Papa le cere mafioților din Napoli să se căiască și să oprească "lacrimile mamelor"

Papa le cere mafioților din Napoli să se căiască și să oprească "lacrimile mamelor"

Papa Francisc le-a cerut membrilor criminalității organizate să renunțe la violență și exploatare și să oprească "lacrimile mamelor din Napoli", după ce a vizitat sâmbătă unul dintre cartierele cele mai violente și mai afectate de traficul de droguri din oraș, relatează Reuters.

Francisc, aflat într-o călătorie de o zi în oraș, a condamnat și corupția politică într-un discurs susținut în cursul dimineții în cartierul Scampia, bastionul clanurilor Camorra, versiunea din Napoli a mafiei siciliene.

El a vorbit în apropierea unui proiect imobiliar în formă de barcă numit Le Vele, aflat într-o stare deplorabilă, un loc atât de periculos încât până și polițiștilor le este frică uneori să intre, susțin localnicii.

Suveranul Pontif le-a cerut localnicilor din zonă, care adesea se transformă într-un câmp de bătălie între clanurile din Camorra care se luptă între ele pentru controlul traficului de droguri și extorcarea afacerilor locale, să nu le permită infractorilor să-i lase fără speranță.

Mai târziu, în cadrul unei slujbe în centrul orașului, Francisc le-a cerut napolitanilor "să reacționeze cu fermitate împotriva organizațiilor care exploatează și corup tineri, care îi exploatează pe săraci și pe cei slabi printr-un trafic de droguri cinic și alte infracțiuni".

"Criminalilor și complicilor lor, eu, astăzi, le repet, umil și frățește: convertiți-vă la dragoste și justiție. Este posibil să reveniți la cinste. Lacrimile mamelor din Napoli vă cer acest lucru", a mai spus Francisc.

Suveranul Pontif a mai afirmat că membrii criminalității organizate se excomunică singuri și că îi va primi înapoi dacă se căiesc.

În cartierul Scampia, unde drogurile se vând la vedere și șomajul în rândul tinerilor este de peste 40%, Francisc a ascultat o imigrantă filipineză și un șomer italian vorbind despre dificultățile lor, în timp ce un magistrat a vorbit despre "delincvență juvenilă, disperare și moarte" la Napoli.

Papa i-a apărat pe imigranți, afirmând că nu pot fi considerați "ființe umane de mâna a doua". De asemenea, Suveranul Pontif a cerut salarii corecte pentru muncitori și a condamnat corupția în viața publică.

"Câtă corupție există în lume! Sper să aveți curajul să curățați orașul și societatea pentru ca să dispară această duhoare a corupției", a spus el.

Papa a fost ovaționat de mulțime după ce a spus "Maica Domnului fie cu voi" în dialect napoletan. AGERPRES


populare
astăzi

1 Apropo de modificarea impozitului la jocurile de noroc. Fratele Ursulei von der Leyen este președintele Superbet...

2 ALERTĂ Prăbușire fără precedent a PSD în sondaje! A scăzut sub PNL! AUR e la 40%!

3 Bravo lui! / Președintele, acuzat de CSM că a generat „un blocaj inexplicabil” în justiție pentru că nu a semnat decretele de pensionare pentru 51 de ma…

4 ALERTĂ Avertismentul pentru România al Institutului Robert Lansing în legătură cu declarațiile lui Viktor Orban

5 Încă o dovadă că lucrurile au luat-o razna în Ro / Conducerea CEC, răsfățată cu salarii imense de până la 27.000 de euro lunar!