Papa Paul al VI-lea a fost beatificat de Papa Francisc

Papa Paul al VI-lea, care a condus Biserica Catolică între 1963 și 1978 într-o perioadă agitată pe scena internațională, a fost beatificat duminică de Papa Francisc în Piața Sfântul Petru, în prezența fostului suveran pontif Papa Benedict al XVI-lea, relatează AFP.

În fața unei Piețe Sfântul Petru plină cu credincioși, sub un soare cald de toamnă, Papa Francisc a rostit în latină formula consacrată, cerând ca "venerabilul servitor al Domnului Paul al VI-lea să devină preafericit". El a anunțat că sărbătoarea acestuia va avea loc în fiecare an la data de 26 septembrie.

Papa Paul al VI-lea, care a definitivat Conciliul Vatican II (1962-1965) început de predecesorul său Ioan al XXIII-lea și a instituit "sinodul" (ca transpunere în practică a deciziilor conciliului), a fost beatificat în încheierea sinodului familial convocat de Papa Francisc, în prezența a numeroși cardinali din întreaga lume. În aprilie, Papa Francisc i-a canonizat pe Ioan al XXIII (1958-1963) și pe Ioan Paul al II-lea (1978-2005).

AGERPRES


populare
astăzi

1 Cine este omul de afaceri român găsit mort în munți, la cascadele Tre Santi din Italia. Sergiu avea 46 de ani și doi copii

2 De citit... / Din acest material rezultă clar încotro se îndreaptă Lumea...

3 Ce a descoperit un cunoscut vlogger în țara pe care toți o dau ca model României: „M-am înșelat amarnic”

4 Epstein a dus o româncă „foarte drăguță” la Palatul Buckingham pentru prințul Andrew: „Niciun bărbat nu se uită la hainele tale”

5 Cina „sălbatică” a lui Epstein cu miliardarii lumii: Elon Musk, Mark Zuckerberg și Peter Thiel, surprinși la aceeași masă, în 2015