Patru români, condamnaţi pentru furt din buzunare la premiera Wolf of Wall Street la Londra

Un grup de patru hoţi de buzunare români au profitat de neatenţia mulţimii de fani adunaţi la premiera unui film, la Londra, pentru a-l vedea pe Leonardo Di Caprio şi alte vedete de la Hollywood jucând în rolurile unor hoţi de pe Wall Street, furând telefoane mobile.

Leonardo DiCaprio (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit tabloidului britanic, ofiţeri în civil din cadrul unităţii pentru Transporturi a Poliţiei britanice care patrulau în zona metroului londonez, la Leicester Square, au observat că cei patru se purtau suspect, relatează Daily Mail online .

Ei au observat cum grupul se apropia de fanii care stăteau la coadă să vadă vedetele din filmul Wolf of Wall Street prezente la premieră, în timp ce Leonardo Di Caprio semna autografe afară. Hoţii de buzunare acţionau furându-le bunuri din genţi şi din buzunare.

Poliţiştii l-au văzut pe Remus Dumitru, în vârstă de 35 de ani, folosindu-şi pălăria pentru a-şi ascunde mâinile în timp ce fura din genţi şi buzunare. Ei au urmărit grupul de patru persoane, pe care le-au arestat înainte să urce în maşina lui Ilie Suchiu, în vârstă de 35 de ani. Maşina era parcată la staţia Piccadilly Circus.

Dumitru, Suchiu şi Elena Zamfir, în vârstă de 24 de ani, de la Higham Hill Road, în Walthamstow, şi Florian Cernat, în vârstă de 48 de ani, de la Carlton Road, în Walthamstow, au fost condamnaţi la pedepse care însumează trei ani şi nouă luni de închisoare. Toţi patru au pledat vinovat pentru conspiraţie în vederea comiterii de furturi, la Curtea Coroanei de la Blackfriars. Zamfir a fost condamnată la nouă luni de închisoare, iar ceilalţi la câte un an.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Noi amănunte de la festivalul prostiei din PSD / Ce ar pune la cale Grindeanu, „știuca” politicii românești...

2 BREAKING Iranul a lovit două dintre cele mai mari fabrici de aluminiu din lume și amenință acum universitățile americane din Golf

3 BREAKING „Pentru prima dată în ultimele secole” / Poliția israeliană nu l-a lăsat pe Patriarhul Ierusalimului să intre la Sfântul Mormânt pentru slujba …

4 Românca din Italia care a fugit cu lozul de 500.000 de euro și-a sunat partenerul: „Mi-a spus că termină munca și că se întoarce acasă”

5 Vești proaste pentru omenire / Pentagonul se pregătește pentru săptămâni de operațiuni terestre în Iran