Premierul Matteo Renzi anunţă adoptarea unei legi prin care Senatul italian va avea un rol strict consultativ

Premierul Matteo Renzi anunţă adoptarea unei legi prin care Senatul italian va avea un rol strict consultativ

Actul normativ constituţional aprobat recent intenţionează să transforme Senatul italian într-o adunare „în stil german” prin care se va reduce numărul de parlamentari şi, totodată, se va pune capăt „bicameralismului perfect” din Peninsulă.

Noul statut al Senatului a fost pus în discuţie cu mai multe luni în urmă, chiar de către actualul premier italian, Matteo Renzi, care a promis că va susţine o asemenea măsură.

Drumul unui act normativ în sistemul legislativ italian presupunea trecerea în prima fază prin Camera Deputaţilor, apoi supunerea lui la vot în Senat. Conform noului statut al Camerei Superioare, doar deputaţii vor putea să voteze legi, Senatul devenind în acest sens doar o adunare consultativă.

„Noua lege, adoptată în unanimitate, reprezintă o schimbare majoră pentru politica din Italia”, a declarat recent premierul italian Matteo Renzi.

„Senatul nu se va mai pronunţa asupra încrederii în Guvern şi nici în ceea ce priveşte bugetul”, a mai adăugat prim-ministrul de la Roma.

Conform legilor actuale din Italia, orice nou Executiv trebuia să obţină votul de încredere din partea celor două Camere.

Noua lege asupra Senatului va opera modificări inclusiv asura modului în care senatorii vor fi aleşi. Aceştia ar urma să nu mai fie aleşi direct şi, totodată, ar urma să nu mai primească indemnizaţii dacă au calitatea de consilieri regionali.

Noul senat din Italia ar urma să se numească „Adunarea Autonomiilor” şi va conţine 148 de membri (127 primari şi 21 de membri numiţi de preşedintia Republicii Italiene).

O altă măsură a premierului Matteo Renzi care a intrat de curând în prim planul presei internaţionale a fost scoaterea la vânzare, prin intermediul site-ului eBay, a circa 150 de autoturisme de serviciu ale oficialilor din Roma.


Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”