Preşedintele Ciprului, spitalizat pentru scurt timp la Bruxelles, înaintea summitului UE. Premierul grec îl va reprezenta la reuniune

Preşedintele Ciprului, spitalizat pentru scurt timp la Bruxelles, înaintea summitului UE. Premierul grec îl va reprezenta la reuniune

Preşedintele cipriot, Nicos Anastasiades, a fost spitalizat pentru scurt timp joi, în urma unui puseu hipertensiv, după sosirea sa la Bruxelles pentru un summit al Uniunii Europene, a anunţat Guvernul, citat de AFP.

"După sângerări nazale prelungite, preşedintele Republicii a fost internat (joi) dimineaţă la un spital din Bruxelles, unde s-a constatat că avea hipertensiune", potrivit unui comunicat oficial.

Preşedintele cipriot, în vârstă de 68 de ani, a putut părăsi spitalul după câteva ore, după ce a primit îngrijirile necesare. Lui i-a fost recomandat să rămână la hotel şi să fie urmărit îndeaproape de un medic, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nicos Christodoulides.

Purtătorul de cuvânt a indicat ulterior că premierul grec, Antonis Samaras, îl va reprezenta pe Anastasiades la summitul UE şi "va analiza poziţiile Republicii Cipru".

Preşedintele cipriot a confirmat acest aranjament într-un mesaj postat pe contul său de Twitter.

La summitul UE, Anastasiades urma să condamne prezenţa unor nave turceşti la sud-est de insulă, nu departe de zona în care consorţiul italiano-coreean ENI-Kogas, mandatat de Republica Cipru, efectuează explorări pentru a descoperi eventuale zăcăminte de gaze.

Ca reacţie la incursiunea turcilor, Ciprul, care este membru al Uniunii Europene, a anunţat că va bloca deschiderea unor noi capitole de negociere cu Turcia în discuţiile privind aderarea acestei ţări la UE.

Trimiterea navelor turceşti a determinat Nicosia să se retragă de la masa negocierilor de pace desfăşurate sub egida ONU pentru reunificarea insulei, divizată din 1974 şi a cărei parte de nord (RTCN) nu este recunoscută decât de Turcia.

Ankara se opune exploatării zăcămintelor de gaze sau petroliere de către Guvernul cipriot înaintea unui acord de pace, cerând ca şi ciprioţii turci să beneficieze de pe urma acestor bogăţii.

Anastasiades (de dreapta) a fost ales preşedinte în februarie 2013, cu câteva zile înainte de adoptarea unui plan internaţional de salvare a insulei, aflată în pragul falimentului, care prevede un împrumut de zece miliarde de euro.

 


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”