Putin nu a fost invitat în mod oficial la comemorarea Holocaustului în Polonia

Putin nu a fost invitat în mod oficial la comemorarea Holocaustului în Polonia

Președintele rus Vladimir Putin nu va participa la comemorarea Holocaustului în Polonia în această lună, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la eliberarea de către Armata Roșie a lagărului de la Auschwitz la 27 ianuarie, deși acordă o mare importanță tuturor ceremoniilor dedicate celei de-a doua conflagrații mondiale, a declarat marți purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, citat de Interfax.

'O astfel de vizită nu figurează în programul președintelui (rus) din această lună', a indicat Peskov.

Potrivit Reuters, autoritățile de la Varșovia nu i-au trimis o invitație oficială liderului rus privind participarea la manifestațiile din 27 ianuarie din cauza temerilor legate de eventuale consecințe politice interne ale acestui demers, pe fondul confruntării dintre Rusia și Occident cu privire la Ucraina.

Într-o intervenție la postul de radio Eho Moskvî, Dmitri Peskov a confirmat că Putin nu a primit niciun fel de invitație oficială pentru participarea la eveniment. El a adăugat că, din câte au înțeles autoritățile de la Moscova, de obicei nu sunt trimise invitații oficiale pentru astfel de evenimente, dar că Putin nu a fost invitat nici cu titlu personal.

Invitațiile oficiale, conform Reuters, au fost trimise delegațiilor străine nu de către guvernul polonez, ci de organizatorii ceremoniilor — Muzeul de Stat Auschwitz-Birkenau și Consiliul internațional Auschwitz.

Guvernul polonez a trimis țărilor străine, inclusiv Rusiei, doar o "notificare" cu privire la eveniment, ceea ce nu este totuna cu o invitație oficială.

Auschwitz, lagărul de concentrare nazist, unde au murit aproape 1,5 milioane de persoane, dintre care majoritatea evrei și foarte mulți cetățeni ai fostei Uniuni Sovietice, a devenit unul dintre principalele simboluri ale Holocaustului.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Un articol care dă fiori... / Ceva aproape inexplicabil se întâmplă în SUA...

2 La noi poți ieși la pensie la 50 ani, în Spania firmele angajează oamenii de peste 50 ani să nu falimenteze

3 „Nu mai suntem lăsați să lucrăm cu cel mai competent corp polițienesc din MAI” / Un ofițer din MAI confirmă / Mărturia unui procuror DNA despre cum a ajun…

4 Augustin Lazăr / A fost indicat public un mic grup, obedient, din justiţie, cu legături în mediul politic, cunoscut în media ca „CSM-ul nevestelor”

5 Sexul în avion, doar un mit? / Și un lucru pe care îl fac pasagerii, iar stewardeselor le place în secret