Republica Moldova: Filat anunță că va negocia cu liderul liberal Mihai Ghimpu formarea unei noi majorități parlamentare

Republica Moldova: Filat anunță că va negocia cu liderul liberal Mihai Ghimpu formarea unei noi majorități parlamentare

Liderul Partidului Liberal Democrat (PLDM), Vlad Filat, a declarat vineri că îl va contacta pe liderul liberal Mihai Ghimpu în vederea negocierii unei noi majorități parlamentare proeuropene după demisia premierului Chiril Gaburici, care survine cu numai două zile înainte de alegerile locale de duminică în Republica Moldova, relatează mass-media de la Chișinău.

Liderul PLDM, care face parte din coaliția minoritară la putere la Chișinău, a anunțat că a discutat deja despre acest subiect cu președintele Nicolae Timofti și cu Marian Lupu, liderul Partidului Democrat (PD), cel de-al doilea partid din coaliția minoritară PLDM-PD.

Gaburici (38 de ani) și-a anunțat vineri demisia, după mai puțin de patru luni de la instalarea în fruntea guvernului, motivând că nu dorește să existe vreo suspiciune că ancheta în privința diplomei sale 'nu s-a desfășurat corect și transparent'.

Potrivit lui Filat, în situația în care se află Republica Moldova, formarea unei coaliții majoritare este indispensabilă, iar desemnarea cât mai urgentă a unui prim-ministru trebuie să fie principala prioritate.

'Este de datoria noastră să identificăm soluții pentru situația deloc ușoară și să identificăm o soluție pentru desemnarea unui nou prim-ministru', a declarat liderul PLDM, citat de Unimedia.

'Demisia premierului Republicii Moldova, Chiril Gaburici, trebuie să grăbească resetarea coaliției și formarea unei noi majorități pentru susținerea guvernului, o majoritate mai puternică și mai eficientă, în beneficiul cetățenilor", se arată într-un comunicat de presă al Partidului Democrat din Moldova (PDM).

'Noi avem nevoie de o guvernare pentru oameni. Cât despre demisie... Nu noi l-am pus, nu noi l-am botezat, cine a facut-o să-și asume. Omul a făcut un pas așa încât să iasă mai curat. Poate fi și a doua variantă, el a înțeles în ce mizerie a intrat", a declarat președintele Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, la aflarea veștii privind demisia premierului.

Joi, el infirmase zvonurile că în curând liberalii vor forma o coaliție cu liberal democrații și democrații, după alegerile locale din 14 iunie, după cum a relatat Infotag. Mihai Ghimpu a subliniat că 'liberalii nu vor face alianță cu partidele care au compromis cursul european al Moldovei', adăugând că PL a dorit să formeze o alianță proeuropeană după alegerile parlamentare din 30 noiembrie, continuând cursul spre integrarea europeană, pentru care Chișinăul a optat în 2009.

Nu este clar deocamdată dacă liberalii vor da curs invitației liderului PLDM de a negocia o nouă coaliție de guvernare.

Nominalizat de PLDM, Gaburici a fost instalat în luna februarie cu sprijinul facțiunii comuniste. Coaliția minoritară formată din PLDM-PD a recurs la comuniști după eșecul convorbirilor cu Partidul Liberal, după mai multe negocieri fără niciun rezultat și încheiate cu acuzații reciproce. Demisia prim-ministrului și revenirea la negocieri cu liberalii au loc cu două zile înainte de alegerile locale de la 14 iunie, din care se așteaptă, potrivit sondajelor, că PLDM și PD vor ieși slăbite, iar PL își va consolida poziția, comentează postul de radio Europa Liberă. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina