Rusia se va obișnui cu sancțiunile așa cum muștele se obișnuiesc cu insecticidul (ministru rus)

Rusia se va obișnui cu sancțiunile așa cum muștele se obișnuiesc cu insecticidul (ministru rus)

Ministrul rus al dezvoltării economice, Aleksei Uliukaev, a declarat marți - într-un interviu pentru BBC - că izolarea actuală a Rusiei nu are nimic bun, dar pe termen lung sancțiunile internaționale ar putea conduce la un efect pozitiv, potrivit BBC în limba rusă.

'Vedeți, chiar și atunci când încercați să combateți muște (cu insecticid), la început situația pentru ele este gravă. Dar apoi ele se adaptează pentru a supraviețui chiar și în atmosfera otrăvită. Astfel există rezultate pe termen scurt ale sancțiunilor și pe termen lung', a afirmat Uliukaev în emisiunea 'Hard Talk'.

În opinia sa, devalorizarea forțată a rublei rusești, produsă anul trecut, a afectat puternic populația țării, dar în cele din urmă ar putea avea un efect benefic asupra stării economiei ruse.

'Unul dintre rezultatele pe termen lung — o dinamică pozitivă a monedei naționale. La început avem scăderea prețurilor la petrol, iar apoi sancțiuni, împreună ele devin o cauză a devalorizării monedei naționale', a afirmat ministrul rus. 'Desigur, ne-am dori relații mai bune cu Occidentul. Înainte, volumul schimburilor comerciale se ridica la mai mult de 200 miliarde de euro (pe an), iar acum cu 100 de miliarde mai puțin', a indicat Uliukaiev, subliniind că la aceasta se mai adaugă și problema legată de accesul la piețele globale de capital. 'Companiile noastre nu-și mai pot refinanța datoriile, ele trebuind să le achite în conformitate cu graficul existent. Aceasta este și cauza scurgerilor de capital de pe piața rusă', explică el.

În acest an, conform estimărilor sale, exodul de capital din Rusia va ajunge între 90 de miliarde și 100 de miliarde de dolari. Cu toate acestea, ministrul rus nu consideră răcirea relațiilor dintre Rusia și Occident, ca urmare a rolului Moscovei în criza ucraineană, principala cauză a problemelor din economia rusă, care, conform datelor Băncii Mondiale, a scăzut cu 2,7% în acest an. În acest sens, el evocă probleme structurale și instituționale care s-au acumulat în decursul mai multor ani în economia Rusiei.

În luna mai, Fondul Monetar Internațional (FMI) a îmbunătățit perspectivele pentru economia rusă. Pentru 2016, FMI anticipează o creștere economică a Rusiei cu 0,2%, deși invocase anterior o scădere a Produsului Intern Brut cu 1,1%.

Rusia face obiectul unor sancțiuni occidentale ca urmare a anexării Crimeii în martie anul trecut și a conflictului armat din estul Ucrainei. SUA și aliații lor din G7 sunt dispuse să impună sancțiuni suplimentare semnificative împotriva Rusiei, dacă va fi nevoie de un răspuns la acțiunile agresive ale acesteia în estul Ucrainei, a declarat pentru Bloomberg o sursă din cadrul Trezoreriei americane. În ajun, secretarul Trezoreriei SUA, Jack Law, a avut o întrevedere, la Washington, cu premierul ucrainean Arseni Iațeniuk și cu ministrul de finanțe Natalia Iaresko. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…