Secret Service a reţinut un bărbat care ar fi încercat să pătrundă în Casa Albă

Secret Service a reţinut un bărbat care ar fi încercat să pătrundă în Casa Albă

Secret Service a reţinut miercuri seara un bărbat din statul Iowa care avea în maşina sa muniţii şi un cuţit şi ar fi încercat să pătrundă în Casa Albă, au anunţat oficiali americani, citaţi de ziarul The New York Times, în pagina electronică.

Suspectul, Renae Kapheim, în vârstă de 41de ani, originar din Davenport, s-a apropiat de agenţi ai Secret Service, afirmând că trebuie să intre în Casa Albă.

"El a afirmat că cineva i-a spus că trebuie să vină la Casa Albă. Ofiţerii l-au interogat şi au înţeles că ceva nu e în regulă", a declarat un oficial de rang înalt, sub protecţia anonimatului.

Ulterior, în urma unor percheziţii, în maşina lui Kapheim au fost descoperite muniţii şi un cuţit.

Suspectul a fost reţinut pentru posesie ilegală de arme.

Incidente de acest tip au loc frecvent în apropierea Casei Albe, fapt ce a afectat grav credibilitatea serviciului însărcinat cu protecţia preşedintelui Statelor Unite. În septembrie, un bărbat cu un cuţit a reuşit să pătrundă în incinta Casei Albe.

 


populare
astăzi

1 BREAKING Voi ați citit ce vrea să facă Savonea la Curtea Supremă?

2 VIDEO Fără precedent! / Priviți, la Brașov, două judecătoare au discutat cu protestatarii și le-au împărțit ceai!

3 VIDEO De urmărit acest dialog picant între „Blonda lui Coldea” și Marian Ceaușescu

4 VIDEO Surpriză de proporții / Armata ucraineană anunță că a încercuit trupele ruse din Kupiansk! Zelenski s-a filmat la intrarea în oraș

5 Au fost publicate poze cu Trump înconjurat de femei, dar și prezervative cu chipul său, din controversatul dosar Epstein