SUA ar putea muta în Romania, Polonia sau ţările baltice o echipă dintr-o brigadă din Germania

Statele Unite ar putea să mute din Germania în România, Polonia sau ţările baltice o echipă de luptă din cadrul unei brigăzi, cu tancuri şi vehicule Bradley, a declarat luni la Vilnius generalul Ben Hodges, comandantul Forţelor Terestre NATO (LANDCOM), citat într-un comunicat DoD.

El a adăugat că departamentele Apărării şi de Externe discută în prezent cu statele membre NATO despre locul exact în care ar urma să fie "prepoziţionat echipament" în Europa de Est, în contextul în care Statele Unite nu mai au o prezenţă militară masivă, ca cea din Germania de Vest din timpul Războiului Rece, iar strategia curentă prevede furnizarea către forţele din avanpost a unor capabilităţi de reacţie rapidă, alături de antrenamente cu forţe NATO locale, se arată într-un comunicat al Departamentului american al Apărării (DoD) postat pe site.

Deşi "amprenta (americană) în Europa este mult mai mică decât era, putem furniza capabilităţile necesare", a spus generalul, adăugând că speră ca fondurile destinate operaţiunilor de urgenţă în străinătate să fie aprobate pentru toate cheltuielile prevăzute în cadrul Operaţiunii Atlantic Resolve.

Locotenent-generalul Hodges a făcut aceste declaraţii de la Vilnius, într-o teleconferinţă în care a anunţat că militarii din cadrul Diviziei I Cavalerie şi unităţile care o vor înlocui ulterior vor efectua rotaţii în Europa de Est până la sfârşitul lui 2015 în cadrul operaţiunii, iar aceste rotaţii pot continua şi după 2015, în viitorul apropiat. Aceste rotaţii au scopul atât să ofere "asigurări importante" aliaţilor din NATO ai Statelor Unite cu privire la angajamentul Washingtonului de a "descuraja agresiunea rusească", cât şi să asigure un răspuns mai rapid în cazul unei eventuale agresiuni, a subliniat el.

Comandantul LANDCOM, cu sedul la Izmir, în Turcia, a declarat că are două motive de optimism, primul că Statele Unite s-au angajat faţă de o strategie de apărare a ţărilor est-europene din NATO prin European Reassurance Initiative, iar al doilea că NATO este implicată. "Nu am văzut Alianţa mai unită ca după Summitul din Ţara Galilor" din septembrie, a spus generalul, subliniind că liderii statelor membre au "recunoscut anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia şi activităţile ilegale ale acesteia în estul Ucrainei".

Rusia nu va îndrăzni să se angajeze într-un atac convenţional, este de părere generalul american, care nu a exclus însă încercări de "activare a etnicilor ruşi", ca în Ucraina, sau de "intimidare" a unor ţări, ca în Lituania.

Faptul că Alianţa Nord-Atlantică a sancţionat Rusia şi s-a pronunţat hotărât împotriva agresiunii Moscovei este cu atât mai impresionant cu cât nu toate cele 28 de state membre sunt de acord că Rusia reprezintă "ameninţarea numărul unu" pentru NATO, se arată în comunicat. Ţările din sudul NATO consideră cea mai importantă ameninţare imigraţia din Africa de Nord, iar Turcia priveşte peste frontieră în Irak şi Siria şi consideră tulburările de colo principalul motiv de îngrijorare, potrivit aceleiaşi surse.

Generalul a anunţat că şi-a petrecut ziua de luni alături de militari din Divizia I Cavalerie aflaţi în Lituania şi că va vizita, în cursul săptămânii, militari din Estonia şi Polonia.

El a subliniat că Statele Unite şi NATO nu se vor lăsa intimidate de agresiunea rusească şi că orice altă agresiune va fi întâmpinată cu un "răspuns ferm şi rapid".

El a comentat afirmaţia preşedintelui rus Vladimir Putin, care a spus în urmă cu câteva luni, "putem fi în Vilnius în două zile". "Ei, bine, eu am ajuns aici în trei ore, de la Wiesbaden", în Germania, a spus generalul american.

 


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 AUDIO Acesta este Ponta, oameni buni! Sebastian Ghiță: „I-am zis lu Ponta, bă, o fut pe mă-ta, te duci pe stic…

2 Se prăbușește regimul! Surse PSD: Dragnea a angajat în administrația centrală peste 3500 de apropiați ai inter…

3 Dăncilă la DNA? Ițele scandalului Tarom duc la vârful guvernului și PSD! „Cuc s-a dus la ordin acasă la direct…

4 VIDEO Pe ăsta îl saltă primul! S-a autodenunțat în direct! S-a dus acasă la fosta șefă TAROM! „M-am întâlnit c…

5 VIDEO De ce nu-l reține DNA pe acest infractor? Acestea sunt imaginile de la întâlnirea Cuc-Mezei din fața cas…

recomandări

Te ia DNA: Camelia Gavrila

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Cum se comportă noul iPhone 6s când e scăpat pe jos