Transferuri de date personale: Facebook consideră 'imperativă' găsirea unei soluții de către UE și SUA

Transferuri de date personale: Facebook consideră 'imperativă' găsirea unei soluții de către UE și SUA

Rețeaua de socializare online Facebook a apreciat marți drept 'imperativ' ca Uniunea Europeană și SUA să găsească o soluție pentru a garanta 'metode fiabile de transferuri legale de date', după ce Curtea Europeană de Justiție (CEJ) a invalidat cadrul juridic existent, transmite AFP.

''Este imperativ ca guvernele UE și Statelor Unite să garanteze că vor continua să furnizeze metode fiabile pentru transferuri legale de date și că ele rezolvă toate chestiunile legate de securitatea națională'', a precizat Facebook Europe într-un comunicat de presă.

La rândul său, ministrul german al justiției a salutat decizia CEJ, pe care o consideră un ''semnal puternic'' pentru Europa. ''Această decizie este un semnal puternic pentru protecția drepturilor fundamentale în Europa'', a subliniat ministrul Heiko Maas.

CEJ a invalidat, marți, cadrul juridic care acoperă transferul de date personale din UE către SUA, într-un caz în care este implicat compania Facebook . Instanța europeană i-a dat astfel dreptate cetățeanului austriac Max Schrems, utilizator de Facebook și care a contestat o decizie din anul 2000 a Comisiei Europene. Executivul UE estimase că SUA asigură un 'nivel de protecție adecvat' datelor cu caracter personal transferate peste Atlantic.

După dezvăluirile făcute de Edward Snowden legate practicile de supraveghere în masă ale serviciilor de informații din SUA, Schrems a depus o plângere la Autoritatea irlandeză pentru protecția vieții private, Facebook având o filială importantă în Irlanda. Autoritatea i-a respins însă plângerea.

În urmă cu două săptămâni, avocatul general al CEJ, Yves Bot, a estimat că un stat membru al Uniunii Europene poate suspenda transferul de date ale utilizatorilor de Facebook către servere din Statele Unite, apreciind că supravegherea exercitată de serviciile de informații de peste Atlantic este ''masivă și nețintită''. În concluziile publicate pe 23 septembrie, avocatul general al CEJ a estimat că, deși o țară terță dispune de un nivel de protecție a datelor personale 'adecvat', autoritățile naționale de control 'pot interveni și suspenda transferul de date, dacă ele consideră necesar acest lucru'.

În primăvara acestui an, autoritățile de protecție a datelor din Franța, Belgia, Germania, Olanda și Spania au lansat o anchetă asupra politicii de confidențialitate a rețelei de socializare online Facebook. A fost vizată mai ales creșterea transferului de date între mai multe aplicații, cum ar fi Instagram sau Whatsapp. Ancheta a fost coordonată de autoritățile olandeze. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria