Ucraina a lansat campania „antiteroristă” împotriva separatiştilor proruşi înarmaţi: un mort şi cinci răniţi

Ucraina a lansat campania „antiteroristă” împotriva separatiştilor proruşi înarmaţi: un mort şi cinci răniţi

UPDATE 05.01 Rusia a îndemnat din nou autoritătile de la Kiev să nu folosească forţa împotriva protestatarilor pro-ruşi din estul Ucrainei, potrivit declaraţiei ambasadorului rus la ONU, Vitali Ciurkin.

La rândul său, ambasadorul ucrainean la ONU, Yuriy Sergeyev, a declarat că „Rusia nu doar că a mărit în mod constant numărul trupelor sale de-a lungul graniţei cu Ucraina, dar a trimis de asemenea şi grupuri subversive în regiunile din estul ţării, cu scopul de a destaliza situaţia”.

UPDATE 23.13 Consiliul de Securitate al ONU a confirmat cererea Rusiei şi a anunţat că se va reuni de urgenţă, luni dimineaţă (ora 03.00, ora României), într-o sedinţă cu uşile închise pe tema situaţiei din estul Ucrainei, a anunţat recent un diplomat ONU, potrivit Reuters.

UPDATE 22.53 Autorităţile din Kiev le-au dat separatiştilor proruşi din estul Ucrainei un termen limit până luni dimineaţă (06.00 GMT, 09.00 ora României) pentru a pleca din sediile guvernamentale ocupate ilegale, potrivit unui anunţ al preşedintelui interimar al Ucrainei, Oleksander Turchinov, citat de Reuters. În caz contrar, oficialul a anunţat că se va interveni în forţă.

UPDATE 22.32 Ucraina se află în pragul unui război civil, a declarat, duminică, fostul preşedinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici, potrivit Russia Today.

„Astăzi a fost vărsat sânge. Ţara noastră se află acum într-o situaţie cu totul nouă. Este foarte aproape de un război civil. Junta din Kiev a dat un ordin criminal pentru a utiliza forţele armate împotriva protestatarilor. Când am fost eu la conducere, nu am folosit astfel de metode împotriva radicalilor sau extremştilor”, a declarat Viktor Ianukovici, fostul preşedinte ucrainean, aflat acum în Rusia.

UPDATE 21:40 - Rusia vrea o reuniune de "urgenţă" a Consiliului de Securitate ONU pe tema crizei din estul Ucrainei, a anunţat duminică purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Aleksandr Lukaşevici, relatează AFP.

"Partea rusă va aduce de urgenţă situaţia de criză din sud-estul Ucrainei în faţa Consiliului de Securitate ONU şi pe lângă OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa)", a declarat diplomatul pentru un post rusesc de televiziune.

UPDATE 20:45 - Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat duminică seara că anunţul făcut de autorităţile de la Kiev, privind lansarea unei operaţiuni militare împotriva rebelilor din estul ţării, este un "ordin criminal"

Totodată, el a mai afirmat că Occidentul ar trebui să aducă sub control guvernul de la Kiev aliat.

"Acum este responsabilitatea Vestului să prevină un razboi civil în Ucraina", a declarat Lavrov, citat într-un comunicat transmis de Ministerul de Externe de la Moscova.

Moscova a transmis un apel autorităţilor de la Kiev, cerându-le sa înceteze "războiul împotriva propriului popor"

Comunicatul de presă mai arată că Rusia ar pune urgent pe agenda Consiliului de Securitate al ONU o discuţie privind situaţia din estul Ucrainei.

UPDATE 20:00 - Peste o mie de manifestanţi pro-ruşi, purtând Panglica Sf. Gheorghe în culorile portocaliu şi negru, şi steaguri ruseşti, au preluat controlul sediului administraţiei locale din Makiivka, un oraş din regiunea Donetsk, potrivit Interfax .

Un alt grup de manifestanti, mai mic, s-a adunat în apropiere de sediul local al Serviciilor de Securitate. Separatistii vor sa ridice baricade, urmand exemplul manifestantilor pro-rusi din Donetsk.

UPDATE 19.04 Preşedintele interimar ucrainean, Oleksandr Turcinov, a anunţat că va lansa împotriva rebelilor separatişti care au ocupat ilegal clădiri de stat, o „ofensivă anti-teroristă la scară largă", cu implicarea armatei.

Turcinov a anunţat că în Consiliul Suprem de Securitate şi Apărare a fost adoptată o decizie prin care este permisă implicarea militarilor din forţele armate în operaţiunea desfăşurată din estul ţării.

„Consiliul a decis să începem o operaţiune antiteroristă de amploare cu implicarea forţelor armate ale Ucrainei“.

Ambasadorul SUA la ONU, Samantha Power a declarat că atacurile grupurilor proruse în oraşele din estul Ucrainei poartă „semnele implicării Moscovei". Diplomatul american ameninţă cu noi sancţiuni.

„Atacurile poartă toate semnele evenimentelor pe care le-am văzut în Crimeea, sunt profesioniste, sunt coordonate. În fiecare din cele şase-şapte oraşe, forţele proruse fac exact acelaşi lucru“, a subliniat Power, citată de AFP.

„Fără niciun dubiu, este vorba de semnele implicării Moscovei", a spus ambasadorul american. Grupuri proruse ocupă sediile unor instituţii din oraşele ucrainene Slaviansk, Doneţk, Harkov şi Lugansk.

În jur de 50 de persoane au fost rănite, duminică, la Harkov în timpul ciocnirilor dintre activiştii Euromaidanului şi susţinătorii federalizării Ucrainei, anunţă MAI ucrainean.

Anterior, o coloană de activişti pro-federalizare s-a îndreptat după mitingul din centrul Harkovului spre închisoarea locală pentru a-i sprijini pe cei arestaţi, însă pe drum au fost întâmpinaţi de susţinătorii Euromaidanului. Părţile s-au luat la bătaie.

În toată regiunea sud-estică a Ucrainei au loc mitinguri de susţinere a federalizării Ucrainei.
Observatori de la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au ajuns în oraşul ucrainean Slaviansk pentru a monitoriza situaţia.

Presa locală relatează că susţinătorii federalizării Ucrainei au oprit automobilul OSCE şi au propus observatorilor să treacă dincolo de baricade pentru a vedea ce se întâmplă. Oamenii au spus că la canalele europene de televiziune se prezintă informaţii lipsite de obiectivitate.

UPDATE 17.16 Un avion de recunoaştere rus a survolat Marea Neagră, în apropierea spaţiului României şi Turciei

Un avion rus de recunoaştere a survolat Marea Neagră, în apropierea spaţiului aerian al României, Bulgariei şi Turciei, Forţele aeriene turce trimiţând patru avioane de vânătoare F-16 pentru interceptarea aparatului rus, care s-a îndepărtat fără incidente, informează ziarul Hurriyet, citat de Mediafax.

Potrivit Statului Major al armatei turce, un avion militar rus de tip Iliuşin IL-20 (Coot-A, conform terminologiei NATO) a fost observat duminică la prânz în spaţiul internaţional, în largul coastelor României, Bulgariei şi Turciei.

"Apropiindu-se dinspre România, un avion rus de tip Iliuşin IL-20 a zburat 30-40 de kilometri paralel cu coastele Turciei, în spaţiul aerian internaţional", precizează Statul major al armatei turce.

Forţele aeriene turce au trimis patru avioane de vânătoare de tip F-16, de la bazele aeriene Bandirma şi Merzifon.Avioanele au ajuns în apropierea aparatului rus în jurul orei 12.35 (12.35, ora României), precizează autorităţile militare turce.

UPDATE 17.00 UE îi dă un răspuns lui Vladimir Putin, luni

UE intenţionează să pregătească, luni, un proiect de răspuns comun la scrisoarea preşedintelui rus, Vladimir Putin, adresată liderilor europeni referitoare la Ucraina, a declarat şeful diplomaţiei poloneze, Radoslaw Sikorski.

Joi, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, a declarat pentru ziarişti că Putin a trimis o scrisoare liderilor europeni în legătură cu datoria la gaz pe care o are Ucraina, în care şi-a exprimat îngrijorarea faţă de situaţia existentă şi a propus să se ia măsuri de urgenţă în vederea reglementării ei.

Sikorski consideră necesar să se convină asupra unui preţ „corect” la gaz şi unor condiţii normale de tranzitare a gazului rusesc via Ucraina în ţările UE.

UPDATE 16.53 Slabe şanse pentru rezolvarea situaţiei prin negocieri

Potrivit analistului Rostislav Işcenko, preşedintele Centrului de analiză sistemică şi prognozare de la Kiev, negocierile multilaterale, la care au îndemnat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov şi secretarul de stat al SUA, John Kerry, pentru a reglementa situaţia din sud-est nu au nicio şansa de a soluţiona conflictul.

"Există două scenarii de evoluţie a evenimentelor. Cel mai probabil – revolta se va extinde va cuprinde noi teritorii şi, mai devreme sau mai târziu, separatiştii vor ajunge la scenariul ocupării Kievului şi înlăturării guvernării existente. El este cel mai probabil, deoarece dacă oamenii pun mâna pe arme, nu o fac pentru a le ceda apoi cuiva. Al doilea scenariu – dacă guvernul de la Kiev reuşeşte să-i convingă pe rusofoni să negocieze, situaţia va balansa şi tergiversa, ca după un timp, când sprijinului popular va scădea, să-i reţină pe activişti şi să suprime mişcarea. Atunci rebeliunea va fi zdrobită. Dar, judecînd după starea de spirit din sud-est – este un scenariu puţin verosimil", crede Işcenko.

UPDATE 16:50 Uniunea Europeană somează Kievul şi Moscova să evite avansarea crizei înspre regiunile din estul Ucrainei, unde au loc confruntări între miliţii proruse şi serviciile de securitate.

Catherine Ashton, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, s-a declarat „foarte preocupată de acţiunile unor indivizi înarmaţi şi ale grupurilor separatiste în oraşe din estul Ucrainei”. „Cerem încă o dată Rusiei să respecte integritatea teritorială a Ucrainei, să retragă trupele staţionate la frontiere şi să înceteze orice operaţiune vizând destabilizarea Ucrainei”, a subliniat oficialul european.

Ashton şi-a exprimat totodată speranţa că reuniunea programată pe 17 aprilie, la Geneva, între reprezentanţii UE, SUA, Ucrainei şi Rusiei va favoriza stabilizarea situaţiei.

UPDATE 16.16 Trupele ruse pot ajunge la Harkov în 13 minute

Trupele ruse la graniţa cu Ucraina au fost aduse la capacitate de luptă deplină şi în orice moment pot reacţiona la ordinul de paraşutare în partea de sud-est a ţării, scrie presa rusă. De altfel, confruntări violente intre proruşi şi forţele de ordine ucrainene au loc si la Harkov, 10 persoane fiind rănite.

În apropiere de oraşul Valuiki, regiunea Belgorod a fost înfiinţată o bază militară a aviaţiei ruse, unde sunt dislocate elicoptere de luptă Mi - 24P şi Mi-24PN, precum şi elicoptere de transport şi de asalt. Potrivit unor rapoarte neconfirmate aici se află unităţile bazei militare nr. 549 a Forţelor Aeriene a Rusiei din Pribîlovo (regiunea Leningrad). O altă bază este situată în apropierea localităţii Severnîi în zona oraşului Belgorod.

Distanţa de la Belgorod la Harkov este de aproximativ 40 km, ceea ce va permite trupelor de desant să aterizeze în zonă în 13 minute de la primirea ordinului. De aceea au şi fost dislocate elicoptere în zonă. Ele permit desantarea trupelor direct pe acoperişul clădirilor ocupate de protestatari, pentru a sprijini apărarea şi protecţia protestatarilor proruşi.

Fostul prim-adjunct al şefului Statului Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei, amiralul Igor Kabanenko, susţine că în Slaveansk şi Krasnîi Liman (regiunea Doneţk) acţionează nu separatiştii, ci unităţi militare de cercetare-diversiune ruseşti.

"Invazia trupelor ruseşti în Est a avut loc. La Slaveansk şi Krasnîi Liman acţionează nu separatiştii, ci unităţi de cercetare şi diversiune. Ei "ajută" separatiştii în destabilizarea situaţiei. Trebuie oare să ne întrebăm retoric - aceasta va continua şi se va răspîndi ? " - scrie fostul amiral pe pagina sa de Facebook.

Potrivit MIGnews.com.ua, organizatorul comunităţii "Rezistenţa informaţională", Dmitri Tîmciuk a declarat: "Acţiunile extremiste în regiunile de sud-est ale Ucrainei sînt iniţiate şi conduse de o reţea de coordonatori din Statul Major General al Forţelor Armate ale FR".

Potrivit organizatorului comunităţii „Rezistenţa Informaţională“, citat de site-ul MIGnews.com.ua, „au fost identificaţi ofiţeri GRU ruşi care au realizat scenariul acaparării organelor puterii şi blocării unităţilor militare ucrainene din Crimeea în martie. Anterior, aceste grupuri ale GRU *servicul secret al armatei ruse) au fost duse din Crimeea în Rostov-pe-Don", - a subliniat el.

"Potrivit planului rusesc, aceasta va permite Rusiei să declare că autorităţile nu controlează situaţia din Ucraina şi că sînt nelegitime în ochii unei mari părţi a populaţiei", - a adăugat el.

Situaţia nu seamănă cu cea din Crimeea: Oligarhii locali fac jocurile

Pe de altă parte, analistul politic Andrei Zolotarev , şeful centrului „Al treilea sector“ susţine , citat de regnum.ru, că „spre deosebire de protestele din martie, acum este vizibilă organizarea şi susţinerea evenimentelor din sud-estul Ucrainei din partea comunităţii de afaceri locale. Când sunt aduse anvelope la locul protestelor, reacţia forţelor de ordine este una calmă – aceasta demonstrează că este în curs procesul de negociere al elitelor regionale cu Kievul. Reprezentanţii sud-estului vor să obţină nu numai garanţii de securitate, dar şi anumite avantaje“ spune Zolotarev.

Potrivit analistului, situaţia din sud-est este radical diferită de ceea ce s-a întâmplat în Crimeea. El crede că, dacă Kievul şi elitele locale vor ajunge la un acord, protestele nu vor mai fi susţinute de cercurile de afaceri locale şi se vor confrunta cu o rezistenţă acerbă.

Şansele unui referendum în „Republica Populară Doneţk“ la 11 mai, le estimez ca inexistente. Deşi mulţi compară situaţia din Sud-Est cu cea din Crimeea, ele nu se aneamănă nici pe departe . „Există destul de multe grupuri de interese în regiuni şi ele nu ard de dorinţa de transformare a acestor regiuni în enclave gen Transnistria. Evoluţiile recente pe care le-am văzut la Harkov, Lugansk, Doneţk în mare parte au fost iniţiate din interior", - a declarat analistul. "Totul depinde de modul în care Kievul va răspunde la trei solicitări. În primul rând – ce parte din prerogativele economice este gata să cedeze în favoarea regiunilor, adică ce sume de bani vor fi la dispoziţia regiunilor. Doi – subvenţiile pentru industria cărbunelui. Aceasta este subvenţionată de la buget şi chiar puterea lui Rinat Ahmetov este produsul format în timpul guvernării lui Leonid Kucima, atunci când mai mult de 8 miliarde de euro pe an erau îndreptate în calitate de subvenţii pentru industria minieră. Trei – problema autonomiei lingvistice şi culturale, în ce măsură puterea de la centru este pregătită să transfere aceste probleme sub jurisdicţia regiunilor", a precizat expertul.

Cel mai bogat ucrainean, Rinat Ahmetov, i-ar fi făcut în secret o ofertă preşedintelui rus, Vladimir Putin, în schimbul promisiunii de a nu introduce trupele şi a nu include Donbasul în Rusia, scrie publicaţia italiană „Il Giornale“.

" Poate că soarta Donbasului, regiunea de est a Ucrainei, unde trăiesc în majoritate ruşi şi unde sunt concentrate minele de cărbune şi industria metalurgică, considerată singura bogăţie reală a Ucrainei, va fi decisă nu de către guvernul revoluţionar de la Kiev, nu de Putin şi NATO, scrie cotidianul italian, ci de Rinat Ahmetov,magnatul în vârstă de 47 de ani cu o avere de 11 miliarde de euro şi preşedintele clubului de fotbal "Şahtior" din Doneţk. "

În spatele propunerii se pot ascunde planuri de a transforma zona în fieful său personal, scrie ziarul, în numele federalismului, susţinătorul căruia Ahmetov a devenit în ultima vreme, dar care realizează acordurile economice cu Moscova, ce asigură prosperitatea magnatului din Donbas, subliniază publicaţia. Acordul privind Donbasul, probabil, a fost semnat în cadrul ultimei întâlniri a lui Rinat Ahmetov cu Putin, chiar dacă oligarhul neagă existenţa acestui acord, care este fundamental pentru ca el să obţină 10 miliarde de euro anual. System Capital Management Group este structura financiară prin care Ahmetov vinde Rusiei producţia a sute de companii miniere şi metalurgice care operează în estul Ucrainei.


UPDATE 14.40 Membri ai unor miliţii separatiste proruse au ocupat, duminică, Primăria oraşului ucrainean Mariupol, situat în sud-estul ţării, pe litoralul Mării Azov, informează presa ucraineană.

Militanţi proruşi au pătruns în sediul Primăriei din Mariupol în timpul unui miting la care au participat circa 1.000 de oameni, a relatat publicaţia Priazovski Worker, citată de Reuters.

Forţele de ordine nu au intervenit împotriva manifestanţilor. Aceştia au dat jos steagul Ucrainei şi au ridicat baricade în jurul instituţiei.


UPDATE 14.20 Vicepreşedintele Statelor Unite, Joe Biden, se va deplasa în Ucraina pe 22 aprilie pentru a exprima susţinerea Statelor Unite şi a discuta măsuri de îmbunătăţire a securităţii energetice, în contextul crizei cu Rusia, relatează AFP.

În cursul întrevederilor cu lideri politici şi cu reprezentanţi ai societăţii civile, Biden va exprima „susţinerea fermă a Statelor Unite pentru o Ucraină unitară şi democratică", a comunicat Preşedinţia Statelor Unite.

„Vicepreşedintele SUA va discuta şi despre cele mai recente evenimente din estul Ucrainei, unde separatişti proruşi continuă o campanie orchestrată de instigare la violenţe şi la acte de sabotaj".


UPDATE 13.30 Secretarul de Stat al SUA, John Kerry, l-a sunat pe omologul său rus, Serghei Lavrov, pentru a-i cere să ia măsuri pentru detensionarea crizei din Ucraina, după debutul unor ciocniri violente între forţele de ordine ucrainene şi separatiştii pro-ruşi înarmaţi. Ministerul rus de Externe a anunţat pe pagina sa de Facebook că oficialul american a iniţiat această convorbire, confirmată şi de Departamentul de stat al SUA.

În timpul convorbirii, şeful diplomaţiei ruse a acuzat Kievul de inflamarea a conflictului. Lavrov susţine că tensiuniile din estul şi sud-estul Ucrainei sunt alimentate de faptul că regimul de la Kiev nu respectă drepturile şi nevoile minorităţii vorbitoare de limbă rusă.


UPDATE 13.15 „Sunt foarte îngrijorat de escaladarea tensiunilor în estul Ucrainei. Observăm că se desfăşoară o campanie de violenţe ale separatiştilor pro-ruşi, care vizează destabilizarea Ucrainei ca stat suveran. Apariţia bărbaţilor care poartă arme ruseşti şi uniforme identice fără însemne, precum cele pe care le-au folosit trupele ruse în timpul operaţiunii ilegale şi ilegitime de ocupare a Crimeei, reprezintă o evoluţie gravă a evenimentelor.

Cer Rusiei să detensioneze criza şi să îşi retragă numărul mare de forţe, inclusiv trupe speciale, concentrate lângă graniţele Ucrainei. Orice intervenţie militară a Rusiei, sub orice pretext, nu va face decât să adâncească izolarea internaţională a Rusiei“, a declarat Secretarul General al NATO, Anders Fogh Rasmussen.


UPDATE 12.30 Intervenţia forţelor speciale ucrainene împotriva militanţilor proruşi din estul Ucrainei a dus la deschiderea focului asupra intruşilor baricadaţi în interiorul clădirilor guvernamentale. Schimbul de gloanţe s-a soldat cu morţi şi răniţi de ambele părţi, a anunţat ministrul ucrainean de Interne Arseni Avakov.

„Un agent al Serviciului ucrainean de securitate (SBU) a fost omorât, iar alţi cinci membri ai forţelor de ordine au fost răniţi”, a precizat Avakov. „În rândul separatiştilor, există un număr necunoscut de victime”, a adăugat ministrul, citat de AFP.

„Avertizaţi civilii să părăsească centrul oraşului, să nu iasă din case şi să nu se apropie de ferestre. Separatiştii, fără niciun cuvânt, au deschis focul asupra efectivelor forţelor speciale“, scrisese Avakov pe pagina lui de Facebook.


Oficialii interimari ucraineni au acuzat Rusia de orchestrarea mai multor atacuri simultane ale activiştilor rusofili, care au ocupat sâmbătă mai multe clădiri guvernamentale din oraşele apropiate de graniţa de est. Demersul a ridicat temeri printre oficialii de la Kiev privind repetarea episodului Crimeea, când Rusia a invadat regiunea şi a anexat-o într-un timp record, spre surprinderea comunităţii internaţionale.

„Suntem foarte îngrijoraţi de campania separatiştilor proruşi pe care o vedem astăzi desfăşurându-se în estul Ucrainei, aparent datorită sprijinului Rusiei, care incită la violenţă şi sabotaj şi care încearcă să submineze şi să destabilizeze statul ucrainean”, a declarat Laura Lucas Magnuson, purtătoarea de cuvânt a Consiliului Naţional de Securitate din Kiev, citată de cotidianul american „The Washington Post”.

„Am mai văzut aşa-zise proteste în Crimeea înainte de pretinsa anexare a regiunii. Cerem preşedintelui Putin şi guvernului (de la Moscova) să înceteze toate eforturile de destabilizare a Ucrainei... Vom continua să supraveghem situaţia îndeaproape”, a adăugat Magnuson.

Procesul de alipire a Crimeei a început odată cu asedierea parlamentului regional de către bărbaţi înarmaţi, fără uniforme distinctive, neidentificaţi, urmată de ocuparea progresivă a celorlalte clădiri guvernamentale.

În cazul regiunii estice ucrainene, oficialii de la Kiev şi-au exprima o poziţie fermă şi au avertizat că puterea se pregăteşte să riposteze pentru a-şi apăra integritatea teritorială.

„O operaţiune antiteroristă a început la Slaviansk”, a anunţat ministrul ucrainean de Interne Arsen Avakov pe pagina sa de Facebook, citat de AFP. Locuitorii au fost îndemnaţi „să nu iasă din case şi să stea departe de ferestre”, a adăugat ministrul de Interne.

Oraşul Slaviansk este strategic amplasat la aproximativ 88 de kilometri la nord de Doneţk, al doilea cel mai important oraş ucrainean, şi la aproximativ 145 de kilometri de graniţa cu Rusia, notează „The Washington Post”.

În prezent, 40.000 de trupe ruse se află în apropiere de graniţa cu Ucraina şi desfăşoară exerciţii militare pe teritoriul Rusiei, potrivit unor oficiali ai Statelor Unite şi ai NATO.

Protestatari proruși păzesc o baricadă ridicată în fața unei secții de poliție asediate de separatiști în Slaviansk FOTO AFP/Mediafax

Imagini din aceeasi galerie

Distribuie imaginea

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...