Un submarin nuclear rusesc a luat foc la un șantier naval din nordul Rusiei

Un submarin nuclear rusesc a luat foc marți la un șantier naval din provincia Arhanghelsk, ambarcațiunea urmând să fie inundată parțial pentru a permite stingerea incendiului, transmite agenția EFE. Întrucât incendiul s-a produs într-unul din compartimentele inferioare, responsabilii șantierului naval Zviozdocika, unde submarinul se află pentru reparații, au decis să deschidă ecluza bazinului unde a fost amplasat submersibilul, astfel încât apa să pătrundă în compartimentul respectiv, celelalte fiind închise ermetic. Operațiunea de stingere a incendiului ar urma să dureze între 5 și 7 ore.

Conform surselor oficiale, la bordul submarinul cu propulsie nucleară 'Oriol', din clasa Antei (Oscar II, conform clasificării NATO), nu se afla armament în momentul producerii incendiului, care a fost declanșat în timpul unei operațiuni de sudură. De asemenea, reactorul nuclear al ambarcațiunii era oprit în acel moment, combustibilul nuclear fiind scos înaintea începerii reparațiilor.

Comandantul Flotei ruse, amiralul Viktor Circov, a declarat că este vorba despre un 'incendiu minor' și că urmărește situația de la Statul Major al Forțelor Navale rusești, amplasat la Sankt Petersburg.

Submarinul la bordul căruia a survenit incendiul a fost construit în anul 1992 și face parte din aceeași clasă cu submarinul Kursk, cel care s-a scufundat în anul 2000 în Marea Barenț, toți cei 118 membri ai echipajului pierzându-și atunci viața. În urma incidentului de marți, autoritățile ruse nu a fost anunțat deocamdată nicio victimă.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Cătălin Măruță revine la Antena 1 și preia „Furnicuțele” după plecarea de la Pro TV

2 Angajații își pot verifica și corecta datele contractelor de muncă

3 Cum alungi cârtițele din grădină fără să le faci rău: Soluții ecologice și eficiente

4 E-Terra, reluată integral / Experți și notari au acces, termene prelungite pentru 94.000 de cereri

5 Ce țeapă! / Măruță preia „Furnicuțele” de la Denise Rifai, care anunță un nou proiect Antena 1