UPDATE Convoiul umanitar rusesc aşteptat la graniţa Ucrainei şi-a schimbat ruta. Încă persistă multe controverse şi suspiciuni în jurul acestei acţiuni

UPDATE Convoiul umanitar rusesc aşteptat la graniţa Ucrainei şi-a schimbat ruta. Încă persistă multe controverse şi suspiciuni în jurul acestei acţiuni


Moscova s-a jucat cu nervii Kievului şi astăzi, când convoiul umanitar rusesc pentru locuitorii din estul Ucrainei urma să ajungă la graniţa ruso-ucraineană. Dacă dimineaţă ruşii spuneau că cele aproape 300 de camioane încărcare cu ajutoare vor ajunge la postul de frontieră Şebekino-Pletnevka, situat între regiunile Belgorod, în sudul Rusiei, şi Harkov, în nord-estul Ucrainei, regiune aflată sub controlul forţelor guvernamentale ucrainene, după prânz, partea rusă a anunţat că au schimbat traseul.

Coloana s-a îndreaptat spre punctual de trecere Izvarimo, din regiunea Lugansk, unde au loc confruntări între armata ucraineană şi separatiştii pro-ruşi. Preşedintele ucrainean, Petr Poroşenko, a convocat în şedinţă extraordinară Consiliului Suprem de Securitate, iar ulterior Sviatoslav Tsegolko, purtătorul de cuvânt al lui Poroşenko, a declarat că Ucraina este dispusă să accepte trecerea convoiului umanitar rus spre Lugansk, cu condiţia să aibă loc printr-un post de frontieră aflat în apropiere de oraş, iar vameşii, grănicerii şi reprezentanţii OSCE să inspecteze încărcăturile la frontiera ruso-ucraineană.

De aici, misiunea se poate îndreapta spre teritoriul controlat de rebeli, iar odată ajuns la Lugansk, ajutorul să fie distribuit civililor de Crucea Roşie, a declarat Tsegolko.

Potrivit Ria Novosti, în camioane se află 400 de tone de cereale, 100 de tone de zahăr, 62 de tone de alimente pentru copii, 54 de tone de medicamente şi echipamente medicale, 12.000 de saci de dormit şi 69 generatoare portabile.

Suspiciunile Ucrainei şi Occidentului faţă de acţiunea Moscovei au la bază faptul că în perioada războiului care a avut loc în 1992-1993 în Abhazia, Rusia a trimis o coloană de camioane cu ajutoare umanitare în oraşul separatist Tkvarceli, aflat sub asediul armatei georgiene, dar în afară de medicamente şi alimente a pus şi rachete, mitraliere şi artilerie grea. Aceasta le-a permis separatiştilor abhazi să înfrângă armata georgiană, să preia controlul asupra capitalei Suhumi şi să declare de facto independenţa Abhaziei. Misiunea de ajutor umanitar a fost condusă de ministrul pentru Situaţii de Urgenţă, Serghei Şoigu, în prezent ministru al Apărării în Guvernul de la Moscova.

Putin a reunit Consiliul de Securitate al Rusiei în Crimeea

Preşedintele Vladimir Putin a prezidat, miercuri, la Sevastopol, o reuniune de lucru cu membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate al Rusiei, a anunţat purtătorul de cuvânt al şefului statului, Dmitri Peskov.

"Discuţiile s-au axat pe garanţiile de securitate ale Republicii Crimeea şi ale oraşului Sevastopol, precum şi asupra funcţionării structurilor de ordine", a declarat Peskov.

"Pe ordinea de zi a mai fost lupta împotriva corupţiei în Crimeea şi în Sevastopol", a mai precizat reprezentantul Kremlinului.


Rusia trebuie să transmită Crucii Roşii ajutoarele umanitare trimise spre Ucraina, atunci când acestea vor ajunge la frontieră. Kievul a anunţat că niciun camion rusesc nu va intra pe teritoriul ţării. De cealaltă parte, ministrul de Externe de la Moscova afirmă că a fost convenit un nou traseu şi camioanele vor trece graniţa sub egida Crucii Roşii.

Camioanele KAMAZ urmează să ajungă miercuri seara la frontiera ruso-ucraineană, în postul Şebekino-Pletnevka, situat între regiunile Belgorod, în sudul Rusiei, şi Harkov, în nord-estul Ucrainei - regiune aflată sub controlul forţelor guvernamentale ucrainene.

„Noi am acceptat ca pe camioanele noastre să fie plăcuţe de înmatriculare ucrainene atunci când acestea se vor deplasa pe teritoriul ucrainean. Am acceptat ca în camioanele cu ajutor umanitar să fie nu doar reprezentanţi ai Crucii Roşii şi OSCE, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor ucrainene. Am primit o notă prin care ni s-a confirmat că autorităţile ucrainene sunt pregătite să primească acest ajutor", a menţionat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Dar, ministrul de Interne ucrainean, Arsen Avakov, a declarat că Ucraina nu va permite niciunui convoi al preşedintelui rus Vladimir Putin destinat regiunilor din Est, răvăşite de conflictul dintre armată şi separatiştii proruşi, să pătrundă pe teritoriul său prin Harkov.

„Niciun convoi umanitar al lui Putin nu va trece prin regiunea Harkov“ din nord-estul ţării controlată de guvernul de la Kiev şi anunţată de Moscova drept punct de intrare pe teritoriul ucrainean. „O astfel de provocare cinică a agresorului pe teritoriul nostru este inacceptabilă“, a scris oficialul de la Kiev, pe pagina personală de Facebook.

Premierul Arseni Iaţeniuk a declarat, în timpul unei şedinţe de guvern, că Ucraina nu ar putea accepta acest ajutor „decât în cadrul dreptului internaţional şi exclusiv prin intermediul Crucii Roşii“. „Cinismul ruşilor este fără limite. Mai întâi ne livrează tancuri, lansatoare de rachete Grad, terorişti şi bandiţi care omoară ucraineni şi după aceea apă şi sare“, a spus premierul ucrainean.

Un purtător de cuvânt al Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR) de la Kiev a declarat pentru AFP că discuţiile privind ajutorul umanitar rusesc în drum spre Ucraina „sunt în curs“. „Multe puncte mai trebuie stabilite între cele două guverne şi CICR“, a explicat Andre Loersch. „CICR are nevoie de mai multe detalii cu privire la componenţa convoiului. Convoiul este pe drum, iar CICR nu a avut încă ocazia să verifice din ce este compus“, a adăugat el.

Totuşi, oficiali ruşi afirmă că în urma întâlnirilor trilaterale dintre autorităţile ruse, ucrainene şi reprezentanţii Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, organizaţia umanitară mondială a cerut Rusiei un document care să detalieze conţinutul ajutorului umanitar pe care Moscova a anunţat că îl livrează în Donbas, regiune aflată sub controlul separatiştilor proruşi.

În document este stipulat că autorităţile Federaţiei Ruse trebuie să anunţe cantitatea şi tipul produselor, cât şi condiţiile de transportare şi de păstrare a lor. Părţile trebuie să garanteze securitatea echipajului, întrucât organizaţia nu acceptă escorta militară.

”Înainte de a lansa această iniţiativă este necesară clarificarea tuturor detaliilor”, a declarat Loran Korba, conducătorul Comitetului Internaţional al Crucii Roşii în Europa şi Asia Centrală.

Comitetul subliniază că părţile trebuie să se oblige să asigure accesul imediat şi nerestricţionat al ajutorului umanitar, asistenţa fiind furnizată în mod echitabil, fără nici o discriminare, iar autorităţile îşi rezervă dreptul de a exercita un control asupra acesteia.

Ministerul de Externe de la Kiev consideră, însă, că ajutoarele umanitare trimise de Rusia pot servi drept o scuză pentru o invazie.

"Nu e nevoie de tancuri şi artilerie pentru a aduce alimente şi medicamente pentru civili. Opriţi agresiunea, opriţi teroriştii ruşii, opriţi bombardamentele, opriţi propaganda voastră cinică şi, atunci, nu va mai fi nevoie de ajutoare umanitare", a spus viceministrul de Externe al Ucrainei, Danilo Lubkivski.

UE a decis alocarea unei sume suplimentare de 2,5 milioane de euro pentru a-i ajuta pe civilii afectaţi de luptele din estul Ucrainei. De asemenea, comisarul european pentru ajutor umanitar, Kristalina Gheorghieva, a declarat că autorităţile ucrainene au tot dreptul să verifice tot ceea ce trimite Rusia în regiune.

"Este un convoi cu ajutoare umanitare adunate, dar va dura câteva zile până va ajunge la frontiera cu Ucraina, apoi acestea trebuie verificate de autorităţile ucrainene", a menţionat comisarul european pentru ajutor umanitar, Kristalina Georgieva.

Imagini plasate pe youtube arată că punctul de formare al convoiului umanitar rus este o unitate militară. Filmarea surprinde pe dreapta zecile de camioane albe care compun convoiul, iar pe stânga tehnică militară performantă şi depozite militare. Curioas este şi faptul că şoferii camionaleor sunt îmbrăcaţi în uniforme militare de culoare verde.

Conform anunţului oficial al Moscovei, convoiul s-a format în localitatea Naro Fominsk. Singura unitate militară din zonă care dispune de astfel de facilităţi este Divizia 4 tancuri Kantemirovskaia, susţine presa ucraineană.

„ Pacificatorii ruşi“ sunt şi ei pregătiţi

În mediul online au apărut fotografii postate de bloggerii ruşi, în care apar tancuri şi vehicule blindate, în apropiere de graniţa cu Ucraina. Conform martorilor, tancurile ”umanitare” sunt vopsite în alb şi au simbolurile forţelor de menţinere a păcii.

În cursul săptămînii, Ucraina de două ori s-a confruntat cu ameninţarea unei invazii militare directe a Rusiei.
Declaraţia a fost făcută de către reprezentantul Centrului informaţional- analitic al Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare, Andrei Lîsenko, în cadrul unui briefing, transmite "Ukrinform".

"În ultima săptămînă, Ucraina de două ori s-a confruntat cu ameninţarea de intervenţie militară directă", - a spus Lîsenko. Potrivit acestuia, prin eforturi diplomatice ameninţarea a fost anihilată. "Preşedintele Ucrainei a reuşit să localizeze ameninţarea graţie canalelor diplomatice şi politice, comunicînd cu liderii UE, SUA", - a spus Lîsenko.

Între timp, trupele guvernamentale anunţă succese ale operaţiunilor "anti-teroriste", recucerind obiective care se aflaseră sub controlul rebelilor. Totuşi, situaţia dramatică în care se află populaţia civilă, mai ales din Doneţk şi Lugansk, nu se va schimba pea curând. Peste 300.000 de locuitori din Doneţk şi-au părăsit casele, aproximativ o treime din populaţie. Cei care nu s-au refugiat duc lipsă acută de hrană, medicamente, apă potabilă şi curent electric.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...