UPDATE Uciderea lui Boris Nemțov: Unul dintre cei cinci suspecți arestați a recunoscut că a participat la asasinat

Unul dintre cei cinci suspecți prezentați duminică unui tribunal din Moscova a recunoscut că a participat la asasinarea opozantului rus Boris Nemțov, împușcat mortal la 27 februarie în apropiere de Kremlin, a anunțat o judecătoare, care a decis să-i plaseze în detenție până la 28 aprilie pe Zaur Dadaev și pe ceilalți patru bărbați arestați, relatează AFP și Reuters.

"Măsurile luate înaintea procesului sunt solid justificate. Participarea lui (Zaur) Dadaev la crimă a fost confirmată de mărturisirea sa", a precizat judecătoarea, potrivit agenției de presă ruse TASS.

De origine cecenă, Zaur Dadaev, care, potrivit agenției RIA Novosti, a fost comandantul-adjunct al unui batalion de poliție afiliat Ministerului de Interne al Ceceniei, a fost arestat sâmbătă în Ingușetia, republică instabilă care se învecinează cu Cecenia, în Caucazul rus.

Numele său apare pe site-ul oficial al guvernului cecen, care indică faptul că Vladimir Putin a acordat în octombrie 2010 Medalia de Merit "sergentului Zaur Dadaev", fără a fi însă posibil să se verifice dacă este sau nu vorba de un simplu omonim, notează AFP.

Dadaev a fost arestat împreună cu Anzor Gubacev, și el de origine cecenă, angajat al unei firme private de securitate din Moscova, potrivit RIA Novosti. Gubacev a pledat nevinovat, precizează agenția TASS.

Prezentați de asemenea tribunalului moscovit, ceilalți trei suspecți, Tamerlan Eskerhanov, Ramzat Bakaev și Shagui Gubacev, fratele mai mic al lui Anzor Gubacev, și-au susținut de asemenea nevinovăția, potrivit agențiilor ruse de presă.

Toți trei de origine cecenă, ei au fost arestați sâmbătă și duminică în Ingușetia, a precizat Albert Barakoev, secretar al Consiliului de Securitate al republicii caucaziene.

Shagui Gubacev a spus că "nu a comis nicio crimă", în timp ce Ramzat Bakaev a precizat că se afla acasă la el când a fost arestat de poliție. "Dacă aș fi participat (la crimă), aș fi încercat să mă ascund", a declarat el.

Ultimul suspect, Tamerlan Eskerhanov, a spus că el a fost la serviciu în fiecare zi, ca de obicei, semn — în opinia sa — că nu a participat la asasinarea lui Boris Nemțov.

"Suspecții au negat implicarea în această crimă, însă anchetatorii au dovezi privind participarea lor", a indicat un reprezentant al tribunalului, citat de agențiile ruse de presă. Aceste probe trebuie acum prezentate de anchetatori în zece zile.

O sursă din cadrul poliției, citată de agenția de presă Interfax, a indicat că un al șaselea suspect s-a sinucis cu o grenadă în timp ce locuința sa era încercuită de forțele de ordine la Groznîi, capitala Ceceniei.

Arestările survin la puțin peste o săptămână după uciderea opozantului și fostului ministru Boris Nemțov, împușcat mortal în spate pe un pod în apropiere de Kremlin, la 27 februarie.

Asasinatul, care a fost imediat calificat drept "provocare" de către președintele Vladimir Putin, a șocat opoziția rusă și a provocat indignare în întreaga lume.

Motivul asasinatului nu a fost stabilit încă de către anchetatori, cel puțin public. Ei au precizat la începutul săptămânii că nu exclud nicio pistă.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Cazul biroului vamal unde toți angajații aveau certificate de handicap: „Vor răspunde penal”. Peste 3.000 de români au fentat criteriile de dizabilita…

2 Urmează cel mai sever episod de viscol din această iarnă, în București. Strat de zăpadă de 30 de centimetri, ger și temperaturi în scădere

3 Uite o informație care dă de gândit...

4 Noua ordine din AUR. Ce ascunde, de fapt, promovarea tandemului Dungaciu-Peiu: „Creează impresia de specializare”

5 Hopa! / „Dacă Budapesta este acasă, atunci ce este județul Harghita?” / Comentarii furioase ale cetățenilor români de etnie maghiară la postările politici…