Alain Delon a fost operat din cauza unei "probleme a nervilor faciali"

Alain Delon a fost operat din cauza unei "probleme a nervilor faciali"

Actorul francez Alain Delon, în vârstă de 78 de ani, a fost operat, miercuri dimineaţă, la Paris, după ce fusese spitalizat duminică din cauza unei "probleme a nervilor faciali", a anunţat joi presa franceză, citată de AFP.

Alain Delon a fost operat din cauza unei "probleme a nervilor faciali" (Imagine: Cristian Radu Nema/Mediafax Foto)

Starul francez a fost internat duminică în spitalul parizian Lariboisière şi a venit însoţit de fosta lui soţie Nathalie şi de fiica lor, Anouchka, potrivit postului RTL şi publicaţiei Le Point.

Potrivit LePoint.fr, internarea şi operaţia erau "prevăzute de multă vreme".

Actorul, care suferea şi de "dureri de cap recurente", ar trebui să fie externat luni sau marţi, precizează acelaşi site francez, citând o sursă din anturajul starului.

Miercuri, mai multe trusturi de presă din Franţa au anunţat că actorul fusese spitalizat duminică şi operat luni din cauza unor dureri la spate.

În ultimii ani, Alain Delon s-a confruntat cu câteva probleme medicale. În septembrie 2013, actorul francez a fost spitalizat din cauza unei aritmii cardiace, o afecţiune care l-a obligat să se interneze şi în primăvara anului 2012.

Recent, Alain Delon a revenit pe scenă în spectacolul de teatru "Une journée ordinaire", în care joacă alături de fiica sa Anouchka.

Născut pe 8 noiembrie 1935 la Sceaux, în apropiere de Paris, Alain Delon, o legendă a cinematografiei franceze şi europene, a jucat în peste 100 de filme într-o carieră de 50 de ani, iar unele dintre aceste pelicule - "Rocco şi fraţii săi", "Ghepardul", "Laleaua neagră", "Clanul sicilienilor" - sunt considerate veritabile capodopere ale celei de-a şaptea arte.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 BREAKING Administratoarea blocului din Rahova a ajuns la audieri și susține că reprezentanții firmei recomandate de Distrigaz au rupt sigiliul

2 De citit...

3 Virginia Giuffre a mărturisit că a fost violată de un „prim-ministru cunoscut” pe insula lui Epstein. „Am ieșit plină de sânge”

4 Postarea lui CTP despre tragedia din cartierul Rahova a stârnit dezbateri aprinse: „Îți pasă mai mult de ucraineni decât de români”

5 OFICIAL CCR a declarat neconstituțională reforma pensiilor magistraților pe motiv de formă, la sesizarea Liei Savonea