Alimentele etichetate ca sănătoase sunt consumate în exces, ceea ce contribuie, în mod ironic, la creșterea obezității (studiu)

Alimentele etichetate ca sănătoase sunt consumate în exces, ceea ce contribuie, în mod ironic, la creșterea obezității (studiu)

Alimentele reputate a fi sănătoase sunt considerate și mai puțin sățioase. Prin urmare, consumatorii tind să mănânce mai mult, de teamă că nu-și vor satisface pe deplin foamea, conform site-ului foodpsychology.cornell.edu. Aceasta este concluzia unui studiu publicat în Journal of the Association for Consumer Research, care a demonstrat că alimentele sănătoase sunt adesea percepute ca fiind mai puțin hrănitoare.

Cercetători de la Universitatea din Texas (SUA) au supus mai multe grupuri de studenți unor teste diferite și au descoperit că alimentele descrise ca fiind sănătoase sunt consumate în cantitate mai mare. Rezultatele sugerează că recenta proliferare a etichetării produselor alimentare sănătoase poate contribui, în mod ironic, la epidemia de obezitate mai degrabă decât să o reducă. În mod surprinzător, chiar și consumatorii care spun că nu sunt de acord cu ideea că alimentele sănătoase sunt mai puțin hrănitoare decât alimentele nesănătoase, sunt supuși totuși acelorași prejudecăți.

Autorii consideră că cercetarea lor relevă necesitatea definirii unei strategii pentru a schimba obiceiurile de consum. Ei sugerează revizuirea modului în care sunt etichetate produsele alimentare considerate sănătoase prin evidențierea aspectului lor hrănitor, astfel încât consumatorii să poată folosi aceste informații pentru a evita supraalimentarea.

AGERPRES www.agerpres.ro


populare
astăzi

1 Bolojane, cu eliminarea porcăriilor ăstora trebuia să începeți, nu cu birurile pe poporul de rând

2 Judecați voi! / Savonea a deschis calea revizuirii dosarului ICA, iar Dan Voiculescu nu numai că nu va mai plăti niciun leu, dar va lua înapoi milioane …

3 Aventurile a doi vloggeri în locul unde românii sunt mai urâți ca oriunde. „Cea mai mare plăcere a lor e să bată străini pe stradă”

4 VIDEO Prima dovadă că o dronă americană MQ-9 „Reaper” a încercat să doboare în premieră un obiect zburător neidentificat

5 BREAKING Rusia amenință Polonia și, ca pe timpuri, îi cere să reexamineze decizia închiderii graniței cu Belarusul