Campionatul mondial de muls, câștigat de un italian, cu 8,7 litri de lapte în două minute

Un italian a câștigat campionatul mondial de muls, desfășurat duminică la Lenna, în nordul Italiei, cu 8,7 de litri de lapte în două minute. Gianmario Ghirardi, 31 de ani, a atribuit victoria vacii sale Mirka, pe care o are de șapte ani, informează site-ul thelocal.it.

Foto: (c) repubblica.it

Locul al doilea a fost câștigat de un concurent din localitate, Nicolo' Quarteroni, cu 8.05 litri de lapte.

Ambii au doborât recordul anterior de 4,5 litri de lapte mulși în două minute, deținut tot de un italian, Maurizio Paschetta.

La concurs au participat 43 de concurenți din mai multe regiuni ale Italiei, dar și din Elveția, România și India, după cum relatează cotidianul La Repubblica.

Maurizio Paschetta a renunțat să mai participe invocând controalele antidoping 'puțin riguroase', necesare, după cum a subliniat el, atât pentru a proteja animalele, cât și pentru a asigura transparența competiției.

Vezi video AICI.

AGERPRES/(AS — autor: Mariana Ionescu, editor: Codruț Bălu)


populare
astăzi

1 Lio, ce făcurăm, fete? / Verdict dur de la CEDO pentru judecătorii români care și-au cerut restanțele salariale

2 România riscă falimentul / decizia CEDO de joi pe drepturile salariale care ar putea bloca bugetul

3 Țărănoiul s-a întors acasă...

4 „Rușine să-ți fie Nicușor Dan! Ai reușit să pui România pe butuci doar pentru a salva PSD. Unde l-ai găsit pe Luca?”

5 VIDEO „Ce președinte american ar spune așa ceva?” / Fost oficial de la Casa Albă: De ce ar fi fost Donald Trump compromis de Putin