CENTENAR COPOSU Ce-a lăsat în urmă Seniorul politicii româneşti. „Puţini mai pot înţelege de ce fratele nostru nu voia funcţii“

Rodica şi Flavia Coposu (foto) ştiu ce înseamnă să nu-ţi negociezi principiile. Au învăţat asta de la fratele lor, Corneliu Coposu, fostul preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, cel în jurul căruia gravitau, la începutul tranziţiei româneşti, ideile schimbării.

Rodica şi Flavia Coposu nu sunt doar surorile Seniorului Corneliu Coposu, nu sunt doar moştenitoarele unei istorii ticăloase cu făuritorii ei. Sunt depozitarele unui tip de morală şi de cumsecădenie care vine din alt secol şi e păstrat curat, nealterat. Iar în casa lor ascunsă pe undeva, prin centrul Bucureştiului, casă în care a locuit şi Seniorul, nu se găseşte doar cea mai bună ciocolată cu marţipan. Când aceste doamne îşi aduc aminte de toate nedreptăţile pe care le-au trăit sau le-au cunoscut în ultimele decenii, când se revoltă şi chiar şi atunci când glumesc, în această casă se aud cele mai cinice lecţii de morală.

Coposu: „Dispariţia mea nu e semnificativă“ Corneliu Coposu i-a privit mereu cu îngăduinţă creştinească pe toţi cei care l-au urât şi a rămas mereu neclintit, a rămas – aşa cum i-au spus toţi cei care l-au iubit – un Senior. Chiar şi după ce România a scăpat, formal, de sub jugul comuniştilor, când comedia politică se juca mai bine decât în piesele lui Caragiale şi când obosea luptându-se cu umilinţele aduse de mai-marii noului început de deceniu. La fel a rămas şi atunci când minerii lui 1990 i-au bătut la uşă ca să-i ceară socoteală şi să caute valută. Corneliu Coposu a rezistat comunismului şi a rezistat tuturor strategiilor restauratoare ale succesorilor lui Ceauşescu. A cultivat dialogul şi nu a abdicat de la principiile sale. România n-a avut un Vaclav Havel, dar a avut un Corneliu Coposu.

„În fond, nu e importantă ideea legată de activitatea mea. Dacă acestă idee triumfă şi dacă ea este îmbrăţişată de prietenii mei şi de opinia publică, apariţia sau dispariţia mea sunt secundare. Totul este să supravieţuiască o atitudine. Dacă aceasta triumfă, dispariţia mea nu este semnificativă“, spunea Seniorul, în 1995, la primirea distincţiei de Ofiţer al Legiunii de Onoare franceze, cea mai înaltă distincţie acordată de Republica Franceză cetăţenilor străini.


 

Coleg de celulă: „Optimismul său ne-a făcut să închidem ochii mai liniştiţi în fiecare noapte“ Toader Botez, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici Vaslui, a cunoscut alături Senior infernul închisorilor comuniste. „Era martie 1956, iar eu tocmai fusesem condamnat. Când am intrat în celulă, i-am văzut pe mulţi dintre foştii minişti ai guvernului Antonescu, pe Vlădescu Ovidiu, fostul guvernator al Basarabiei şi pe Corneliu Coposu. Acesta era deja veteran în închisoare”, îşi aminteşte Toader Botez pentru „Adevărul”. Bătrânul a petrecut un an în spatele gratiilor alături de Coposu, despre care spune că era „unul dintre gânditorii care au păstrat curată morala acestei ţări, împotriva atacurilor necurmate”. Într-o colonie penitenciară controlată de o ideologie absurdă, Seniorul a lăsat în urmă imaginea unei individualităţi extrem de preţioanse. „Era un om cu moralul foarte ridicat, avea mereu speranţa că problemele noastre se vor rezolva, deşi ştiam toţi că nu prea e aşa. Cât timp am fost colegi în acest iad al gratiilor, Coposu a fost alături de noi. Optimismul pe care îl degaja ne-a făcut să închidem ochii mai liniştiţi în fiecare noapte. În plus, îi plăcea să ne înveţe istorie şi ne explica în detaliu momentele din trecut care au fost ascunse de comunişti. Ni le spunea exact aşa cum au fost şi cum aveam să ne convingem şi noi mult timp după aceea”, explică Toader Botez.
 

„N-am tranzacţionat niciodată cu principiile, n-am renunţat niciodată la obiectivele care privevesc independenţa naţională, suveranitatea naţională, integritatea ţării şi la principiile democratice. Am fost în stare să fac, aş spune cu seninătate, 17 ani de cruntă puşcărie comunistă pentru aceste principii. Sper că generaţia următoare, care va prelua ştafeta, se va achita de răspunderea care va apăsa pe umerii ei şi va duce la îndeplinire obiectivele pe care le-am ţintit noi“, spunea Seniorul în anul 1991, într-un interviu acordat jurnalistului Vartan Arachelian.

Rodica Coposu îi dă dreptate Seniorului, dar nu până la final: „Nu ştiu dacă acum mai poate fi vreun politician care să îmbrăţişeze aceleaşi valori. Puţini sunt cei care mai pot înţelege acum de ce fratele nostru nu voia să parvină, nu îşi dorea funcţii şi nu căuta să se afişeze prea mult. Lumea nu l-a înţeles atunci când trebuia. E o concluzie dureroasă, dar adevărată. Cred că ori Cornel s-a născut prea devreme, ori Revoluţia a venit prea târziu”, explică Rodica Coposu.

Acum, în al 25-lea an de tranziţie, „nu există reper, nu există limită, nu există comparaţie între bine şi rău. Asta e drama.”, regretă Rodica Coposu. „Şi, ca dovadă, sunt scoase la iveală şi înfloresc nişte personaje negative şi lumea nu are judecata să le pună la locul lor”, continuă sora sa.

Cele două doamne au însă o mulţumire. „De fiecare dată când mergem la cimitir găsim lumânări şi flori. Îmi amintesc că, acum câţiva ani, am văzut două fetiţe care sigur nu trecuseră de şcoala primară şi care curăţau mormântul. Le-am întrebat contrariată de ce curăţă locul de veci al altcuiva şi mi-au răspuns surprinse: «Aici este mormântul lui Corneliu Coposu! El a fost speranţa noastră, e normal să facem curăţenie!». Şi aceasta este doar una din întâmplările de la Bellu. Poate că ar mai fi de spus şi că, în prima martie de după dispariţia lui Cornel, am găsit pe crucea lui un mărţişor”, povesteşte Flavia Coposu.

Cum vede Flavia Coposu România ultimilor 25 de ani:

Această falsă democraţie apărută la noi în ’90 a început cu stângul. Primul lucru ce s-a făcut, imediat după evenimentele din decembrie, a fost un fel de blamare în bloc a celor care au început să facă afaceri. Şi atunci, pentru poporul care a fost 50 de ani sub comunişti, care a răbdat săracia, ideea de negustorie, de afacere, sau de activitate comercială era considerată ceva necurat, ceva de blamat. Ideea în sine de propăşire economică a fost din start ofensată. Şi considerată un lucru necurat. Deci este foarte greu ca această categorie de oameni să se impună în vreun fel până când se va spăla morala şi lumea va înţelege că şi cei care fac afaceri sunt nişte oameni onorabili şi nu toţi fură.

Capitalismul a fost la noi prost înţeles şi nu ştiu dacă a fost întâmplare. Conducătorii de atunci au trebuit să condamne afacerile, iar toţi cei care ridicau capul şi nu se aliniau în pluton erau batjocoriţi. Acesta a fost începutul greşit. E foarte greu să repari o astfel de treabă. Încă nu s-a făcut o educaţie care să includă şi valori precum sacrificiul, absenţa recompenselor materiale ori dragostea de ţară.

Flavia Coposu, cu dragoste, despre Senior:

El a iubit foarte mult oamenii. Era foarte înţelegător şi cu unele slăbiciuni ale lor. Despre cei care îl turnau la Securitatea spunea: nimeni nu este născut erou şi nu poţi să acuzi un om că, în anumite condiţii, presat cine ştie cum, a dat o declaraţie defavorabilă cuiva.

Şi greutăţile au continuat. A fost o campanie oribilă împotriva lui după ’89. Nu vă pot spune ce val de mizerii s-a aruncat asupra lui. Eu eram indignată şi îl întrebam cum poate să fie atât de senin. Spunea: trec şi astea. O viaţă întreagă ţi-o sacrifici pentru o idee, stai la închisoare 17 ani, te întorci şi, în fine, ideile tale ies la suprafaţă şi tot tu eşti inamicul numărul unu. Vă daţi seama ce paradox, ce farsă a istoriei!

Apoi, comunismul s-a prăbuşit ca rânduire, dar nu ca mentalitate. Ceea ce se schimbă cel mai greu este mentalitatea oamenilor. Cornel ştia precis şi i-a spus clar lui Raţiu, în 1990: «N-avem nicio şansă. Lupta este foarte grea. Dacă vă aşteptaţi să vă căpătuiţi, greşiţi amarnic. Deocamdată, lumea nu vede decât un tătuc». Această atitudine nu s-a schimbat prea mult nici azi. Şi acum, oamenii tot un tătuc văd. Gândiţi-vă că la ţară sunt oameni care şi acum votează cu domnul Iliescu!

În ciuda controverselor şi chiar a stărilor conflictuale prin care am trecut, atât eu, cât şi domnul Coposu, ştiam să găsim calea dialogului. domnul Coposu ştia că, ori de câte ori avea o problemă de discutat, avea „cale deschisă“ la preşedintele ţării. Iar eu, de asemenea, găseam în dumnealui un interlocutor, deşi incomod. [...] L-am respectat pentru tăria credinţei sale în virtuţile şi valorile democraţiei, pentru modul demn în care a înţeles să se manifeste în spaţiul public, fiind un exemplu de slujire responsabilă a unui ideal. A suferit mult în perioada totalitară, pentru că nu a abdicat de la principiile sale.
Ion Iliescu
Sursa: ioniliescu.wordpress.com

Sursa: adevarul.ro


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Mesajul unui învățător bistrițean care l-a cunoscut pe președinte acum 20 de ani

2 Proasta s-a căcat în urnă! Dăncilă s-a referit la românii din diaspora folosind apelativul „ăștia”

3 ALERTĂ Proasta s-a pișat pe covor! Dăncilă a refuzat să răspundă în engleză la întrebarea unui jurnalist formu…

4 Concluzia? Iohannis-Dăncilă, scorul etapei! PSD, încă un eșec în drumul spre retrogradare!

5 EXCEPȚIONAL / Sebastian Lăzăroiu îi pune Proastei României întrebările pe care vuvuzelele PSD chemate la „dezbat…

recomandări

Te ia DNA: Damian Dan

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Veverița asta a fost salvată după un uragan