Fenomen astronomic deosebit: Lună plină de Crăciun, prima dată după 38 de ani

Fenomen astronomic deosebit: Lună plină de Crăciun, prima dată după 38 de ani

Moș Crăciun va ajunge mai ușor cu cadouri la copiii cuminți în acest an pentru că, pentru prima dată după 38 de ani, chiar în seara de Crăciun, Luna plină îi va lumina calea, conform ABC News. Următorul an în care Crăciunul va coincide cu Luna plină va fi abia în 2034. Astfel, dacă zăpada se va așterne înainte de Crăciun, iar în seara de Ajun cerul va fi senin, Luna plină va contribui la crearea unei atmosfere de basm.

Deși apariția Lunii pline chiar în noaptea de Crăciun este destul de rară, un fenomen și mai rar ar fi o eclipsă de Lună în aceași noapte. NASA păstrează calendarul tuturor eclipselor de Lună care vor avea loc până în anul 3000, iar conform acestui calendar următoarea eclipsă de Lună produsă în noaptea de Crăciun va avea loc abia în anul 2531, un an la fel de îndepărtat de prezent cum este și descoperirea Americii de către Cristofor Columb (1492).

Secolul șase al mileniului trei va fi, de altfel, foarte prolific în ceea ce privește eclipsele de Lună produse chiar de Crăciun, urmând să aibă loc trei astfel de fenomene — în anii 2531, 2550 și 2596.

O altă astfel de coincidență se va produce în anul 2307, când stră-strănepoții noștri vor putea urmări o eclipsă parțială de Soare în ziua de Crăciun.

AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Declarație de o lașitate absolută a ministrului PSD al Justiției despre porcăria făcută de „soldații partidului” la CCR

2 „Dacă, în deliberare, un judecător nu se prezintă, el este considerat demis automat” / Un profesor de drept aruncă bomba în curtea CCR

3 Asta înseamnă PSD, oameni buni...

4 „Băi, boschetarilor! Iar faceți manevre cu CCR-ul?” / Val de indignare pe contul de facebook al președintelui PSD, Sorin Grindeanu

5 Panică și răniți la bordul unui zbor Ryanair. Martorii spun că au văzut un avion de vânătoare venind din sens opus, care ar fi produs turbulenţe. „Am …