FOTO Concursul celor mai nereuşite imagini de călătorie din toată lumea

Când site-ul de călătorii CheapHolidayLand.com a lansat competiţia luna trecută, nimeni nu se gândea că lumea va reacţiona atât de bine la o astfel de chemare. În realitate, oamenii au mai multe eşecuri fotografice pe care să le arate decât reuşite. De la imagini incomplete, în care capul subiectului fotografiei lipseşte, până la celebrele fotografii cu atracţii turistice, în care tocmai acestea sunt acoperite, lista înscrierilor în concurs este lungă.

Pe lângă deja clasicele fotografii atât de blurate, încât nu mai poate fi distinsă nicio siluetă din imagine, există şi un apetit pentru imaginile care expun... nimic. Cum ar fi fotografia cu apa de mai jos. Juriul concursului s-a declarat uimit de cantitatea de fotografii proaste primite de la public, potrivit „Daily Mail”.

Concursul se încheie luna viitoare, iar juraţii încă mai aşteaptă acea fotografie ratată din toate punctele de vedere, care să fie încoronată drept câştigătoare. Premiul constă într-un aparat de fotografiat profesionist, dar acest lucru nu garantează şi calitatea viitoarelor imagini.

„Suntem şocaţi de câte fotografii am putut primi. Unele dintre ele fac parte dintr-un adevărat tur de forţă al incompetenţei, iar altele sunt pur şi simplu greşite. Un lucru este clar: toate ne-au făcut să zâmbim, unele chiar să râdem cu hohote”, a spus Steve Barnes, reprezentantului CheapHolidayLand.com.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic

2 Rusia expulzează un angajat al Ambasadei României la Moscova. Diplomatul chemat să fie anunțat de decizie a trecut printr-un „ritual de umilire” la MA…

3 „Densitatea de mușchi l-a salvat”: Andrei Bordeianu, în stare gravă după accidentul de motocicletă din București

4 VIDEO Trimisul lui Trump în România l-a sunat pe Nicușor Dan de față cu presa și l-a pus pe difuzor

5 Drona cu explozibil a fost mutată de două turiste pe plaja din Olimp înainte să ajungă geniștii