„Luna sângerie“, un nou semn al apocalipsei. De ce se presupune că eclipsa totală de Lună de pe 15 aprilie aduce sfârşitul lumii

„Luna sângerie“, un nou semn al apocalipsei. De ce se presupune că eclipsa totală de Lună de pe 15 aprilie aduce sfârşitul lumii

Eclipsa totală de Lună care va duce la apariţia „Lunii sângerii“ se va desfăşura pe 15 aprilie, dimineaţa (începând cu ora 8.00, ora României) şi va fi vizibilă pentru circa o oră şi 17 minute. Această eclipsă este prima din seria denumită „tetrada“, informează Mediafax. Nu va putea fi văzută în România, doar din America de Nord, America de Sud şi Oceania, deoarece atunci va fi deja răsărit de Soare în Europa.

Fenomenul „Luna sângerie“ survine când, în timpul eclipsei, Luna trece prin umbra Pământului, care are culoarea roşiatică a unui apus din deşert. Până la sfârşitul anului viitor, vor mai fi vizibile trei eclipse totale de Lună de acest tip, la un interval de aproximativ şase luni: pe 8 octombrie 2014, pe 4 aprilie 2015 şi, respectiv, pe 28 septembrie 2015.

Eclipsele de Lună sunt de trei tipuri, în funcţie de poziţia Lunii faţă de conul de umbră a Pământului: în penumbră sau penumbrale, parţiale sau umbrale. Eclipsele de Lună nu au loc într-o anumită ordine. Experţii de la NASA au comparat aceste patru eclipse umbrale succesive cu o mână de patru cărţi identice la poker, motiv pentru care au denumit acest fenomen „tetradă“.

Cât despre apocalipsă, pastorul John Hagee a scris în 2013 o carte despre „Luna sângerie“. El susţine că tetrada de eclipse lunare care începe pe 15 aprilie nu este una banală, deoarece se suprapune peste mai multe sărbători evreieşti: Paştele şi Corturile. Cele două eclipse din luna aprilie, 15 aprilie 2014 şi 8 aprilie 2015 se suprapun cu Paştele evreiesc şi cele două eclipse din toamnă, 8 octombrie 2014 şi 28 septembrie 2015 se suprapun cu sărbătoarea Corturilor.

Soarele se va cufunda în întuneric şi Luna va deveni sângerie, înainte de marea şi teribila zi a venirii Domnului.

o profeţie din Biblie pe care pastorul John Hagee îşi bazează teza

Revenind la eclipse, ultima vizibilă din România a avut loc pe 10 decembrie 2011. Următoarea eclipsă totală de Lună vizibilă în ţara noastră se va produce pe 28 septembrie 2015.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria