Maramureşul, Transilvania şi Delta Dunării, promovate într-un nou serial difuzat la Travel Channel

Maramureşul, Transilvania şi Delta Dunării, promovate într-un nou serial difuzat la Travel Channel

Maramureşul, Transilvania, Delta Dunării şi Bucureştiul vor fi promovate prin intermediul gastronomiei româneşti într-un nou serial, intitulat "Aventuri cu mâncare şi vin, în România", care va avea premiera pe 23 mai, de la ora 20.00, la televiziunea Travel Channel.

Seria de documentare "Aventuri cu mâncare şi vin, în România/ Food and Wine Adventures: Romania" este un program prezentat de Jenny Powell, o cunoscută vedetă de televiziune din Marea Britanie, şi Olivier Magny, un expert în vinuri din Paris.

Noua serie cuprinde şase episoade de câte 30 de minute, care vor fi difuzate în România, pe Travel Channel, în fiecare sâmbătă, începând din 23 mai, de la ora 20.00.

Seria "Aventuri cu mâncare şi vin, în România" a fost lansată oficial într-un eveniment organizat marţi seară, la Bucureşti, de reprezentanţii companiei Scripps Networks Interactive, care deţine Travel Channel. La eveniment au participat, printre alţii, vedeta britanică Jenny Powell şi Andrew Grieve, Vice President of Advertising Sales pentru Marea Britanie şi regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa), în cadrul Scripps Networks Interactive Inc.

În afară de România, noul serial urmează să fie difuzat în următoarea perioadă în toate cele 130 ţări din Europa, Orientul Mijlociu, Africa şi zona Asia-Pacific în care Travel Channel emite în prezent, după cum au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii companiei Scripps Networks Interactive Inc.

La evenimentul organizat marţi seară la Bucureşti a fost proiectat şi primul episod din această serie, care este dedicat Maramureşului, oraşului Baia Mare şi cimitirului de la Săpânţa.

Următoarele episoade din seria "Aventuri cu mâncare şi vin, în România" sunt dedicate, pe rând, altor zone importante din România, respectiv Braşov, Cluj, Constanţa, Arad şi Bucureşti.

În noua serie "Aventuri cu mâncare şi vin, în România", Jenny Powell şi Olivier Magny pornesc într-o călătorie de descoperire culinară prin România. Aceştia prezintă mici producători care lucrează încă după metode tradiţionale, vizitează târguri de produse, podgorii şi ferme şi mănâncă într-unele dintre cele mai bune restaurante din ţară. În vizita lor, Jenny şi Olivier se îndreaptă spre nord, către Maramureş, înainte de a intra în Transilvania, ajungând în cele din urmă pe ţărmul Mării Negre.

"Aventuri cu mâncare şi vin, în România" îşi propune să continue campania de promovare a României, prin intermediul Travel Channel, începută prin trilogia documentară "Wild Carpathia", care a fost difuzată în perioada 2011 - 2013, la nivel internaţional, de această televiziune. Spre deosebire însă de "Wild Carpathia", în care România a fost promovată şi prin intermediul unor personalităţi precum prinţul Charles al Marii Britanii, principesa Margareta şi Ivan Patzaichin, noul serial "Aventuri cu mâncare şi vin, în România" nu va pune accentul pe astfel de persoane celebre, ci pe oameni obişnuiţi şi pe lucruri şi locuri ascunse şi inedite.

Filmările pentru acest serial s-au întins pe parcursul a aproximativ patru săptămâni, în septembrie şi octombrie 2014, fiind realizate de echipa Scripps Networks Interactive, care deţine Travel Channel, şi de cea a companiei de producţie Tuesday's Child, în frunte cu producătorul Eoin O'Shea, după cum agenţia MEDIAFAX a relatat pe 10 octombrie 2014.

"Încercăm să facem cunoscuţi în această serie oamenii din spatele cortinei. Am încercat pe cât posibil să căutăm lucrurile ascunse şi oamenii de zi cu zi", a explicat atunci producătorul Eoin O'Shea, pentru MEDIAFAX. "Primul nostru spaţiu de filmare a fost în Constanţa. Am călătorit apoi spre Tulcea, pentru a ajunge în Delta Dunării, unde am învăţat cum se face vinul de nisip şi am învăţat să gătim supă de peşte. Jenny Powell chiar a mers cu unul din localnici la pescuit în lacul său preferat", mai spunea la momentul respectiv producătorul seriei documentare, precizând că ultimele cadre au fost filmate în Centrul Vechi din Bucureşti, printre spaţiile vizitate de echipa Travel Channel numărându-se şi Hanul lui Manuc.

Tot atunci, cei doi prezentatori ai seriei, britanica Jenny Powell şi francezul Olivier Magny, au declarat pentru MEDIAFAX că au fost foarte impresionaţi de Delta Dunării, considerând că este "unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le-au văzut până acum". Olivier, în special, a descris experienţa sa din Delta Dunării drept "una dintre cele mai extraordinare din viaţa sa".

"Turneul" celor trei a inclus şi judeţul Braşov, unde Jenny Powell a mers la o vânătoare de trufe sălbatice, recoltate cu ajutorul unor câini, în pădurile din jurul Braşovului. Vedetele noii serii au fost, de asemenea, la producători de şampanie şi vin spumant, la Azuga, unde Olivier a aflat mai multe despre procesul tradiţional de producţie.

Cel de-al treilea spaţiu de filmare pentru "Aventuri cu mâncare şi vin, în România" a fost la Baia Mare. Jenny şi Olivier au mers prin munţi până la graniţa cu Ucraina, pentru a vizita o fermă de familie, care îşi produce mâncarea şi vinul din propriul pământ. Acolo a fost locul unde Jenny a învăţat să prepare urda.

Traseul "Food and Wine Adventures: Romania" a continuat la Arad, unde Olivier a luat o pauză de la vin şi a mers la vânătoare de mistreţi în păduri, iar Jenny a mers la o fermă aparţinând unor apicultori.

A urmat Cluj-Napoca, iar telespectatorii o vor vedea pe Jenny alături de un bucătar local, preparând mâncăruri tradiţionale româneşti. La rândul său, Olivier a vizitat o mică fabrică de bere şi a testat băutură proaspăt preparată.

Totodată, prezentatoarea noii serii, Jenny Powell, declara pentru MEDIAFAX, cu prilejul filmărilor, că este "un mare fan al mâncării româneşti", dar şi al procesului de preparare a gustărilor. "Oamenii îşi cultivă produsele pe care le folosesc în mâncare, pe care o fac singuri. Produsele sunt proaspete, autentice. Acest lucru nu prea se întâmplă mai ales în locul din care provin. Sper să nu pierdeţi toate aceste lucruri, aici în România. Este minunat. Este vorba despre mâncare reală, proaspătă. Este reconfortant să vezi toate aceste lucruri. Am fost în casele oamenilor, în curţile lor, în fermele lor. Este un privilegiu că am putut să fac toate aceste lucruri", a explicat Jenny Powell.

Ea a mai spus că, prin intermediul mâncării, a putut să cunoască mai multe lucruri despre viaţa de familie a românilor, despre moştenirea lor culturală. "Şi a fost foarte aventuros totul, chiar mi-a plăcut foarte mult", a mai spus Jenny Powell.

Totodată, specialistul francez în vinuri Olivier Magny a recunoscut că a venit în România cu multe prejudecăţi, având în vedere "reclama negativă" pe care o fac unele persoane de etnie romă în Franţa. "Am venit cu idei preconcepute, însă am ajuns să avem o mare apreciere faţă de România. Oamenii au fost foarte prietenoşi, calzi şi primitori. A fost un privilegiu să fim aici", a spus Olivier Magny.

El a fost surprins în mod plăcut şi în privinţa calităţii vinurilor din România. "Nivelul acestora este mai ridicat decât am anticipat. Cred că este un loc nedescoperit pentru oamenii din Europa de Vest. Nimeni nu bea vin românesc, nimeni nu cunoaşte nimic despre vinurile româneşti. Cred că sunt multe lucruri de aflat şi de descoperit de către entuziaşti şi am fost foarte impresionat că, după perioada comunistă, a fost o reală provocare pentru producătorii de vin să realizeze tranziţia la noile standarde. Am fost surprins în mod plăcut (...). Şi ne-a plăcut mâncarea, am fost impresionaţi de gustul şi de calitatea produselor, ceea ce nu este foarte uşor de obţinut în locurile de unde venim noi. Mâncarea are gust de mâncare", a mai spus Olivier Magny.

Travel Channel a fost lansat în 1994 şi este disponibil în 21 de variante lingvistice în 130 ţări din Europa, Orientul Mijlociu, Africa şi zona Asia-Pacific. Travel Channel International face parte din Scripps Networks International, divizia de dezvoltare globală a Scripps Networks Interactive, Inc.

În România, Travel Channel este disponibil atât în grilele marilor operatori de cablu, cât şi în pachetele unor cablişti mai mici.

În afară de Travel Channel, compania Scripps Networks Interactive este prezentă pe piaţa audiovizualului din România şi cu alte două televiziuni, respectiv Food Network şi Fine Living.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...