Matematicianul Solomon Marcus a primit titlul de cetăţean de onoare al Iaşiului

Matematicianul Solomon Marcus a primit titlul de cetăţean de onoare al Iaşiului

Matematicianul Solomon Marcus, actriţa Mihaela Arsenescu Werner şi profesorul Alexandru Călinescu au primit, miercuri seară, titlul de cetăţean de onoare al municipiului Iaşi, iar mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan, i-a fost oferită o diplomă de excelenţă din partea primăriei ieşene.

Matematicianul Solomon Marcus a primit titlul de cetăţean de onoare al Iaşiului

Mai multe personalităţi ieşene au fost premiate, miercuri seară, în cadrul Serii Valorilor, eveniment ce are loc în fiecare an pe 14 octombrie, de ziua oraşului.

La manifestarea desfăşurată la Teatrul Naţional din Iaşi au fost prezente câteva sute de persoane, între care autorităţi locale, şefi de instituţii, politicieni şi reprezentanţi ai mediului academic şi de afaceri.

Viceprimarul cu atribuţii de primar, Mihai Chirica , a înmânat titlul de cetăţean de onoare matematicianului Solomon Marcus, actriţei Mihaela Arsenescu Werner şi profesorului Alexandru Călinescu, fost director al Bibliotecii Central Universitare din Iaşi. Distincţiile au fost oferite pentru rezultatele acestora în domeniile în care activează, dar şi pentru contribuţia lor la promovarea imaginii Iaşiului.

La rândul său, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan, a primit o diplomă de excelenţă din partea primăriei ieşene, el afirmând, în discursul rostit în faţa participanţilor la eveniment, că a constatat acelaşi entuziasm ca anul trecut al pelerinilor care au venit la Iaşi să se închine la moaştele Sfintei Parascheva.

”Azi (miercuri - n.r.) la Sfânta Liturghie a ieşit soarele, zilele trecute a plouat. Am observat prezenţa la raclă a multor personalităţi cu pregătire intelectuală ridicată. M-am întâlnit cu un profesor universitar din Bucureşti venit la Iaşi, care a stat o noapte la rând. Sunt oameni de mare fineţe intelectuală care simt că aici la Iaşi se întâmplă ceva”, a spus mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan.

Tot un premiu de excelenţă, a fost acordat de primăria ieşeană şi ministrului Culturii din Republica Moldova, Monica Babuc.

Prezentă la eveniment, Monica Babuc a precizat că a preferat să vină la Iaşi, deşi pe 14 octombrie este ”hram şi la Chişinău” şi că mesajul său este unul simplu: ”Să fim împreună!”.

Seara Valorilor a durat două ore, însă o parte dintre participanţi au părăsit sala înainte de finalul manifestării.

Peste 5.000 de persoane au asistat, miercuri, la Liturghia de Sfânta Parascheva oficiată în faţa Catedralei Mitropolitane din Iaşi.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 BREAKING General american / „Forțele NATO ar putea captura regiunea puternic fortificată Kaliningrad a Rusiei într-un interval de timp de care nu s-a m…

2 Cine e Mihaela Rădulescu? / Speculațiile presei din Italia

3 VIDEO Schemă mai tâmpă de furt nu există / Cele 30 de mașini de la cancelaria premierului au avut consum mediu de 20 litri / 100 km

4 BREAKING Președintele României, declarații dure despre serviciile secrete într-o publicație germană

5 Uite un articol care chiar merită citit despre „Baronii Hranei”