Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

MESAJUL EMOŢIONANT transmis de fratele Teodorei Maftei: Vreau începând de astăzi să zâmbim,să facem lucruri noi... toate pentru Teo

Ion Viorel Maftei, fratele Teodorei Maftei, a scris un mesaj pe Facebook, în care îi "imploră" pe oameni să zâmbească, să se bucure de tot ce au şi să facă lucruri noi, "toate pentru Teo", una dintre victimele incendiului din clubul Colectiv, care a murit luni, la o clinica din Israel.

Fratele Teodorei Maftei: Vreau începând de astăzi să zâmbim,să facem lucruri noi... toate pentru Teo

"Vreau începând de astăzi să zâmbim... să ne bucurăm de tot ce avem... de toţi ce-i pe care-i avem.... să facem lucruri noi... să ne descoperim pe noi.... şi toate pentru Teo....Vă implor!", a scris ‎Ion Viorel Maftei‎.

Jurnalista şi fotografa Teodora Maftei a murit luni, la vârsta de 36 de ani, în clinica din Israel unde a fost transferată săptămâna trecută, numărul persoanelor care au decedat în urma incendiului din clubul Colectiv ajungând la 46.

După incendiul din clubul Colectiv, Teodora Maftei, editor la Pro TV, a fost internată la Spitalul de Arşi din Capitală, în stare critică, cu arsuri pe o mare suprafaţă a corpului şi pe căile respiratorii. Pe 4 noiembrie, Teodora Maftei a fost transferată la Spitalul Hadassah Medical Center din Ierusalim, conform Intermedicas.

Pasionată de fotografie, Teodora Maftei se pregătea înainte de tragedia din Colectiv de lansarea unei noi expoziţii personale, intitulată "London Unedited - a series of unphotoshopped photos by Teodora Maftei", al cărei vernisaj era programat pentru 2 noiembrie.

La dorinţa familiei Teodorei Maftei, organizatorii expoziţiei acesteia au decis ca evenimentul să se desfăşoare conform programării iniţiale, la vernisaj participând sute de persoane. Expoziţia a cuprins 23 de fotografii, instantanee urbane şi portrete realizate în Londra, în luna august.

Reporter, redactor, fotograf si blogger, Teodora Maftei a cutreierat lumea-n lung şi-n lat, surprinzând unele dintre cele mai frumoase imagini, o parte dintre acestea fiind publicate pe site-ul său, teo.photography, potrivit Pro TV.

Până la incendiul din clubul Colectiv, printre ale cărui victime s-a numărat, Teodora Maftei a fost operată de şapte ori, din care de trei ori pe creier.

Luni, în spitalele din Capitală mai erau internate 83 de persoane rănite în incendiul din clubul Colectiv, dintre care 15 sunt în stare critică, şase în stare gravă şi 62 sunt stabilizate.

Dintre pacienţii internaţi în spitale din Capitală, 35 au fost transportaţi spre unităţi sanitare din străinătate, însă patru au decedat. Astfel, doi răniţi au decedat sâmbătă, după ce au ajuns în Olanda, iar bateristul trupei Goodbye to Gravity, Bogdan Enache, a murit duminică seară, după ce a intrat în stop cardiorespirator în aeronava care îl transporta la o clinică din Elveţia şi care a fost întoarsă din drum.

Sursa: mediafax.ro


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Rareș Bogdan, mesaj cu cheie după ce Orban l-a eliminat din cursa pentru șefia PNL București

2 Liviu Avram / De ce s-o pui pe Renate Weber Avocatul Poporului? Ca să-l pedepsești sau cum?

3 ALERTĂ Ce n-a îndrăznit Dragnea face Dăncilă! Guvernul îl obligă pe președinte să accepte sau să refuze în max…

4 Nemernica din fruntea Guvernului anunță c-o doare-n cur de GRECO și Comisia de la Veneția! Mai mult, latră oță…

5 PSD e MAFIA! Contract URIAȘ câștigat de interpușii băiatului lui Dragnea în fieful unui baron PSD!

recomandări

Te ia DNA: Constantin Jeican

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

America literară - o hartă a celor mai bune cărți pentru fiecare stat - partea I