O trufă de 650 de grame, binecuvântată de un preot din Franța

O trufă neagră de 650 de grame a fost binecuvântată duminică de părintele de la catedrala din Uzes (sudul Franței), localitate care ar dori să devină capitala franceză a acestei delicatese rare și scumpe, relatează miercuri 20minutes.fr.

Evenimentul a avut loc în cursul unei ceremonii, inițiate în urmă cu zece ani, care are loc anual în a treia duminică a lunii ianuarie și urmărește relansarea turismului din perioada de iarnă. Cu această ocazie, pe străzile din Uzes se organizează o procesiune care poartă la loc de cinste o 'Tuber Melanosporum' (trufă din Périgord) și un copac (stejar, alun, cedru..) la rădăcinile căruia obișnuiesc să se dezvolte trufele.

'Aceste zile sunt dedicate trufei și suntem bucuroși să îi mulțumim Domnului pentru aceste fructe ale pământului', a spus părintele Roger Carrara. Procesiunea a fost urmată de o chetă în cadrul căreia cultivatorii de trufe au donat câte ceva din recolta lor. S-au strâns 575 de grame de trufe care s-au vândut la licitație cu 1.620 de euro, sumă vărsată în întregime în conturile unei asociații de luptă împotriva cancerului de sân.

În departamentul Gard din sudul Franței se produc între 3 și 5 tone de trufe din cele 40-50 recoltate anual în Franța, numărul unu mondial în acest domeniu. Trufele din categoria extra se vând cu un preț de circa 1.000 de euro kilogramul, cele din categoria întâi, cu 750 de euro, iar cele de categoria a doua, cu 600 de euro.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Putin „își roade unghiile”, în timp ce SUA și Israelul lovesc Iranul. Experții avertizează: „Rusia va pierde un partener militar vital”

2 LIVE Război în Orientul Mijlociu. Israel și SUA au atacat Iranul, palatul ayatolahului Khamenei a fost distrus. Teheranul a lansat rachete în Israel, …

3 Poveste de film din Japonia / Un bărbat a plătit 24 de ani chiria la un apartament gol ca să-l prindă pe ucigașul soției lui

4 VIDEO Voi realizați că ăsta încearcă să blocheze iar România?

5 BREAKING Cine sunt oficialii de la vârful puterii din Iran uciși în atacurile SUA-Israel