O versiune rară de computer Apple, în valoare de 200.000 de dolari, descoperită în gunoi

O companie de reciclare cu sediul în Silicon Valley, San Francisco, caută o "doamnă misterioasă" care i-a adus o versiune foarte veche şi rară de computer Apple, vândută ulterior la licitaţie pentru 200.000 de dolari, pentru a-i oferi jumătate din încasări, informează cnbc.com.

O versiune rară de computer Apple, în valoare de 200.000 de dolari, descoperită în gunoi (Imagine: Shutterstock)

În urmă cu o lună, o femeie în vârstă de 60-70 de ani a adus la firma de reciclare CleanBayArea, din Milpitas, California, mai multe cutii care conţineau deşeuri electronice.

Femeia nu ştia însă că printre acestea se număra şi un exemplar dintr-o serie limitată de 200 de Apple-1, computere construite de Steve Jobs, Steve Wozniak şi Ron Wayne, potrivit presei locale.

CleanBayArea a vândut computerul la o licitaţie privată, pentru suma de 200.000 de dolari, şi în prezent caută femeia pentru a-i oferi jumătate din încasări.

Computerele Apple-1 au fost produse în 1976 şi erau vândute la momentul respectiv pentru suma de 666,66 de dolari.

Managerul firmei de reciclare spune că femeia l-a informat că soţul ei murise şi că a strâns deşeurile pe când făcea curăţenie în garaj. Acesta a mai spus că iniţial a crezut că acest computer este un fals, dar ulterior a fost autentificat de un specialist.

Anul trecut, un exemplar Apple-1 a fost vândut la licitaţie, la casa Bonhams din New York, pentru 905.000 de dolari, acesta fiind cel mai mare preţ obţinut de un astfel de dispozitiv.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Cazul biroului vamal unde toți angajații aveau certificate de handicap: „Vor răspunde penal”. Peste 3.000 de români au fentat criteriile de dizabilita…

2 Urmează cel mai sever episod de viscol din această iarnă, în București. Strat de zăpadă de 30 de centimetri, ger și temperaturi în scădere

3 Uite o informație care dă de gândit...

4 Hopa! / „Dacă Budapesta este acasă, atunci ce este județul Harghita?” / Comentarii furioase ale cetățenilor români de etnie maghiară la postările politici…

5 Noua ordine din AUR. Ce ascunde, de fapt, promovarea tandemului Dungaciu-Peiu: „Creează impresia de specializare”