Pamela Anderson face dezvăluiri şocante: "Am fost agresată sexual la 6 ani, violată la 12 ani şi violată în grup"

Pamela Anderson a şocat publicul prezent la gala de lansare a fundaţiei sale de caritate, un eveniment organizat la Cannes, în momentul în care a dezvăluit în discursul ei oficial că a fost agresată sexual la vârsta de şase ani, violată la 12 ani, iar în adolescenţă a fost victima unui viol în grup.

Pamela Anderson (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Vedeta canadiană a făcut aceste declaraţii vineri seară, la gala de lansare a Fundaţiei Pamela Anderson, în faţa a peste 200 de invitaţi, informează dailymail.co.uk.

"Nu am avut o copilărie uşoară. În ciuda faptului că am avut părinţi iubitori, am fost agresată sexual la vârsta de şase ani de o bonă", a declarat vedeta canadiană, în vârstă de 46 de ani.

"Într-o zi, am mers în casa iubitului unei prietene, iar fratele mai mare al acestuia a vrut să mă înveţe să joc table. Asta a dus la un masaj, iar asta a dus la viol. A fost prima mea experienţă heterosexuală. El avea 25 de ani, iar eu aveam 12", a adăugat Pamela Anderson. "Apoi, după câţiva ani, un coleg de şcoală a decis că era amuzant să mă violeze în grup, alături de şase prieteni de-ai lui. Voiam să dispar de pe faţa pământului", a continuat vedeta.

"Nimeni nu se aştepta la un astfel de discurs. Pamela a fost foarte curajoasă", a declarat unul dintre invitaţii la evenimentul organizat pe Croazetă.

"De aceea mi-a fost întotdeauna foarte greu să mă încred în oameni. (...) Am devenit loială lumii animalelor şi mi-am jurat că le voi proteja", a adăugat vedeta nord-americană, citată de rtbl.be.

Vineri seară, Pamela Anderson a purtat o rochie spectaculoasă creată de Vivienne Westwood. Apoi, vedeta a participat şi la o petrecere organizată pe un iaht de lux în largul Rivierei Franceze în beneficiul organizaţiei de caritate Cool Earth.

Actriţa a venit însoţită de fiul ei cel mare, Brandon, în vârstă de 17 ani, şi de noul ei soţ, Rick Salomon.

Pamela Anderson şi Rick Salomon au fost căsătoriţi pentru scurtă vreme în 2007 şi s-au recăsătorit, în secret, în timpul vacanţei de Crăciun din 2013.

Vedeta canadiană este de mulţi ani o împătimită susţinătoare a unor organizaţii pentru drepturile animalelor, precum PETA, şi a unor fundaţii de caritate, precum MAC Cosmetics' AIDS Fund.

Potrivit site-ului său oficial, Fundaţia Pamela Anderson "sprijină organizaţiile şi persoanele private aflate în prima linie a luptei pentru protejarea mediului înconjurător, a drepturilor animalelor şi a drepturilor omului".

Actriţa canadiană Pamela Anderson, una dintre vedetele serialului de televiziune "Baywatch", a concurat, anul trecut, la celebrul maraton de la New York pentru a îl ajuta pe actorul Sean Penn, un bun prieten al ei, să strângă 500.000 de dolari pentru o organizaţie de caritate.

Pamela Anderson, în vârstă de 46 de ani, este actriţă şi fotomodel, fiind cunoscută în special pentru rolurile din serialele de televiziune "Meşterul casei", "Baywatch" şi "V.I.P.". Cariera ei a urmat o curbă ascendentă după ce starleta canadiană a fost desemnată Playmate-ul lunii februarie 1990 de editorii revistei Playboy. De altfel, Pamela Anderson este modelul care a avut cele mai multe apariţii pe coperta celebrei reviste americane pentru adulţi.

Sursa: mediafax.ro

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Poliția Capitalei pusă în genunchi în fața interlopilor de șeful Bogdan Berechet

2 Șerpăria asta este Poliția Română? Amănunte incredibile publicate de o jurnalistă celebră

3 VIDEO Categoria „valori” / Ăla de lângă Bercea Mondial este președintele PSD Olt, cel care i-a luat locul tracto…

4 EXCLUSIV Traian Băsescu NU va candida la Primăria Capitalei!

5 Revolta lui Adi Hădean / Am ajuns să mâncăm „nutreţ livrabil cu trei linguri de sare şi una de monoglutamat de …