„Poate nu este vorba de finaluri fericite, ci de poveşti”. Mesajul unei fete de 13 ani, care a murit de cancer, descoperit de familie după înmormântarea ei

„Poate nu este vorba de finaluri fericite, ci de poveşti”. Mesajul unei fete de 13 ani, care a murit de cancer, descoperit de familie după înmormântarea ei

Aceştia au descoperit în camera fetei o adevărată scrisoare de dragoste, de 3.000 de cuvinte, scrisă pe spatele unei oglinde. Mesajul găsit dezvăluia viziunea Athenei despre viaţă, dragoste şi situaţia tragică în care s-a regăsit.

Dean şi Caroline Orchard au ştiut că nu pot amâna sarcina devastatoare de a umbla printre lucrurile fetei lor. Ce nu au ştiut, însă, a fost faptul că urmau să descopere ceva ce îi va face să se simtă mult mai aproape de Athena, la nici o săptămână după înmormântarea ei. Pe spatele oglinzii din camera ei, fetiţa a scris, în secret, peste 3.000 de cuvinte, într-un mesaj pentru părinţii, fraţii şi surorile ei.

„Am început să citesc, dar a trebuit să mă opresc repede, pentru că nu mai puteam. Mi se frângea inima la fiecare cuvânt citit”, a mărturisit tatăl în vârstă de 33 de ani.

Athena (foto, stânga) a fost diagnosticată cu o formă rară de cancer osos la 12 ani, după ce a leşinat înainte de Crăciun în bucătăria familiei. A trecut printr-o operaţie de urgenţă care a durat aproape opt ore, în care i-a fost înlăturată tumoarea de pe coloană. Au urmat luni de chimioterapie, luni în care şi-a pierdut părul şi puterea, dar nu şi atitudinea pozitivă.

În ciuda tratamentelor încercate, starea fetei s-a deteriorat rapid.

„Nu a spus niciodată nimic despre mesaj, dar este genul de lucru pe care Athena îl făcea. Era foarte spirituală, vorbea despre lucruri pe care nu le înţelegeam mereu, era foarte inteligentă”, a spus tatăl fetei.

„Frumoasă şi atletică, cel mai curajos om pe care l-am cunoscut”, au fost cuvintele mamei despre Athena. „Ştiam că îi place să scrie, era o parte importantă din ea, o făcea fericită”, a adăugat aceasta.

„Dean a început să citească, dar a izbucnit în plâns imediat. A fost o fetiţă incredibilă, atât de puternică şi plină de lumină, mă uimea încontinuu. Era mereu pozitivă, chiar şi când era în spital, tot ea avea grijă de mine, avea grijă să mănânc şi să nu plâng”, povesteşte mama fetei.

„Ştiam că boala ei este foarte agresivă, a luptat cât a putut, dar, într-un final, a slăbit atât de mult încât nu se mai putea ridica din pat. Vom păstra această oglindă pentru totdeauna. Numai citind cuvintele ei îi simţim prezenţa. A fost un spirit minunat”, a încheiat aceasta.

Cuplul mai are trei fete şi trei băieţi.

„Fiecare zi este specială”. Fragmente din mesajul tinerei

Fericirea depinde de noi. Poate că nu este vorba de final fericit, ci de povestea fiecăruia.

Scopul vieţii este o viaţă cu scop. Diferenţa dintre ordinar şi extraordinar este acel detaliu în plus.

Fericirea este o direcţie, nu o destinaţie. Îţi mulţumesc că exist. Fii fericit, fii liber, crede, rămâi tânăr. Îmi ştii numele, nu povestea.

Ai auzit ce-am făcut, dar nu ştii prin ce-am trecut. Dragostea este precum sticla, arată atât de frumoasă, dar este atât de fragilă.

Dragostea este rară, viaţa este ciudată, nimic nu durează şi oamenii se schimbă. Fiecare zi este specială, aşa că bucură-te de ea, s-ar putea ca mâine viaţa ta să se încheie din cauza unei boli. Viaţa este rea doar dacă o faci tu să fie.

Când cineva te iubeşte, atunci nu te va lăsa să te duci, indiferent de cât de greu va fi totul. Ţine minte că viaţa este plină de suişuri şi coborâşuri.

Nu renunţa niciodată la ceva fără de care nu poţi trăi zilnic. Vreau să fiu fata care transformă zilele rele în bune şi cea care să-ţi schimbe viaţa de când ai întâlnit-o.

Dragostea nu este despre cât de des spui „Te iubesc”, ci despre cum demonstrezi că este adevărat. Dragostea este precum vântul, o simţi, dar nu o vezi. Abia aştept să mă îndrăgostesc de cineva în faţa căruia îmi pot deschide inima.

Aceasta este viaţa mea, nu a ta, nu te îngrijora pentru ceea ce fac. Oamenii te vor displăcea, te vor evalua, te vor răni, dar eşti cine alegi să fii, în funcţie de cum răspunzi.

Nu am să plâng, pentru că ştiu că vei fi de partea mea.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…