Franţuzoaica Elise Raymonde Deroche (1882 – 1919) a fost prima femeie din lume care a obţinut o licenţă de pilotaj. În 1909, pe când lua masa de prânz cu Charles Voisin, un aviator francez, i-a sugerat ca ea să înveţe să piloteze un avion. Ideea i-a surâs, cu atât mai mult cu cât Deroche iubea sporturile „de băieţi“ încă de mică, dar pe care le abandonase pentru un timp pentru o carieră de actriţă, atunci când a devenit cunoscută sub pseudonimul de „Raymonde de La Roche“. Orele de zbor deasupra oraşului Châlons-en-Champagne, predate de însuşi Voisin, au devenit repede noua ei ambiţie. Astfel că, un an mai târziu, pe 8 martie 1910, Deroche primea licenţa de pilotaj din partea aeroclubului francez. Însă, odată cu această realizare, au apărut şi accidentele, care necesitau perioade lungi de recuperare. În iulie, în acelaşi an, avionul ei s-a prăbuşit la o demonstraţie aviatică şi Elise a fost rănită grav.

După doar 2 ani de la incident, s-a întors la manşă, însă câteva luni mai târziu a suferit un accident de maşină în urma căruia a fost iar imobilizată. La volan era chiar fostul ei profesor de zbor, Charles Voisin, care n-a supravieţuit.

În timpul Primului Război Mondial, nefiindu-le permis femeilor să piloteze, Deroche a fost şofer militar. A revenit apoi, cu aceeaşi poftă „de înălţime“, şi a reuşit să stabilească două recorduri: unul de altitudine în zbor susţinut de femei (4800 m) şi unul de distanţă (323 km).

În prezent, în faţa aeroportului Le Bourget din Paris, se află o statuie a Elisei Deroche.

Aviatoarea cu costumul purpuriu, din satin

În ciuda carierei foarte scurte, Harriet Quimby (1875 –1912) este una dintre cele mai populare şi printre primele femei-aviator din lume. Cunoscută şi pentru stilul ei elegant, de la rochiile colorate până la costumul ei de zbor purpuriu, din satin, Quimby a fost prima americancă ce a obţinut licenţa de zbor în Statele Unite ale Americii şi prima femeie care a zburat singură peste Canalul Mânecii.

Născută în Michigan, Quimby s-a mutat în perioada adolescenţei în California, împreună cu familia ei. Din 1902, a început să lucreze ca jurnalistă în San Francisco, urmând ca, din anul următor, să publice cronici de teatru pentru revista „Leslie's Illustrated Weekly“.

A devenit interesată de aviaţie în 1910, pe când lua parte la Turneul Internaţional de Aviaţie Belmont Park în Long Island, New York. Acolo a fost inspirată de performanţa aviatorului John Moissant, pe care ulterior l-a rugat să-i ofere cursuri de pilotaj.

Un an mai târziu, Quimby şi-a luat brevetul de pilotaj, fiind, de altfel, prima femeie din Statele Unite care a obţinut certificatul din partea aeroclubului din America. Totuşi, experinţa ei de aviatoare a durat puţin. Pe 1 iulie 1912, la o întâlnire a aviatorilor în Boston, Quimby a zburat cu un avion Bleriot, împreună cu William Willard, iar în timpul zborului, din pricina unor defecţiuni, aeronava s-a înclinat de câteva ori şi s-a răsturnat, astfel că cei doi piloţi au căzut din scaunele lor. Amândoi au murit. În mod ironic însă, avionul a alunecat la aterizare, suferind puţine pagube.

Prima femeie aviator din America

Pentru începuturile anilor 1900, Bessica Raiche (1875 – 1932) era o femeie cu totul ieşită din comun: purta pantaloni, conducea o maşină, trăcea cu arma şi practica medicina, mai întâi ca dentist şi apoi ca specialist în obstetrică şi ginecologie, era o binecunoscută lingvistă, artistă şi muzician.

Şi, în timp ce studia muzica la Paris, a devenit curioasă şi intrigată deopotrivă de zborul Elisei Deroche. Astfel că, pe 13 octombrie 1910, Raiche a devenit prima americană care a efectuat, singură, un zbor cu avionul... construit, împreună cu soţul ei, în sufragerie, folosind doar bambus, mătase şi sârmă.

Bessica Raiche a primit medalia de aur pentru prima femeie aviator din America.

Earhart, aviatoarea, jurnalista, creatoarea de modă

Americanca Amelia Earhart (1897 – 1937) este fără îndoială cea mai cunoscută dintre femeile-pilot care au depăşit bariere: în mai 1932, a devenit prima femeia care reuşise să zboare, singură, fără oprire, peste Oceanul Atlantic.

S-a îndrăgostit de mică de avioane, atunci când Frank Hawks, pilot în Primul Război Mondial, a luat-o cu el în avion, preţ de 10 minute, într-un câmp deschis din Long Beach. A făcut sacrificii, punându-şi bani deoparte pentru cursuri şi străduindu-se să se supună regulilor din campusul unde erau cazaţi viitorii piloţi. A devenit a 16-a femeie care a primit brevet din partea Fédération Aéronautique Internationale, în mai 1923. De atunci, recordurile ei s-au ţinut în lanţ: pe 17 iunie 1928, a zburat timp de 20 de ore, alături de pilotul Wilmer Stulz, devenind prima femeie care finalizează un asemenea parcurs. Tot în acelaşi an, a fost prima care a traversat, dus-întors, în zbor, America de Nord.

Dincolo de abilităţile incontestabile de pilotaj, Earhart a devenit celebră şi ca designer, şi ca jurnalistă. În perioada 1928-1930 a scris pentru revista Cosmopolitan, şi, tot în aceeaşi perioadă, şi-a lansat propria linie de haine, vândute la celebrul magazin american Macy’s.

N-a reuşit să ducă însă la îndeplinire o altă ambiţie, cea de a înconjura lumea în zbor. Earhart a dispărut pe când avea 40 de ani, în condiţii misterioase, în centrul Pacificului, pe când încerca să traverseze în zbor globul pământesc pe distanţa Ecuatorului. Nu s-au găsit niciodată urme clare ale prăbuşirii avionului aviatoarei, dar scafandri au recuperat, de-a lungul timpului, câteva obiecte personale ale acesteia.

Marvingt „logodnica pericolului“

Înainte de a învăţa cum să piloteze un avion, franţuzoaica Marie Marvingt (1875 – 1963) adunase în CV câteva victorii remarcabile: făcuse cursuri pentru a conduce un tren, dar şi un vas cu aburi, plecase din Franţa până în Germania, pe apă, cu o canoe, câştigase numeroase premii la sporturile de iarnă în perioada 1908-1910, fusese desemnată al cincilea cel mai bun al alpinist din lume, şi asta pe lângă cele cinci limbi străine pe care le stăpânea, în care compunea poezii. În plus, era şi o talentată dansatoare.

Marie Marvingt a fost a treia femeie din lume care a obţinut licenţa de pilot, pe 8 noimbrie 1910. Apoi, la un an distanţă, a câştigat concursul de zbor pentru femei, „Cupa Femina“. Şi-a dorit să facă parte dintr-un escadron de luptă în timpul Primului Război Mondial, dar a fost refuzată, ceea ce a determinat-o să se deghizeze în bărbat şi să participe ca trăgător de elită, până când a fost descoperită. Datorită felului ei aventuros, a fost poreclită drept „logodnica pericolului“.

„Brave Bessie“

Prima persoană afro-americană (femeie sau bărbat), care a primit licenţa de pilotaj a fost Bessie Coleman (1892 – 1926). Fascinată de poveştile pe care le auzea în salonul unde lucra ca manichiuristă, de la clientele ai căror soţi fuseseră piloţi în timpul războiului, se hotărăşte să devină pilot. Întrucât în America era imposibil să primească lecţii sau brevet de pilotaj, din cauza culorii pielii ei, a plecat la Paris, sprijinită financiar de un bancher, şi a obţinut brevetul din partea Fédération Aéronautique Internationale în 1921, pe 15 iunie.

A revenit în SUA în septembrie acelaşi an, practicând o serie de acrobaţii aeriene. Obiectivul ei cel mai mare a fost să infiinţeze o şcoală de zbor pentru afro-americani. Coleman a murit în mai 1926, într-un zbor cu un avion căruia i-a pierdut controlul.

Deşi a avut o carieră de zvor scurtă, Bessie Coleman a inspirat mulţi tineri afro-americani care i-au urmat exemplu. În fiecare an, la aniversarea de la moartea sa, piloţi afro-americani zboară peste mormântul lui „Brave Bessie“ din Chicago şi aruncă flori în onoarea ei.

Regina Centrului Spaţial Kennedy

Fiica unor imigranţi irlandezi, Eileen Collins (n.1956) a fost numită drept „regina Centrului Spaţial Kennedy“ de la începutul anilor 1990 până la pensionarea sa, în 2006. În acest timp, fosta instructoare de zboruri militare şi o bună matematiciană, a devenit prima femeie astronaut, fiind pilot al navelor spaţiale „Space Shuttle“ în timpul misiunii STS-63 (primul rendezvous dintre naveta Discovery şi staţia spaţială rusă MIR).

Patru ani mai târziu, după a doua vizită către Mir în anul 1997, Collins a avansat de la pilot la comandant, devenind, de altfel, prima femeie-comandant din istorie într-o misiune spaţială. Când s-a retras, în 2006, Collins avea un total de 872 de ore în spaţiu efectuate în timpul celor patru zboruri.

„Suntem o naţie de exploratori. Dar genul acela de oameni care vor să iasă afară şi să înveţe lucruri noi, care îşi asumă riscuri, dar riscuri care sunt studiate şi înţelese“, şi-a scris Collins pe profilul său de pe site-ul NASA, pe lângă pasiunile ei mai „pământene“, cum ar fi golful sau cititul.

Sursa: adevarul.ro

Distribuie Distribuie Comentarii