Premierul luxemburghez se va căsători cu tovarășul său de viață, un arhitect belgian

Premierul luxemburghez, Xavier Bettel, se va căsători cu tovarășul său de viață, belgianul Gauthier Destenay, în data de 15 mai, la doar câteva luni după intrarea în vigoare a legii care permite căsătoriile dintre homosexuali în micul ducat, transmite AFP joi. Nu se cunosc detalii despre acest eveniment întrucât politicianul care conduce guvernul din Luxemburg din decembrie 2013 preferă să nu-și "etaleze viața privată și a refuzat propunerile primite din partea unor ziare care voiau să acopere mediatic ceremonia", după cum a declarat o sursă din anturajul lui Bettel.

Printre invitați se va număra și premierul belgian, Charles Michel, liberal ca și primul ministru luxemburghez.

În vârstă de 42 de ani, Xavier Bettel și-a anunțat încă din luna august intenția de a se căsători cu arhitectul Gauthier Destenay, de care este legat prin-un contract de uniune civilă din 2010. "El m-a cerut (în căsătorie) și eu am spus 'da'", a mărturisit el pentru "Los Angeles Times".

Uniunile dintre cuplurile de același sex au fost recunoscute în această mică țară catolică în 2004, iar în iunie 2014 au fost legalizate căsătoriile cuplurilor homosexuale și adopțiile făcute de acestea. Prevederea legală, adoptată de multe alte state europene, a intrat în vigoare la începutul anului 2015.

Instalat la conducerea executivului luxemburghez la sfârșitul anului 2013, după o perioadă de 18 ani în care premier a fost creștin-democratul Jean-Claude Juncker, actualul președinte al Comisiei Europene, Xavier Bettel a inițiat mai multe măsuri de modernizare a țării.

Printre altele, el a decis să consulte populația în legătură cu limitarea la zece ani consecutivi a mandatelor membrilor guvernului, precum și cu coborârea la 16 ani a vârstei de la care cetățenii au drept de vot. În plus, la referendumul care va avea loc la 7 iunie, luxemburghezii vor fi invitați să se pronunțe în legătură cu extinderea dreptului la vot în alegerile legislative pentru toți străinii care locuiesc în Marele Ducat de cel puțin zece ani. AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO / Asta e MAFIE! Augustin Zegrean, avertisment GRAV: CCR s-ar putea să nu valideze alegerile prezidențiale!…

2 Asta e de DNA! Citiți de unde vine bogăția Liei Savonea! Ea e cea care l-a salvat pe Vântu!

3 CULISE / Cine e baronul PSD care a ordonat anularea zborurilor TAROM în ziua moţiunii. DNA începe audierile

4 Pinochio s-a întors! Ponta a cerut 3 ministere la negocierile cu Orban! Cel mai important: Apărarea!

5 Dăncilă poate lua între 8 și 18 ani de pușcărie după denunțul lui Dragnea!

recomandări

Te ia DNA: Mitu Augustin

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Veverița asta a fost salvată după un uragan