SpaceX reușește în premieră să readucă pe Terra prima treaptă a rachetei sale Falcon 9, după o lansare de sateliți

SpaceX reușește în premieră să readucă pe Terra prima treaptă a rachetei sale Falcon 9, după o lansare de sateliți

Societatea SpaceX a reușit să realizeze decolarea unei rachete Falcon 9, care a plasat 11 sateliți pe orbita Terra, și apoi să readucă în premieră prima treaptă a rachetei la sol, relatează marți agențiile internaționale de presă. Racheta a decolat la ora locală 20.29 (01.29 GMT marți) la Cape Canaveral în Florida. După câteva minute de ascensiune, prima treaptă a rachetei, cea care asigură propulsia la decolare, s-a detașat și a început să cadă spre Pământ în timp ce a doua treaptă a continuat să transporte sateliții spre orbita Terrei.

Cu ajutorul unor motoare care i-au încetinit căderea, prima treaptă a aterizat fără probleme la 11 minute de la decolare, în poziție verticală, după cum s-a putut vedea în imaginile difuzate în direct de societatea multimiliardarului Elon Musk.

Cea de a doua treaptă a rachetei a reușit în minutele următoare să lanseze după cum era prevăzut cei 11 sateliți ai societății de telecomunicații Orbcomm aflați la bord pe orbita Terrei.

Recuperarea primei trepte a rachetei sale Falcon 9 va permite SpaceX să facă economii substanțiale pe viitor. Compania a încercat în mai multe rânduri, până acum fără succes, să realizeze aterizarea secțiunii purtătoare pe o platformă oceanică.

Este primul zbor al unei rachete SpaceX după explozia unei rachete Falcon 9 la 28 iunie la puțin timp după decolarea de la Cape Canaveral.

Racheta Falcon 9 care a zburat luni este o versiune cu 30% mai puternică, ceea ce ar trebui să amelioreze controlul primei trepte la revenirea în mare viteză în atmosferă. Miza financiară este enormă, comentează AFP. Recuperarea curentă a primei trepte pentru reutilizare ar permite reducerea puternică a costului lansărilor pe orbită.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…