Texte care nu dau greș pe site-urile de întâlniri

Cine obișnuiește să intre pe site-uri de întâlniri ar trebui să lase deoparte vechiul 'Oare ne cunoaștem de undeva?' și să facă apel la umor și simplitate dacă vrea să intre în contact cu persoana dorită. Lalibre.be a inventariat șase texte care, în astfel de situații, merg drept la țintă.

Potrivit unor sondaje pe această temă, belgienii nu sunt refractari la întâlnirile online: un belgian din doi se declară deschis față de acest mod de a face cunoștință cu o persoană aflată în afara universului său de sociabilitate. În această vară twoo.com , site de 'descoperiri sociale', i-a chestionat pe utilizatori în legătură cu cea mai bună metodă de a lua legătura cu persoana dorită. Fiindcă atunci când începe o convorbire pe chat, este recomandabil ca primul text să nu dea greș. Site-ul a alcătuit un Top 3 al celor mai bune texte de deschidere, unul pentru bărbați și celălalt pentru femei.

Primul text cu care un bărbat încearcă să atragă atenția unei femei se referă la bucătărie: 'Gătesc bine. Ce îți place să mănânci?'. Succesul ar fi asigurat și cu o nuanță de umor: 'Chiar vrei să încep cu vreo dulcegărie sau putem trece peste asta?'. Nu ar da greș nici un text care se referă la farmecul celor doi: 'De ce oare oamenii ca lumea nu au ceea ce merită? De exemplu, de ce nu m-am întâlnit până acum cu tine?'.

Concluzia este că nu trebuie ocolite complimentele care par adevărate și, mai ales, nu trebuie făcute greșeli de ortografie.

Femeile recurg de obicei la simplitate când abordează un bărbat pe un site de întâlniri: 'Salut, ce faci?' este textul cu care încep convorbirea. Ele fac apel și la propoziții interogative pentru a vedea dacă interlocutorul este interesat de o conversație: 'Mai am doar 7% din baterie și m-am gândit să îți scriu. Am făcut bine?', sună un astfel de text. Și sinceritatea joacă un rol important în ceea ce scriu femeile pe chat când vor să cunoască bărbați: 'Salut, pari simpatic. Ce cauți pe Twoo?' — este prima lor abordare.

Sfatul site-ului de întâlniri este să se pună o întrebare care necesită un răspuns mai bogat decât un simplu 'da' sau 'nu' și să se caute repede puncte comune. Într-o conversație agreabilă nu trebuie să lipsească umorul, încheie lalibre.be . AGERPRES


populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim... / Azi, cazul partenerei de viață a șefului CJ Iași, care deține un record de funcții publice / Apă, Gaz, Parlament, Guve…

2 VIDEO „Noi luptăm din nou cu Europa, care a fost sursa tuturor nenorocirilor și a tot răului din istoria omenirii, a două războaie mondiale”

3 BREAKING Avocată, membră PNL Sector 1, prinsă în flagrant de DNA când primea 60.000 de euro / Femeia ar fi pretins că are influență la Guvern și șeful D…

4 Percheziții la domiciliul medicului Cristian Andrei, acuzat că a violat și agresat sexual mai multe femei. S-au tras focuri de armă

5 Marile corporații din Minnesota, inclusiv directori din Fortune 500, rup tăcerea în privința operațiunilor ICE. Reacții și din Silicon Valley