Tumultuosului cal îi urmează în zodiacul chinezesc 'blânda capră'

Tumultuosului cal îi urmează în zodiacul chinezesc 'blânda capră'

În Asia a început joi Anul Caprei (sau Anul Oii), cu focuri de artificii și petarde care, potrivit credinței populare, alungă spiritele rele. Chinezii petrec cea mai importantă zi a anului în familie sau la temple, evenimentul fiind sărbătorit în estul și sud-estul Asiei și aproape peste tot unde se află diasporă chineză, relatează AFP.

Calendarul lunar chinez cuprinde un ciclu de 12 ani, fiecare având ca semn zodiacal un animal. Capra se află pe poziția a opta, după cal și înaintea maimuței.

Ca în fiecare an, sute de milioane de chinezi, dintre care 250 de milioane muncitori migranți, au invadat gările și aeroporturile, parcurgând uneori mii de kilometri în trenuri sau autocare pline pentru câteva zile de concediu.

În Hong Kong, fostă colonie britanică revenită la China în 1997, locuitorii se pregătesc să asiste vineri la tradiționala paradă navală din golful Victoria, înconjurat de celebrii săi zgârie-nori. Orașul semi-autonom a fost marcat toamna trecută de lungi manifestații studențești în favoarea democrației, iar șeful executivului din Hong Kong, acuzat că face politica Partidului comunist chinez, a recomandat populației să se inspire din caracterul caprei/oii. După un an de 'disensiuni și conflicte', locuitorii din Hong Kong ar trebui să ia exemplu de la acest animal 'blând care trăiește liniștit în grup', a declarat Leung Chun-ying în mesajul de Anul Nou.

Potrivit astrologilor chinezi, anul 2015 ar urma să fie mai puțin agitat decât 2014, în virtutea caracterului blând al caprei. Capra poate fi la fel de bine și oaie, cuvântul 'Yang' desemnând în chineză ambele animale. Fie ovină sau caprină, animalul este mai puțin dinamic și puternic decât celelalte creaturi, cum ar fi dragonul sau calul, și, ca atare, mai puțin susceptibil să declanșeze tulburări.

În tradiționalul său 'indice feng shui', casa de brokeraj CLSA vede perspective favorabile pentru 'sănătate, bani și dragoste' datorită 'blândei capre'. 'Acest an va fi mai liniștit în privința catastrofelor naturale sau a accidentelor', spune Thierry Chow, o tânără de 27 de ani care a moștenit de la tatăl său arta citirii oracolelor chinezești. 'Anul trecut a fost exploziv din cauza prezenței dominante a focului' în orbita cerească a calului. În 2014, pe Pământ au domnit violența și moartea, din Ucraina până în Siria, din Nigeria în Lampedusa și până în Hong Kong.

Prezicerea viitorului în Asia se bazează pe credințe vechi de mii de ani, evenimentele fiind dictate de cele cinci elemente care constituie universul (metal, lemn, apă, foc și pământ). Arta feng shui — care înseamnă vânt și apă — are o mare influență în țări din Asia, unde locuitorii respectă anumite principii în aranjarea casei sau a locului de muncă și în luarea deciziilor, sperând să își maximizeze norocul, averea și starea de bine. Din acest motiv unele chinezoaice însărcinate au sperat să nască înainte de 19 februarie: au dorit să evite să aducă pe lume copii sub semnul caprei/oii. Pașnic și blând, copilul născut în anul caprei este mai înclinat să aibă accese de melancolie.

'Această trăsătură de caracter explică și faptul că oaia/capra nu este destul de puternică să pună capăt total instabilității observate anul trecut', afirmă un prezicător.

Ca să pună capăt acestor obiceiuri, presa de stat chineză a amintit insistent că în această zodie s-au născut personalități foarte importante, precum Steve Jobs (1955), deținătorul premiului Nobel pentru literatură Mo Yan (1955), actrița Nicole Kidman (1967), actrițele Catherine Huburn (1907), Julia Roberts (1967), Mark Twain (1835).

Unii prezicători chinezi se tem de reapariția unor flageluri ca SRAS (sindromul respirator acut sever), soldat în 2003 cu 800 de morți în lume, precedentul an al caprei. 'Va fi o mare explozie de bacterii', avertizează Thierry Chow, subliniind legătura puternică dintre capră și elementul terestru, asociat uneori cu boala.

La rândul său, celebrul prezicător Sherman Tai spune că 2015 va fi un an cu obstacole și extreme, în care 'vor continua să se adâncească diferențele între bogați și săraci, mai ales în China'. O altă prezicătoare, Lillian Too, prevede pentru acest an 'mari oportunități pentru a face bani și pentru a atinge obiective' întrucât capra este un semn foarte echilibrat. Pentru a avea noroc în 2015, experții recomandă o curățenie totală a casei, inclusiv mutarea mobilelor. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”