Un misterios crater gigantic a apărut într-un sat din Siberia

Un misterios crater gigantic a apărut într-un sat din Siberia

Un nou crater uriaș, cu un diamentru de 20 de metri și o adâncime de până la 30 de metri, a apărut în Siberia, în regiunea Novokuznețk, provocând tulburare în rândul populației locale care se teme că un posibil nou crater le-ar putea înghiți casele, scrie rt.com. Misterioasa dolină (depresiune cu aspect de pâlnie formată prin dizolvarea unor roci solubile) a fost reperată pentru prima dată de Rinat Sharifullina, localnic a cărui casă este la numai 100 de metri de locul în care a apărut craterul. El dă vina pentru acest fenomen pe lăsarea pământului din tunelurile miniere abandonate care șerpuiesc în adâncurile solului din această zonă.

"Trebuie să plecăm de aici", a declarat presei locale Natalia, soția lui Rinat. "Există sub grădina noastră mine închise în anii 1990", a explicat aceasta.

Reprezentanți ai Ministerului pentru situații de urgență s-au deplasat la fața locului, dispunând îngrădirea craterului și umplerea lui cu pământ.

Experții fac investigații pentru a descoperi dacă acest crater a fost cauzat într-adevăr de un colaps al unei galerii vechi de mină și dacă s-ar putea produce în viitor mai multe cratere, scrie rt.com .

Acest fenomen a apărut la câteva săptămâni după ce un alt grup de cratere misterioase a atras atenția asupra Siberiei. În luna februarie, aproximativ 20 de mici doline au apărut în jurul uneia gigantice umplute cu apă, nu departe de câmpul de exploatare al gazelor Bovanenkovo al Gazprom.

Nu este nici o certitudine cu privire la ceea ce a cauzat apariția acestor cratere. Geologii spun că cel mai probabil motiv este emisia de metan produsă din topirea permafrostului (soluri înghețate tot timpul anului la o adâncime între 20 și 1.500 de metri) cauzată de încălzirea globală.

Metanul este un gaz foarte inflamabil, iar localnicii sunt sfătuiți sa evite folosirea focului în apropierea craterelor. Acest fenomen face ca un astfel de loc să fie periculos pentru echipele de oameni de știință care studiază craterele formate, atrage atenția rt.com.

Oricare ar fi cauza, astfel de cratere apar întotdeauna în grupuri, spune profesorul Vasili Bogoiavlenski de la Universitatea de Stat de Petrol și Gaze din Moscova.

"Le-aș compara cu ciupercile. Dacă găsiți una, veți descoperi, cel mai probabil, o duzină în apropiere", a explicat Bogoiavlenski.

Geologii afirmă că unele cratere similare din trecut ar fi putut constitui cauza formării unor lacuri din Peninsula Iamal din Siberia, mai notează rt.com .

De la începutul acestui an, a mai fost semnalată în presă apariția a trei cratere în Siberia, în regiunile Bovanenkovo și Iamal. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”