Un parfum dedicat preşedintelui Vladimir Putin, pus în vânzare în Rusia - FOTO

Un parfum creat în onoarea preşedintelui Vladimir Putin a fost pus în vânzare, la sfârşitul lunii decembrie, într-un celebru magazin din Moscova, informează Reuters.

Un parfum dedicat preşedintelui Vladimir Putin, pus în vânzare în Rusia (Imagine: AFP/Mediafax Foto)

Parfumul "Leaders Number One", creat de bielorusul Vladislav Rekunov, este comercializat într-un recipient din sticlă neagră, pe care creatorii săi au aplicat o etichetă cu un desen din profil al politicianului rus.

Parfumul a fost pus în vânzare în magazinul GUM din Moscova, specializat în produse de lux, dar poate fi achiziţionat şi online, cu preţul de 6.500 de ruble (aproximativ 95 de dolari).

Potrivit sputniknews.com, parfumul "Leaders Number One" va fi comercializat până pe 20 ianuarie, într-o ediţie limitată de 1.000 de flacoane de 100 mililitri.

Pentru moment, nu se cunosc ingredientele folosite în fabricarea noului parfum.

O parte din veniturile ce vor fi obţinute din vânzarea parfumului vor fi donate în beneficiul copiilor moscoviţi care au nevoie de tratamente medicale de urgenţă. O altă parte a fost deja folosită pentru cumpărarea de cadouri de Crăciun pentru copiii dintr-un orfelinat.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Angajații își pot verifica și corecta datele contractelor de muncă

2 Cătălin Măruță revine la Antena 1 și preia „Furnicuțele” după plecarea de la Pro TV

3 E-Terra, reluată integral / Experți și notari au acces, termene prelungite pentru 94.000 de cereri

4 Cernavodă și iluzia că Dunărea poate fi convinsă să curgă / Românii au asistat la un spectacol greu de imaginat într-un stat care se pretinde pregătit p…

5 Editorial pro-Georgescu într-o publicație prestigioasă din SUA