Un safir celebru a fost vândut la licitaţie cu preţul record de 17,29 milioane de dolari - FOTO

Un safir celebru, denumit "Blue Belle of Asia", a fost vândut cu preţul record de 17,29 milioane de dolari la o licitaţie de pietre preţioase şi bijuterii organizată miercuri seară la Geneva de casa Christie's, informează AFP.

Acest safir de Ceylan are 392,52 carate şi este montat într-un colier de diamante. Preţul de 17,29 milioane de dolari reprezintă un nou record mondial.

Suma totală obţinută de casa Christie's la această licitaţie de pietre preţioase şi bijuterii, organizată în fiecare an în luna noiembrie la Geneva, a fost de 150,21 milioane de dolari, reprezentând la rândul ei un nou record mondial.

Înainte de licitaţie, casa Christie's estimase încasări totale de 80 milioane de dolari.

Aproximativ 600 de persoane din 30 de ţări au participat la licitaţie.

Safirul Blue Belle of Asia a fost achiziţionat de un colecţionar privat.

O pereche de cercei cu diamante, realizaţi de casa Bulgari, a fost adjudecată de celebrul bijutier londonez Laurence Graff cu preţul de 15,82 milioane de dolari.

Două broşe în formă de panteră, create de casa Cartier şi care au aparţinut ducesei de Windsor, au fost vândute cu 3,13 milioane de dolari.

O bijuterie din coroana Franţei, cu o valoare istorică deosebită, a fost adjudecată cu 2,33 milioane de dolari. Este vorba de o broşă cu diamante, care a aparţinut împărătesei Eugenie.

 


populare
astăzi

1 Și chestia asta pute tot a Servicii...

2 Emil Constantinescu dezvăluie că a fost la un pas să fie asasinat de un om de încredere al lui Iliescu. Cine a oprit „execuția”

3 „Aparatele video de la Cotroceni sunt făcute de o companie despre care se știe în toată lumea că face spionaj” / Dezvăluiri făcute de fostul ambasador…

4 Replici tăioase între vicepremierul Oana Gheorghiu și Sebastian Ghiță. „Dă...Oano...banii înapoi!”. „Domnule Ghiță, veniți acasă”

5 „Trei roboțași defecți egalează prostia umană” / CTP, despre reprezentanții MApN care au prezentat incidentul din Galați