ANI verifică averea primarului Radu Mazăre

ANI verifică averea primarului Radu Mazăre

RADU MAZĂRE, într-unul din numeroasele sale roluri

ANI a început o verificare a declaraţiilor de avere depuse de primarul Constanţei, Radu Mazăre.

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a fost adus, marţi, de mascaţi, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Procurorul şef al DNA, Codruţa Kovesi, a declarat marţi că a fost începută urmărirea penală în dosarul în care au fost făcute mai multe percheziţii, între care şi la locuinţa primarului Radu Mazăre, precizând că această cauză vizează fapte care intră în competenţa direcţiei.

"Este un dosar intrumentat de procurori din cadrul structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie. În cursul dimineţii s-au efectuat aproximaiv 12 percheziţii domiciliare la anumite persoane fizice şi la o instituţie publică", a spus Codruţa Kovesi.

Procurorul şef al DNA nu a vrut să precizeze care sunt acuzaţiile existente în acest dosar, spunând doar că obiectul dosarului vizează fapte care intră în competenţa DNA.

Procurorii DNA au făcut, marţi, percheziţii la Primăria Constanţa şi la locuinţa primarului Radu Mazăre, într-un dosar în care sunt vizate fapte de corupţie, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

DNA a anunţat, într-un comunicat de presă, că procurorii fac percheziţii la 12 adrese din Constanţa, Bucureşti şi Dâmboviţa, printre care şi la sediul unei instituţii publice, într-un dosar în care se fac cercetări privind fapte de corupţie care ar fi fost comise, în 2011-2013, de funcţionari cu funcţii de conducere.

Şi reprezentanţii Primăriei Constanţa au transmis, marţi dimineaţă, un comunicat de presă în care precizează că percheziţiile făcute de procurorii DNA la sediul instituţiei vizează construcţia cartierului de locuinţe sociale din oraş, anchetatorii solicitând documente legate de acest proiect.

"Documentele solicitate de procurori sunt pregătite şi vor fi predate în scurt timp celor de la DNA", potrivit comunicatului transmis de Primăria Constanţa.

Percheziţiile s-au desfăşurat în absenţa lui Mazăre, care s-a aflat la Bucureşti.

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, spunea, în 24 martie, că Direcţia Naţională Anticorupţie îl vizează într-o nouă anchetă, privind modul în care a fost construit cartierul de locuinţe sociale din oraş, procurorii solicitând primăriei mai multe documente legate de această investiţie, în valoare totală de 7 milioane de euro.

Radu Mazăre este cercetat de DNA în trei dosare legate de retrocedări de terenuri, iar în 2008 a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, alături de alte persoane, tot într-un dosar legat de retrocedări, acesta judecându-se la Curtea de Apel Bucureşti.

Primaria Constanţa a finalizat în vara anului trecut acest cartier de locuinţe sociale, iar la inaugurarea ultimelor blocuri a fost prezent şi premierul Victor Ponta.

Cartierul este format din 17 blocuri, care au 906 locuinţe - 339 de garsoniere, 396 de apartamente cu două camere şi 171 de apartamente cu trei camere. În cele 17 blocuri locuiesc aproximativ trei mii de persoane.

Valoarea totală a investiţiei este de aproximativ 7 milioane de euro.

Sursa: realitatea.net


Citește și:

populare
astăzi

1 Descoperire care dă de gândit în Brazilia...

2 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

3 VIDEO De azi se va circula pe 12 km noi din A0, permițând șoferilor o legătură pe autostradă în partea de sud a Capitalei între DN6, DN5 și DN4

4 „Dacă rămâneam cu el era vai de vieţişoara mea. Era un diavol frumos” / I-a fost amantă lui Florin Piersic timp de 9 ani

5 A început „detonarea” lui Piedone? A apărut o „personajă” nouă în peisaj...