Băsescu nu mai are pe cine să viziteze: Leana, băgată iar la TUBULATURĂ

Băsescu nu mai are pe cine să viziteze: Leana, băgată iar la TUBULATURĂ

Ora 16.35 Elena Udrea a ajuns, cu cătuşe la mâini, la TUBULATURĂ.

UPDATE Ora 15:50: Politiştii au ajuns la locuinţa Elenei Udrea. Fostul ministru va fi dus în arest.

Elena Udrea a mai petrecut o saptamana la TUBULATURĂ dupa ce a fost arestata preventiv in dosarul Microsoft, in care procurorii o acuza de trafic de influenta. Fostul ministru a fost plasat in arest la domiciliu dupa ce avocatii sai au contestat decizia instantei.

Traian Băsescu nu mai are pe cine să viziteze. Însă telenovela continuă.

Instanţa supremă a decis, miercuri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a Elenei Udrea, în dosarul "Gala Bute", aceasta urmând să fie încarcerată în Arestul central al Poliţiei Capitalei, adică la TUBULATURĂ.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa supremă a admis propunerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi a dispus arestarea preventivă a Elenei Udrea pentru o perioadă de 30 de zile, din 25 februarie până la 26 martie inclusiv.

Mandatul de arestare a fost emis pentru: infracţiunea de luare de mită în legătură cu finanţarea de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a contractelor încheiate de Termogaz Company SA cu UAT Cavnic şi UAT Borsec; infracţiunea de luare de mită în legătură cu plăţile efectuate de Compania Naţională de Investiţii către SC Consmin SA; infracţiunea de luare de mită în legătură cu finanţarea de către MDRT a contractelor încheiate de Termogaz Company SA şi SC Kranz Eurocenter SRL cu UAT Lupeni şi UAT Petroşani; infracţiunea de abuz în serviciu, în legătură cu organizarea "Galei Bute", se arată în decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, instanţa a respins propunerea DNA în cazul Elenei Udrea în ce priveşte acuzaţiile de tentativă la infracţiunea de folosire de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene şi infracţiunea de folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

 Judecătorul a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele Elenei Udrea, aceasta urmând să fie dusă în Arestul central al Poliţiei Capitalei.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată de Elena Udrea tot la instanţa supremă.

Elena Udrea a plecat de la ICCJ după ce s-a judecat cererea DNA de arestare preventivă a sa în dosarul "Gala Bute". Ea a mers de la instnaţă direct la domiciliul său, unde este în arest, în dosarul "Microsoft".

După decizia instanţei supreme, Elena Udrea poate anunţa procurorul de caz şi poliţiştii că intenţionează să se prezinte singură la arest sau va sta la domiciliu până când poliţiştii vor veni să o escorteze în arest, după ce va fi redactat mandatul pentru 30 de zile emis de instanţă.



Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...