BEC a stabilit orarul transmiterii prezenței la vot la alegerile prezidențiale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit orele de referință pentru transmiterea datelor privind prezența la vot la alegerile prezidențiale, orele la care informațiile vor fi disponibile și date publicității fiind 11,30, 14,30, 17,30, 20,30 și 22,30.

Potrivit unei decizii a BEC, orele până la care secțiile de votare vor transmite informații către BEC sunt 10,00, 13,00, 16,00, 19,00 și 21,00.

Transmiterea datelor privind prezența la vot către sistemul informatic se realizează numai de către președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare sau locțiitorii acestora.

Președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare sau locțiitorii acestora, după caz, au obligația de a transmite, în ziua votării, informațiile privind prezența la vot.

Potrivit deciziei BEC, metodologia pentru colectarea datelor și informarea opiniei publice privind prezența populației la vot pentru secțiile de votare din străinătate se va stabili în mod distinct.

AGERPRES/(AS — autor: Florentina Ștefănescu, editor: Florin Marin)


populare
astăzi

1 Coletele trimise cu ramburs ajung în vizorul ANAF: ce vânzări sunt impozitate

2 Cine a condus violențele de la Guvern: portretul protestatarului reținut

3 Ce spune marca mașinii despre coeficientul de inteligență al șoferului / Rezultate neașteptate ale unui amplu studiu

4 Război total în Justiție / Înalta Curte a blocat sesizarea CJUE privind noua secție specială SIIJ

5 Interlopul Viorel Oarză, fost lider mafiot în Italia, găsit împușcat în cap la marginea Iașiului