BEC, reacţie SURPRIZĂ în cazul lui MIRCEA DIACONU

"Legislația în vigoare prevede că apel la deciziile instanței face orice persoană interesată. Niciodată BEC nu a făcut apel la deciziile favorabile sau nefavorabile emise de instanțe ca urmare a atacării deciziilor BEC în instanță. Dacă priviți la istoria din 2009, istorie recentă, a existat o decizie a Curții de Apel în 2009 prin care un partid a fost repus pe buletinul de vot. La fel BEC nu a făcut apel atunci la decizia instanței", a spus Muhuleț.

Magistrații Tribunalului București au admis sâmbătă contestația lui Mircea Diaconu, astfel încât acesta poate candida la alegerile europarlamentare, decizia nu este însă definitivă.

Diaconu a atacat în instanță hotărârea BEC prin care i s-a respins candidatura la alegerile pentru Parlamentul European, motivul invocat de BEC fiind acela că are interdicție să ocupe o funcție eligibilă.

"La momentul depunerii candidaturii Mircea Diaconu se află în perioada de interdicție a ocupării unei funcții eligibile", relevă motivarea deciziei BEC.

BEC a avut în vedere raportul Agenției Naționale de Integritate privind starea de incompatibilitate în care s-a aflat Mircea Diaconu ca urmare a exercitării concomitente a demnității de senator și a funcției de director-manager al Teatrului "C.I. Nottara".

"Având în vedere caracterul obligatoriu al Deciziei nr. 3104/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție irevocabile care trebuie respectată atât de către cetățeni, cât și de autorități publice, inclusiv de BEC, observând prevederile art. 25, alin 2 din Legea nr. 176/2010 cu modificările și completările ulterioare, văzând faptul că, potrivit limbajului comun — în condițiile în care legiuitorul nu definește această sintagmă — prin 'funcție eligibilă' se înțelege 'funcție care poate fi aleasă' — conform Dicționarului Explicativ Român — în această categorie intrând și funcția de parlamentar european (...) BEC respinge candidatura independentă a lui Mircea Diaconu", preciza BEC.

Pe 26 martie Agenția Națională de Integritate a informat BEC că Mircea Diaconu nu îndeplinește condițiile legale pentru validarea candidaturii pentru Parlamentul European.

În opinia ANI, o eventuală decizie de validare a candidaturii lui Diaconu ar fi de natură să încalce principiile supremației interesului public și integrității în exercitarea funcției publice.

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat pe 18 martie că Diaconu a fost scos din lista partidului pentru europarlamentare după ce liberalii au luat act de comunicatul ANI și sentința ÎCCJ referitoare la incompatibilitatea acestuia.

A doua zi Mircea Diaconu a demisionat din partid și a declarat că intenționează să candideze ca independent la alegerile pentru Parlamentul European. El și-a depus candidatura la europarlamentare pe 26 martie în calitate de independent. Diaconu a menționat că a strâns peste 125.000 de semnături de susținere a candidaturii sale.

Sursa: realitatea.net


populare
astăzi

1 „Sub conducerea lui Grindeanu, partidul se duce în cap” / Un primar PSD își anunță demisia

2 Mitropolitul Basarabiei a demisionat după apariția unor imagini în care ar întreține relații sexuale cu un bărbat

3 De ce evită Casa Albă un răspuns direct după cel mai grav incident din România? Explicațiile analiștilor privind strategia administrației Trump

4 Descoperire majoră în oncologie: amivantamab, tratamentul care a făcut să dispară complet unele tumori, disponibil și la noi în țară

5 Cum și-a construit Radu Mazăre resortul de 1,5 milioane de euro din Madagascar: O provocare mai mare decât cele trei mandate din Constanța