DEZASTRU/Exit-poll DIASPORA: Iohannis 77%-Ponta 23%/Se estimează o PREZENŢĂ de PESTE 400.000 de ROMÂNI

DEZASTRU/Exit-poll DIASPORA: Iohannis 77%-Ponta 23%/Se estimează o PREZENŢĂ de PESTE 400.000 de ROMÂNI

Dezastru şi explicaţie totodată pentru blocarea pe faţă a dreptului la vot al românilor din DIASPORA. Conform exit-poll-urilor realizate până la ora 13.00, inclusiv în Republica Moldova, Klaus Iohannis va obţine o victorie zdrobitoare în Diaspora, susţin surse ACL. Mai mult decât atât, se pare că prezenţa la vot va depăşi cu mult numărul de 400.000 de votanţi. Conform surselor noastre, în jurul orelor 17.00 vor apărea primele semnale că anumite secţii de vot din străinătate au rămas fără buletine de vot. Reamintim că la primul tur de scrutin au votat în DIASPORA puţin peste 160.000 de persoane. Pentru turul 2 au fost trimise la secţiile din străinătate 800.000 de buletine de vot.

Până la ora 14.00 peste 25.000 de români votaseră deja numai în Spania.

OFICIAL Situatia votului in diaspora, la ora 13:00: 114.607 de alegatori din strainatate s-au prezentat la urne in prima parte a zilei

Pana la ora 13:00 s-au prezentat la urne in strainatate 114.607 alegatori, a anuntat Biroul Electoral Central dupa centralizarea datelor primite de la 263 de sectii de votare, din totalul de 284 sectii.

Antena 3, pe burtiera: Sectii de vot goale in strainatate

Antena 3 prezinta la aceasta ora imagini din care rezulta ca n-ar fi nici o problema cu votul in strainatate iar pe burtiera scrie: "Sectii de vot goale in straintate". Aceste imagini sunt difuzate in timp ce alte televiziuni de stiri difuzeaza de dimineata imagini cu cozi kilometrice la vot in numeroase orase mari din strainatate iar netul este plin de poze cu mii de oanei asteptand sa voteze la Paris, Londra, Munchen, Bruxelles etc.

Klaus Iohannis a caştigat şi in Australia cu 94%

Klaus Iohannis a castigat in Australia detasat, cu 94%, potrivit anuntului facut pe pagina sa de Facebook.

"Am castigat si in Australia cu un procent covarsitor de 94%" anunta candidatul ACL, care castigat si in Noua Zeelanda .

 Klaus Iohannis, candidatul ACL, a câştigat detaşat şi în Noua Zeelandă

Astfel, Klaus Iohannis a câştigat cu 94% din voturi. După numararea voturilor din secţia 187 Diaspora, candidatul ACL a obţinut 309 voturi din totalul de 331.

 Presa germana critica unanim organizarea dezastruoasa a votului pentru romanii din strainatate: "Votul cu periuta de dinti"

Inca din zori, presa germana, austriaca si elvetiana au inceput sa relateze despre al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidentiale 2014, remarcand haosul, dezorganizarea si modul in care cetatenii romani din diaspora sunt impiedicati de la vot. "Cu periuta de dinti la alegerea Presedintelui", titreaza Frankfurter Allgemeine Zeitung, remarcand ca "multi romani din strainatate au zgribulit inca de azi noapte, pentru a-si da votul".

Neue Züricher Zeitung online scrie ca si acum doua saptamani "nenumarati romani care traiesc in strainatate nu si-au putut exprima votul, pentru ca sectiile de vot puse la dispozitie n-au fost pregatite corespunzator". "Guvernul stie foarte bine ca majoritatea diasporei romane din tarile UE va vota pentru Iohannis, iar aceasta ar putea influenta rezultatul strans al alegerilor", continua NZZ.ch.

Portalul austriac Salzburg24.at considera ca "datorita situatiei din primul tur de la inceputul lunii noiembrie, cand mii de romani din diaspora n-au putut vota din cauza proastei organizari, la al doilea tur de scrutin exista temerea ca vor aparea probleme grave la exprimarea votului in strainatate. Si unii reprezentanti ai partidelor au anuntat ca se vor retrage din comisiile de vot din strainatate, ceea ce va ingreuna procesul de vot".

Die Welt in varianta sa online face portretul celor doi candidati la presedintie, scriind despre candidatura sasului Klaus Iohannis ca "un epilog al unei lungi si bogate istorii a civilizatiei si culturii germane in Est". Despre contracandidatul sau, Welt considera: "Ponta cel de stanga este un fiu adoptiv al post-comunistilor abili, titlul sau de doctor si l-a procurat prin plagiat, unii dintre sustinatorii lui sunt in inchisoare. Ca presedinte, agilul fost procuror vrea sa reduca la minimum investigarea faradelegilor comuniste, a coruptiei si inselatoriei subventionate". "El este – si aceasta ajunge – fata romaneasca a acestor alegeri".

Spiegel.de vorbeste despre posibilitatea ca Romania sa aiba "un sef de stat de origine germana. Candidatul la presedintie Iohannis foloseste in campania electorala clisee ale virtutilor germane. Guvernantii corupti se simt amenintati – si incita o campanie de denigrare. In consecinta, tocmai romanilor din diaspora, predominant critici la adresa lui Ponta, le este ingreunat votul: in toata Europa, ca si in Germania, la primul tur de scrutin au asteptat ore in sir zeci de mii de romani, in fata consulatelor – adesea degeaba. Justificarea: probleme tehnice si de logistica".




Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...