DEZVĂLUIRI/Domnule Cioloș, v-a rămas o MIZERIE printre dinți!

DEZVĂLUIRI/Domnule Cioloș, v-a rămas o MIZERIE printre dinți!

De 3 ani încoace se știe că la MApN nu se apropie nimeni de licitații în afară de firma UTI a lui Tiberiu Urdăreanu și de acoliții săi. Urdăreanu e mare UNPRist iar pila lui în MApn nu era cum s-a crezut o perioadă, Mircea Dușa, ci cumnatul lui Gabriel Oprea, generalul Valeriu Nicuț.

Teodor Atanasiu i-a întrerupt brusc în 2005 cariera lui Nicuț când în calitate de ministru al apărării naționale, l-a demis din funcția de șef al Direcției Planificare Strategică din Statul Major General pentru că a vorbit gura fără el.

Acesta confirmase, public, faptul că România și SUA au ajuns la un acord pentru amplasarea unei baze militare americane lângă Constanța deși informația trebuia să rămână confidențială. Atanasiu a încercat să dreagă busuiocul declarând că negocierile cu Statele Unite nu s-au incheiat și că Nicut va rămâne la dispoziția ministerului. Atunci s-a zvonit că americanii s-au enervat rău și i-au cerut lui Atanasiu să-l zboare pe gură-spartă.

În 2008 în urma unui „concurs”, soția lui Nicuț vorbitoare de engleză la nivel minim ajunge la Bruxelles, pentru o misiune de trei ani. Maiorul Ionela Nicuţ  s-a clasat prima deși cel puțin unul dintre contracandidaţi, provenea din structurile PSYOPS (de operaţii psihologice) ale Armatei Române și vorbea nivelul maxim și la engleză și la franceză. Doar că nu era căsătorit cu Nicuț.

Dar nivelul minim 2222, invocat oficial de Ministerul Apărării, permite trimiterea în străinătate a unor ofiţeri care nu ştiu mai mult. Pe baza acestui minim a ajuns la Bruxelles, pentru o misiune de trei ani, maiorul Ionela Nicuţ. Biroul de Presă al Ministerului Apărării ne asigură că Nicuţ s-ar fi clasat "prima din cei patru candidaţi care au participat la concurs". Unul dintre contracandidaţi, provenit din structurile PSYOPS (de operaţii psihologice) ale Armatei Române, avea nivelul 3333 şi la limba franceză, nu doar la engleză. Un membru al comisiei de selecţie, ofiţer în Direcţia Generală de Informaţii a Apărării, ar fi declarat despre Ionela Nicuţ că trimiterea ei la Bruxelles ar fi o catastrofă pentru Armata Română.

Ofiţerul examinator şi-a permis s-o critice pe Nicuţ fără a şti că ea este soţia generalului Valeriu Nicuţ, şeful Reprezentanţei Statului Major General la Mons (Belgia), la Comandamentul Trupelor NATO din Europa. Specialiştii pe care i-am consultat pe tema acestui caz s-au arătat rezervaţi. Directorul Colegiului Naţional de Apărare, Iulian Fota, ne-a spus că generalul Nicuţ e un om deosebit, dar că n-o cunoaşte pe soţia acestuia. "Eu am lucrat la Bruxelles între anii 1998 şi 2001. Nivelul 2 STANAG mi se pare cam redus. 

Nicuț a fost trecut în rezervă la sfârșitul anului 2013 de președintele Traian Băsescu și reactivat de Victor Ponta în 7 martie 2014 prin numirea sa ca secretar de stat la MApN, funcție pe care o ocupă și astăzi.
Nicuț secretizează licitațiile și câștigători devin firmele UTI și Interactive Systems and Business Consulting ESi Acquisition care lucrează împreună. Evident că noul ministru al Apărării, un diplomat rafinat care vorbește câteva limbi străine nu a verificat procedura licitațiilor desfășurate până acum dar surse bine informate ne-au spus că DNA, secția civilă, nu cea militară, și-a băgat năsucul prin niște hârtiuțe pe la UTI.

Așa că o mare panică s-a creat printre conducătorii celor două firme: Tiberiu Urdăreanu, Radu Lupu și Lucian Herscovici.

Dl. general Nicuț, cumnatul dlui general Oprea (oare-și spun dle general între ei?) a avansat în funcții exact cum avansa și cumnățelul. Avansa dl. general Oprea, avansa și dl. general Nicuț. Invers nu s-a întâmplat.

Noi speram ca la instalarea tehnocratului Motoc să vedem zburând din funcții neamurile de tristă amintire. N-am avut această plăcere încă. Nicuț e bine merci pe funcție, secretizează orice licitație care evident că nu mai e publică, ci una privată iar UTI și Interactive le câștigă pe bandă rulantă.

Să mai amintim oare că Tiberiu Urdăreanu este fiul fostului general Tiberiu S. Urdăreanu, fost șef al Comandamentului Trupelor de Tancuri și Auto în vremea regimului comunist și personaj controversat al evenimentelor din 1989 când tancurile sale au trecut peste baricada de la Universitate, ucigând revoluționarii din stradă? Actualul patron UTI a reușit să-și treacă în CV studii superioare abia la bătrânețe după ce a absolvit două facultăți la 44 și 45 de ani, ceea ce nu l-a împiedicat însă să ruleze prin firmele sale o mare parte din banii statului român mai ales câștigați la licitațiile „private” desfășurate la MApN.
Doar era și băiatul lui tata și știa și să dea șpăgi.  Dorina Lascăr/Curentul


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

5 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?