Disputa pe acciza la combustibil se mută între Ponta şi Antonescu: „A ieşit Băsescu şi s-au răzgândit şi liberalii“

„A fost votată în Parlamentul României de către majoritatea USL, din care făceau parte şi liberalii, şi a fost susţinută în mod corect, până săptămâna trecută, de către domnul Antonescu şi ceilalţi colegi. A ieşit domnul Băsescu şi a zis că nu e bună acciza, astăzi am aflat că s-au răzgândit şi dânşii“, a spus Ponta.

Premierul a arătat că introducerea accizei a fost stabilită cu implicarea liberalilor. „Introducerea accizei a fost o decizie luată având memorandumul cu Comisia Europeană, în scrisoarea cu FMI, ca sursă de venit pentru 2014, a fost negociată de ministrul de Finanţe, domnul Chiţoiu, dar a fost însuşită de către toţi membri Cabinetului care aveau atribuţii, domnul Nicolăescu era ministru al Sănătăţii, de toţi ceilalţi, a fost însuşită politic de către domnul Antonescu, sunt convins că există filmările când domnul Antonescu a spus corect - şi îi mulţumesc - că nu se pune problema să renunţăm la acciză“, a mai spus Ponta.

PNL va vota împotrivă

PNL a caştigat astăzi prima bătălie în Parlament impotriva accizei. La solicitarea PNL, proiectul privind Ordonanţa de Urgenţă 111/2013 a fost retrimis la Comisia de buget pentru a fi rediscutat.

„PNL se opune introducerii accizei şi va vota impotriva ordonanţelor de urgenţă prin care a fost introdusă aceasta. Nu votăm scumpirea benzinei şi motorinei pentru că nu avem nicio garanţie că premierul Ponta va direcţiona banii rezultaţi din majorarea accizei către construcţia de autostrăzi, către lucrări de îmbunătăţire a infrastructurii rutiere din România, aşa cum se stabilise iniţial. Guvernul Ponta acţionează haotic, sunt declaraţii contradictorii, din partea premierului, a ministrului de Finanţe, a ministrului Transporturilor privind modul de utilizare a acestor bani“, a spus Cristina Pocora, purtător de cuvânt al PNL.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă