DOCUMENT/Salariile PROPUSE BUGETARILOR

DOCUMENT/Salariile PROPUSE BUGETARILOR

Legea salarizarii personalului platit din fonduri publice nu se va aplica salariatilor BNR, ASF, Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii si nici Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei, se arata in proiectul legii obtinut de HotNews.ro. Salariul unui profesor universitar ar ajunge la 7.868 lei, al unui profesor cu studii superioare, grad didactic 1 si vechime peste 40 de ani la 4.563 lei, iar un medic rezident ar trebui remunerat cu pana la 3.409 lei. Salariile de baza se stabilesc pe functii, clase potrivit studiilor, grade/trepte si gradatii. Sunt clase: studii superioare (S); studii superioare de scurta durata (SSD); studii postliceale (PL); studii medii (M); studii medii generale (M,G). Fiecare functie are, de regula, trei grade sau trei trepte profesionale si debutant. Fiecarui grad sau treapta profesionala ii corespund, de reguld, cinci gradatii. Avansarea in gradatii se face, de regula, din 5 in 5 ani, in functie de vechime si performante, cu exceptia gradatiei I care poate fi acordata dupa 3 ani. Vezi in text anexele cu salariile prevazute de proiectul legii salarizarii bugetarilor

Sumele se refera la salariile de baza, la care se adauga - dupa caz - sporuri specifice, suma rezultata fiind apoi impozitata.

Vezi mai jos salariile propuse pentru angajatii din Administratie

 Anexa pag 15-19

 Sporuri. Personalul care, potrivit pogramului normal de lucru, isi desfasoara activitatea in timpul noptii, intre orele 22,00 si 6,00, beneficiaza pentru orele lucrate in acest interval de un spor pentru munca prestata in timpul noptii de 25% din salariul de baza, daca timpul astfel lucrat reprezinta cel putin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru.
Pentru munca suplimentara efectuala peste durata normala a timpului de lucru de catre personalul din sectorul bugetar incadrat in functii de executie sau de conducere, precum si munca prestata in zilele de repaus saptamanal, de sarbatori legale si in celelalte zile in care, in conformitate cu reglementarile in vigoare, nu se lucreaza, in cadrul schimbului normal de lucru, se aplica prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare. Plata muncii prestate peste durata normala a timpului de lucru se poate face numai daca efectuarea orelor suplimentare a fost dispusa de seful ierarhic, fara a se depasi 360 de ore de munca anual.

Vezi mai jos salariile propuse personalului contractual din administratia publica centrala de specialitate

Anexa pag 25-28

 Suma sporurilor, compensatiilor, primelor si indemnizatiilor individuale nu va depasi 30% din salariul de baza, dar prin hotarari ale Guvernului se pot aproba depasiri ale limitei pentru anumite categorii de personal

Pentru activitatea desfasurata de persoanele cu handicap vizual grav si accentuat, in cadrul programului normal de lucru, se acorda un spor de 15% din salariul de baza. Personalul care are titlul stiintific de doctor si isi desfasoara activitatea in domeniul in care a obtinut acest titlu beneficiaza de un spor pentru titlul stiintific de 15% din salariul de baza.

Vezi mai jos salariile propuse in alte unitati bugetare de subordonare centrala si locala, precum si din compartimentele contabil-financiar

 Anexa pag 30-33 

Pentru persoanele care exercita activitatea de control financiar preventiv, pe perioada de exercitare a acesteia, salariul de baza detinut se majoreaza cu 10%. 

Ordonatorii de credite pot acorda premii lunare in limita a 2% din cheltuielile cu salariiie aferente personalului prevazut in statul de functii, cu incadrare in fondurile aprobate prin buget. Premiile se pot acorda in cursul anului salariatilor care au realizat sau au participat direct la obtinerea unor rezultate deosebite in activitatea institutiei. Sumele neconsumate pot fi utilizate in lunile urmatoare, in cadrul aceluiasi an bugetar.

"In sectorul bugetar, raportul intre cel mai mic si cel mai mare salariu de baza este de la 1 la 18", prevede articolul 4 din proiectul de lege.

Salariile bugetarilor vor creste cu circa 70%, in trei etape - 2015, 2016 si 2017, potrivit proiectului noii legi a salarizarii, a declarat marti ministrul Muncii, Rovana Plumb.

Vezi mai jos salariile propuse in administratia publica sanitara veterinara si pentru siguranta alimentelor

 Anexa pag 42-44

Anexa corespunzatoare Familiei ocupationale de functii bugetare "Administratie" prevede ca secretarul judetului/ Municipiului Bucuresti ar urma sa fie remunerat lunar cu 8.369 de lei, daca are grad 1, sau cu 9.364 de lei, daca are gradul 2, in timp ce un secretar de municipiu resedinta de judet va primi intre 7.911 lei si 8.852 de lei.

In subcapitolul privind functiile publice specifice de executie se arata ca un inspector vamal/munca/social va avea salariul cuprins intre 1.700 de lei si 4.124 de lei, in functie de gradul profesional detinut si de gradatie.

Un director general intr-o unitate bugetara de subordonare centrala si locala gradul I ar putea ajunge sa aiba un salariu de baza de 6.143 de lei, iar pentru gradul II, salariul de baza ar putea ajunge pana la 6.874 de lei, in timp ce un director general adjunct ar urma sa fie remunerat cu cel putin 5.636 lei si cel mult 6.498 de lei, aceleasi sume fiind prevazute si pentru un director.

Pentru sef serviciu, sef sectie, sef corp control comercial I sau sef centru, suma minima prevazuta pentru salariul de baza este 4.745 lei, iar suma maxima - 5.636 lei.

In serviciile voluntare pentru situatii de urgenta, salariile de baza pentru functii specifice care necesita studii medii incep de la 1.658 de lei, pentru un conducator autospeciala grad I, si pot ajunge pana la 3.364 lei, salariul prevazut pentru un sef serviciu voluntar pentru situatii de urgenta.

Vezi mai jos salariile propuse in Invatamant

 Anexa pag 57-61

Un muncitor calificat I ar putea fi remunerat cu cel putin 1.393 de lei si cu cel mult 1.735 de lei, in timp ce un muncitor necalificat I ar putea avea salariul intre 1.246 de lei si 1.552 lei, in functie de vechime.

Un medic veterinar gradul I/medic primar veterinar ar urma sa aiba un salariu de 4.545 lei si sa ajunga pana la un salariu de 5.659 lei, iar un asistent veterinar, laborant sau tehnician ar putea avea salarii cuprinse intre 1.996 de lei si 2.485 lei.

In plus, in administratia publica sanitara-veterinara si pentru siguranta alimentelor sunt prevazute si alte sporuri sau drepturi: spor pentru conditii vatamatoare sau periculoase care implica risc de imbolnavire sau contagiune de la 25 la suta pana la 75 la suta, spor de izolare si pentru conditii deosebite de munca reprezentate de izolare din cauza activitatii desfasurate in localitati amplasate la altitudine de pana la 20 la suta. Cuantumul acestor sporuri ar urma sa fie aprobat prin ordin al presedintelui ANSVSA, cu consultarea sindicatelor sau a reprezentantilor salariatilor.

Vezi mai jos salariile propuse in Sanatate

 Anexa pag 72-92

De asemenea, angajatii din acest sector ar mai putea beneficia de indemnizatie de instalare echivalenta cu doua salarii de baza, corespunzator functiei si gradului profesional in care urmeaza sa fie incadrati, pentru localitati unde atragerea personalului de specialitate sanitar-veterinar se face cu mare greutate.

Totodata, persoanele care ar urma sa fie incadrate intr-o institutie publica din reteaua sanitar-veterinara si pentru siguranta alimentelor din alta localitate ar trebui sa primeasca o indemnizatie de instalare echivalenta cu un salariu de baza corespunzator functiei si gradului profesional in care urmeaza a fi incadrate.

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Șeful Armatei Ucrainei se dă cocoș: Putem distruge şapte tancuri ruseşti în 36 de secunde

2 Două femei, una frumoasă, una...

3 Un colier uman?

4 Așa o fi?

5 Oligarhii ruși au pierdut 7 miliarde de dolari într-o singură zi!