EXPLOZIV/Cu procurorii DNA în ceafă, TelDrum și-a luat autorizație de VÂNĂTOARE! Țărănușule, e GROASĂ, nu?

EXPLOZIV/Cu procurorii DNA în ceafă, TelDrum și-a luat autorizație de VÂNĂTOARE! Țărănușule, e GROASĂ, nu?

Se întâmplă lucruri ciudate! Firma de construcții Tel Drum, prezentată în presă ca fiind "patronată din umbră" de actualul președinte al PSD, Liviu Dragnea, ipoteză negată repetat de acesta, și-a completat obiectul de activitate, cel de lucrări de construcții de drumuri și autostrăzi, cu vânătoarea și prinderea în capcane a animalelor sălbatice. Această completare vine după ce înainte de sărbători, pe domeniul administrat de TelDrum s-a organizat o vânătoare monitorizată de procurori!

Completarea activității este efectuată, dezvăluie Profit.ro , în contextul în care presa a relatat că Asociația Vânătorească și de Pescuit Sportiv Turris din Turnu Măgurele (județul Teleorman) ar fi condusă, neoficial, de același Dragnea, fost președinte al Consiliului Județean Teleorman timp de 12 ani, între 2000 și 2012, care ar organiza periodic partide de vânătoare pentru lideri din PSD și ar cere ca firma Tel Drum să plătească toate cheltuielile la fondurile de vânătoare.

Asociația Turris este reprezentată, de altfel, pe site-ul Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România și de către Petre Pitiș, administratorul firmei Tel Drum. Hotărârea de completare a obiectului de activitate cu cel de "vânătoare, capturarea cu capcane a vânatului și activități de servicii anexe vânătorii" a fost semnată în ultimele zile ale anului trecut de către membrii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor.

Conform legii, Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor a unei firme este convocată ori de câte ori este necesar să adopte o hotărâre inclusiv pentru schimbarea obiectului de activitate al societății.

Contactați de Profit.ro, reprezentanții firmei Tel Drum nu au dorit să răspundă întrebărilor pe această temă. 

Tot la sfârșitul anului trecut, în aceeași zi în care acționarii Tel Drum au decis să se implice și în vânătoare, publicația Kamikaze a prezentat un interviu cu Cristian Neacșu, fost director tehnic la fondurile de vânătoare din Teleorman ale Asociației Turris, în care acesta afirmă că a fost angajat de Dragnea personal, ca director tehnic la această asociație, cu condiția să nu spună nimănui "că fondurile sunt ale lui Dragnea", aranjând partide de vânătoare pentru acesta și alți lideri PSD, printre care Marian Oprișan, Miron Mitrea, Nicușor Constantinescu.

El afirmă totodată că toate cheltuielile erau acoperite de firma Tel Drum.

Din contracte de construcție de drumuri, multe încheiate cu statul, Tel Drum a înregistrat în 2014 o cifră de afaceri de 158 milioane lei, în scădere față de nivelul de 183,2 milioane lei din anul precedent, dar și un profit de 1,5 milioane lei, în creștere de la cele 614.881 lei în 2013.

Tel Drum a fost înființată în 1999 în subordinea Consiliul Județean Teleorman, iar un an mai târziu, odată cu instalarea lui Dragnea la conducerea Consiliului Județean, a fost scoasă la vânzare concomitent cu avansarea unei hotărâri pentru contractarea unui credit de 10 milioane de dolari, cu garanția statului, pentru investiții în drumurile județene. Acțiunile au fost cumpărate de Marian Fișcuci, cel care era, conform Adevărul, fostul coleg de liceu al lui Liviu Dragnea, la un preț subevaluat, firma obținând ulterior mai multe contracte din partea Consiliului Județean, iar Fișcuci apărând printre sponsorii PSD.


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Așa o fi? /