INCREDIBIL ce a ajuns această ţară!/Cretinul ăsta trebuie să DEMISIONEZE imediat!

INCREDIBIL ce a ajuns această ţară!/Cretinul ăsta trebuie să DEMISIONEZE imediat!

Este incredibil unde s-a ajuns în această ţară! Guvernul modifică legea pentru a putea Ponta să renunţe la titlul de doctor obţinut prin plagiat. O umilinţă mai mare pentru instituţiile acestei ţări nu se putea. Mai ales că, prin acest procedeu, Ponta-plagiator evită într-un fel să recunoască, pe gură, că a plagiat.

Victor Ponta va trebui să adreseze Ministerului Educaţiei o cerere de "renunţare" la titlul de doctor, iar ministerul va luat act de renunţare, a afirmat ministrul de resort, după ce Guvernul a modificat Legea educaţiei pentru a permite oricărui deţinător de titlul ştinţific să renunţe la acesta.

Modificarea a fost operată în şedinţa de luni a Guvernului, prin ordonanţă de urgenţă, decizie care confirmă informaţia anunţată anterior de MEDIAFAX.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a precizat că, până în prezent, un titlu ştiinţific, precum cel de doctor, nu putea fi retras decât prin hotărâre judecătorească.

"Titularul unui titlu ştiinţific poate solicita Ministerului Educaţiei şi Cercetării renunţarea la titlul în cauză. În acest caz, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice ia act de renunţare printr-un ordin de revocare emis în acest scop. Actul administrativ constatator al titltului ştiinţific - este diploma, cartonul emis de universitate în baza ordinului de ministru - devine nul de la data emiterii ordinului de revocare", a explicat ministrul Educaţiei modificările la Legea educaţiei.

 În cazul solicitării premierul Ponta, Cîmpeanu a precizat că adresa acestuia de renunţare la titlul de doctor i-a parvenit prin intermediul Universităţii Bucureşti, iar în baza noilor prevederi premierul va trebui să revină cu o cerere adresată Ministerului Educaţiei.

Guvernul declanseaza amnistierea plagiatorilor: Cum explica noul ministru al Educatiei ca a modificat legea pentru un singur om si cum poate renunta un plagiator, gratis, la doctoratul facut pe banii statului

Sorin Cimpeanu, noul ministru al Educatiei, a sustinut la finalul sedintei de guvern de astazi, 29 decembrie, o conferinta de presa la Palatul Victoria despre Ordonanta de Urgenta adoptata astazi care le permite doctorilor sa renunte la titlul de doctor. O conferinta de presa pe care nu a transmis-o in direct nicio televiziune. Campeanu a explicat ca, dupa ce premierul Ponta a spus ca renunta la titlul de doctor, pentru ca nu exista baza legala prin care sa renunte, a fost promovata OUG care prevede ca titularul unui titlu stiintific poate solicita Ministerului Educatiei renuntarea la titlu, fara nicio explicatie. Amintim ca Universitatea din Bucuresti a constatat in urma cu 2 ani ca Victor Ponta a plagiat in teza sa de doctorat, dar Ministerul Educatiei nu a luat in seama analiza universitatii de top.

Amintim ca Guvernul a modificat luni, in ultima sedinta a executivului din acest an, legea educatiei astfel incat doctorii sa poata renunta la titlul de doctor. Modificarea vine la mai putin de doua saptamani dupa ce premierul Victor Ponta a anuntat pe Facebook ca renunta la titlul de doctor, insa acel anunt nu avea la acel moment niciun efect juridic, pentru ca nu exista pana acum baza legala pentru renuntarea la un titlu.

Sorin Cimpeanu, noul ministru al Educatiei, a vorbit despre aceasta modificare a legii la finalul unei conferinte sustinute la guvern, dupa ce a prezentat toate celelalte prevederi ale OUG.

Ce a spus noul ministru:

Exact de asta uitasem. Este vorba despre completarea cadrului legal care reglementeaza regimul titlurilor stiintifice.

Exista o solicitare din partea beneficiarilor unor titluri stiintifice, din partea societatii civile, din partea presei, pe care, ca sa o pot duce la indeplinire asa cum m-am angajat, necesita un cadru legal. Cadru legal care, inainte de aparitia acestei ordonante de urgenta, nu exista.

As vrea sa precizez faptul ca renuntarea la un titlu stiintific trebuie facuta cu maxima responsabilitate. Doar doua lucruri as vrea sa le precizez: o data cu renuntarea, nu renunti doar la diploma, renunti la intreg procesul de pregatire care a fost urmat pentru obtinerea acelei diplome.

Al doilea lucru: este cunoscut faptul ca prin lege se poate asigura finantarea pentru o persoana la o forma de invatamant de la bugetul de stat o singura data. Deci carevasazica, daca o persoana care renunta la un titlu doreste sa acceseze din nou acel titlu stiintific, trebuie sa reia pe de o parte intreg procesul de pregatire de 3 ani la doctorat, 3-4 ani la licenta, 2 ani la master, cat si sa plateasca sa urmeze la forma de pregatire cu plata, deci cu taxa, acest proces.

Intrebare: Daca o persoana decide sa i se retraga titlul, exista si cadrul legal ca statul sa ceara despagubiri pentru anii de invatamant pe care i-a facut pe banii statului ca sa obtina acel titlu?

Aceasta OUG nu putea sa regleze toate aspectele. Stim bine ca este o problema foarte veche si de interes national, in ultima instanta. Se investesc bani in pregatirea medicilor, inginerilor, care, ma rog, mai apoi decid sa profeseze in afara comunitatii europene.

Intrebare: Exista in alta legislatie europeana prevederea sa poti renunta la doctorat, tu, detinator de titlu stiintific?

Nu pot sa exemplific acum, dar cu siguranta exista. Este un drept la care se poate renunta, in anumite conditii, care trebuie atent reglementate. Ceea ce am incercat sa facem prin aceasta ordonanta.
Intrebare: Trebuie sa invoce motive persoana care renunta la acel titlu?

Nu. Nu avem nicio prevedere expresa in acest sens. Titularul este singurul care poate face aceasta solicitare. Nu [ii cere nimeni explicatii]. O alta cale de retragere a unei diplome este aceea a unei hotarari judecatoresti. In masura in care exista o hotarare judecatoareasca definitiva care sa stabileasca un anumit lucru, intr-adevar exista posibilitatea legala de retragere. In absenta unei hotarari judecatoresti, nu exista pana la aparitia acestei OUG cadru legal pentru a indeplini acea solicitare.

Intrebare: Cate cazuri de solicitari de renuntare la un titlu s-au inregistrat?

Atata vreme cat nu exista baza legala, am cunostinte de una singura. In momentul in care apare aceasta baza legala, s-ar putea - cu tot apelul la responsabilitatea maxima pentru intocmirea acestor solicitari - s-ar putea sa constatam ca exista multi cetateni care isi doresc acest lucru, nu aveau baza legala pentru asa ceva.

Intrebare: A fost nevoie de modificarea cadrului legislativ pentru un caz?

Nu. Nu am modificat cadrul legislativ, l-am completat. Din moment ce a ajuns o problema nationala, din moment ce exista o solicitare de rezolvare a acestei probleme, am considerat necesar si oportun sa avem o astfel de reglementare. As vrea sa va precizez faptul ca in calitatea mea de presedinte al Consiliului National al Rectorilor din Romania, in ultimii ani am initiat un proces de consultare a universitatilor romanesti cu privire la orice modificare adusa unei reglementari in domeniul educatiei, fie ea ordonanta de urgenta, hotarare de guvern sau ordin de ministru. A fost un singur document pe care nu l-am semnat in calitate de presedinte al Consiliului National al Rectorilor, de ce: pentru ca reactia a fost negativa din partea sistemului. Acelasi lucru l-am facut si de aceasta data, acum o saptamana toate aceste modificari pe care vi le-am prezentat au fost transmise tuturor celor 92 de universitati romanesti acreditate, 55 publice, 37 private acreditate. Nu am inregistrat reactii negative in sistemul de invatamant superior, mai mult decat atat, biroul permanent al Consiliului National al Rectorilor, format din rectorii a 13 universitati, si-a mentionat in mod expres acordul cu privire la necesitatea si oportunitatea acestor reglementari.

Intrebare: Premierul Ponta a trimis o adresa Universitatii. E suficienta acea adresa sau trebuie sa faca o cerere explicita in care sa solicite retragerea, pentru ca acolo se spune ca renunta dansul la titlu. Care este procedura?

Din punctul meu de vedere, ca ministru al Educatiei si Cercetarii Stiintifice, am primit acea solicitare via Universitatea Bucuresti. Am primit-o intr-un moment in care nu exista cadru legal.
Acum va trebuie sa solicite de asemenea in baza acestui articol care spune: “titularul unui titlu stiintific poate solicita Ministerului Educatiei si Cercetarii Stiintifice renuntarea la titlul in cauza. In acest caz, Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice ia act de renuntare printr-un ordin de revocare emis in acest scop”. Urmatorul aliniat: “Actul administrativ constatator al titlului stiintific - este diploma, este cartonul care este emis de universitate in baza ordinului de ministru - devine nul de la data emiterii ordinului de revocare”.
Sunt convins ca intelege ca prin aparitia acestei reglementari va reveni cu solicitarea bazata pe acest articol din ordonanta de urgenta.

Intrebare: Persoanele care au primit sporuri pe baza titlului de doctor trebuie sa dea banii inapoi, daca renunta la titlu?

Actul devine nul de la data emiterii ordinului de revocare. Legea nu retroactiveaza. Nu poate sa produca efecte retroactiv.


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...