Ion Cristoiu: Traian Băsescu a vorbit serios despre ofițerul acoperit sau a blufat?

Ion Cristoiu: Traian Băsescu a vorbit serios despre ofițerul acoperit sau a blufat?

De marți, 9 septembrie 2014, de cînd Traian Băsescu a declarat că între candidații la Președinție există un ofițer acoperit al unuia dintre cele două servicii românești, amenințînd cu deconspirarea dacă respectivul nu-și trece în CV meseria de ofițer acoperit, presa noastră, mai ales prin televiziunile de știri, dar și clasa politică s-au angajat într-o vastă operațiune de tip Găsirea Elodiei: Cine e acoperitul?

Nu s-a discutat aproape de loc despre rațiunea acestei acțiuni ieșite din comun, unică, dacă nu mă înșel, în istoria serviciilor secrete:
Amenințarea cu deconspirarea venită chiar de la cel care e Șeful serviciilor secrete: Președintele Republicii.

Din cîte au putut sesiza cititorii acestei pagini, am căutat să abordez atît pe blog, cît și laRealitatea Tv, adevărata problemă:
Cea a amenințării cu deconspirarea din partea lui Traian Băsescu.

Am avansat următoarele ipoteze pe care vi le supun judecății dvs., cititorii acestui blog:

Nu există nici un ofițer acoperit. Traian Băsescu a lansat o fumigenă. În acest caz, se ridică întrebarea: Cum va ieși din încurcătură?
Printre candidați există un ofițer acoperit: Dacă respectivul nu se autodemască singur, cum îl ca deconspira Traian Băsescu fără riscul de a încălca grav Legea? Vor confirma serviciile dezvăluirea lui Traian Băsescu?
Așa cum ziceam duminică seara la Jocuri de putere, e vorba de un joc operativ. La sugestia americanilor și cu sprijinul serviciilor, se încearcă scoaterea din joc a lui Klaus Iohannis, suspectat de a fi ofițer al serviciului secret german. Cum acest motiv nu poate fi invocat public, se folosește motivul ofițerului sau a fostului ofițer al unui serviciu secret român.

Ion Cristoiu

http://www.cristoiublog.ro/gindul-de-luni-si-totusi-traian-basescu-a-vorbit-serios-despre-ofiterul-acoperit-sau-a-blufat/


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale