Joe Biden l-a sunat pe Klaus Iohannis pentru a-l felicita după câştigarea alegerilor prezidenţiale

Vicepreşedintele american, Joe Biden, l-a sunat pe preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, şi l-a felicitat pentru victoria în alegeri, remarcând rata de participare impresionantă, un indiciu al unei democraţii puternice şi sănătoase, arată un comunicat al Casei Albe.

Vicepreşedintele a subliniat relaţia bilaterală puternică şi şi-a exprimat aprecierea pentru contribuţia României la NATO, pentru sprijinul ei faţă de Ucraina şi eforturile de a învinge gruparea Stat Islamic.

Joe Biden i-a transmis, de asemenea, preşedintelui ales condoleanţe pentru accidentul de elicopter din 21 noiembrie şi a mulţumit României pentru sacrificiile sale în cadrul forţei NATO din Afganistan (ISAF).

Vicepreşedintele american şi preşedintele ales Klaus Iohannis au discutat, de asemenea, despre importanţa critică a reformelor privind statul de drept, atât ca motor al creşterii economice, cât şi ca o problemă de securitate naţională.

La scrutinul prezidenţial din luna noiembrie, Klaus Iohannis a obţinut 6.288.769 voturi valabil exprimate, iar Victor Ponta 5.264.383 voturi, conform datelor Biroului Electoral Central.

Curtea Constituţională a anunţat, vineri, în şedinţă solemnă, validarea alegerii lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte, actul de validare a rezultatului alegerilor fiindu-i înmânat preşedintelui ales.


populare
astăzi

1 Blocat fără pensie la vârsta legală: variantele celor cu doar 10 ani munciți

2 Ce se întâmplă dincolo de viață: desenul unei femei confirmă teoria lui Monroe

3 VIDEO Două eleve au stârnit scandal după ce au dansat în clasă. Ce spune diriginta

4 Rezultatele tragerii loto de duminică, 11 octombrie. Premiile puse în joc de Loteria Română

5 Mamele pot scăpa mai repede de penalizările din pensia anticipată