Joe Biden l-a sunat pe Klaus Iohannis pentru a-l felicita după câştigarea alegerilor prezidenţiale

Joe Biden l-a sunat pe Klaus Iohannis pentru a-l felicita după câştigarea alegerilor prezidenţiale

Vicepreşedintele american, Joe Biden, l-a sunat pe preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, şi l-a felicitat pentru victoria în alegeri, remarcând rata de participare impresionantă, un indiciu al unei democraţii puternice şi sănătoase, arată un comunicat al Casei Albe.

Vicepreşedintele a subliniat relaţia bilaterală puternică şi şi-a exprimat aprecierea pentru contribuţia României la NATO, pentru sprijinul ei faţă de Ucraina şi eforturile de a învinge gruparea Stat Islamic.

Joe Biden i-a transmis, de asemenea, preşedintelui ales condoleanţe pentru accidentul de elicopter din 21 noiembrie şi a mulţumit României pentru sacrificiile sale în cadrul forţei NATO din Afganistan (ISAF).

Vicepreşedintele american şi preşedintele ales Klaus Iohannis au discutat, de asemenea, despre importanţa critică a reformelor privind statul de drept, atât ca motor al creşterii economice, cât şi ca o problemă de securitate naţională.

La scrutinul prezidenţial din luna noiembrie, Klaus Iohannis a obţinut 6.288.769 voturi valabil exprimate, iar Victor Ponta 5.264.383 voturi, conform datelor Biroului Electoral Central.

Curtea Constituţională a anunţat, vineri, în şedinţă solemnă, validarea alegerii lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte, actul de validare a rezultatului alegerilor fiindu-i înmânat preşedintelui ales.


Citește și:

populare
astăzi

1 Dăncilă îl îngroapă definitiv pe Geoană, care a mințit cu nesimțire despre cum a ajuns el la NATO!

2 VIDEO Imagini spectaculoase de pe frontul din Ucraina, cu un atac rar de manual la nivel de batalion, al rușilor, oprit de ucraineni

3 Polițistul local Bucur Cezar Mihail s-a declarat femeie

4 VIDEO Lovitură cruntă încasată de Rusia în Crimeea! / Canal neoficial al aviației ruse: „Exact așa cum am spus că va fi. Veșnica pomenire…”

5 Un articol care dă fiori despre Siria, țara care a ajuns să supraviețuiască economic din fabricarea unui drog...